Aflat la a opta ediție, programul de burse private L’Oréal – UNESCO „Pentru femeile din știință” sprijină comunitatea științifică locală prin acordarea a patru burse pentru tinere cercetătoare din aria Științelor Vieții și a Știintelor Fizice. Ediția 2017 se deschide mâine, 15 februarie, iar tinerele cercetătoare își pot depune candidatura pe site-ul competiției www.forwomeninscience.com. Valoarea unei burse este de 42.000 lei.
”Prin programul L’Oréal - UNESCO „Pentru femeile din ştiinţă” punem frumusețea în slujba unei vieți mai bune”, a declarat Gilles Antoine Country general Manager L’Oréal România. ”Le oferim tinerelor din cercetare posibilitatea de a își continua proiectele care pot genera idei, produse, procese revoluționare, care să îmbunătățească semnificativ calitatea vieții tuturor. Credem cu tărie că lumea are nevoie de cercetare, iar cercetarea are nevoie de femei”, a completata managerul L’Oréal.
”Pentru CNR UNESCO, proiectul L’Oréal - UNESCO „Pentru femeile din ştiinţă” reprezintă întruchiparea unuia dintre obiectivele asumate, acela de a promova politicile și instrumentele menite să sporească rolul științei și tehnologiei la dezvoltarea durabilă a României”, a declarat Ani Matei, Secretar General CNR UNESCO.
”Deschiderea participantelor și amploarea pe care a luat-o programul ne bucură și ne onorează”, a completat Ani Matei.Programul de burse naţionale L’Oréal - UNESCO „Pentru femeile din ştiinţă” se desfăşoară în perioada februarie – mai 2017 și se adresează cercetătoarelor din România cu vârsta de maxim 35 de ani, care fie sunt doctorande, fie au obţinut titlul ştiinţific de doctor şi urmează un program de pregătire postuniversitară în cadrul unei instituţii acreditate de învăţământ superior din ţară.
Dosarele de aplicaţie se depun pe platforma proiectului începând de pe data de 15 februarie, până la data de 15 aprilie 2017 inclusiv şi urmează a fi evaluate de un juriu format din din cercetători de renume din cadrul comunității științifice locale. Fiecare bursă va constitui sursa de finanţare a unui proiect de cercetare derulat timp de zece luni, în cadrul unei instituţii de cercetare din România.
Proiectele selectate vor fi anunţate în luna mai 2017.Programul L’Oréal - UNESCO „Pentru femeile din ştiinţă”, a fost lansat în România în 2010, iar în cadrul lui au fost acordate până acum 13 burse a cate 42.000 lei fiecare, pentru tinere cercetătoare din aria Științelor Vieții și a Știintelor Fizice.
Despre programul L’Oréal - UNESCO „Pentru femeile din ştiinţă”
Lansat în 1998 de L’Oréal şi UNESCO, programul „Pentru femeile din ştiinţă” („For Women in Science”) a fost primul program prin care activitatea femeilor cercetător a fost recunoscută la nivel internaţional, prin acordarea unor premii dedicate.
Programul se desfăşoară pe trei nivele:
• premiile internaţionale anuale, acordate la nivel internaţional, pentru 5 cercetătoare care au înregistrat rezultate remarcabile în domeniul cercetării (în valoare de 100.000 USD fiecare).
• bursele internaţionale acordate unui număr de 15 cercetătoare, în fiecare an, în urma înregistrării cercetătoarelor în program şi selecţiei realizate de un juriu prestigios, format din laureaţi ai premiului Nobel. De la lansarea programului până în prezent, peste 250 de cercetătoare au primit burse la nivel internaţional (două dintre acestea fiind cercetătoare din România – Adriana Jalbă în 2003 şi Dr. Elena Luminiţa Brădăţan în 2004).
• bursele naţionale, prin care ţările în care Grupul L’Oréal îşi desfăşoară activitatea recompensează, la nivel de ţară, activitatea femeilor cercetător, în parteneriat cu UNESCO şi alte instituţii de prestigiu din ţara respectivă. La aceste burse participă tinerele cercetătoare aflate în perioada doctoratului sau post-doctoratului. Programul „For Women in Science” se desfăşoară în 108 de ţări şi a permis, până în prezent, unui număr de aproximativ 2000 de tinere să îşi continue activitatea de cercetare.