Cum să alegi tensiometrul potrivit pentru tine?

Tensiunea arterială ridicată este un ucigaș tăcut, fără simptome care ies în evidență.
Comparativ cu alte boli, această afecțiune provoacă mai multe accidente vasculare cerebrale și atacuri de cord. Alte cercetări au ajuns la concluzia că tensiunea arterială crescută omoară mai mulți oameni decât diabetul, obezitatea și fumatul, la nivel global. Iar dacă ai aflat de curând că ai hipertensiune arterială, tensiometrul te poate ajuta să urmărești starea sănătății tale și să previi, într-o oarecare măsură, problemele. Iar când trebuie să cumperi tensiometrul potrivit pentru tine, nu ai nevoie de prescripție de la medic, ci de câteva sfaturi.

Tensiometrul poate fi găsit în două variante: pentru încheietura mâinii sau pentru braț.
Iată care sunt diferențele dintre acestea:

Tensiometrul pentru braț


Tensiometrul pentru braț reprezintă tipul de instrument care umflă automat manșeta și prezintă indicatorii sănătății. Unele tipuri de tensiometru permit descărcarea acestor indicatori în laptop, pentru a putea discuta cu doctorul pe baza lor. 

Avantaje

Unele modele de tensiometru au o memorie împărțită în mai multe divizii, pentru a citi și reține tensiunea mai multor persoane.

Dezavantaje

Este important ca manșeta aparatului să se potrivească brațului pacientului. Dacă o strângi prea tare sau prea puțin, s-ar putea să obții niște citiri inexacte ale sănătății tale.

Tensiometrul pentru încheietura mâinii


Atunci când vine vorba de monitorizarea tensiunii arteriale la încheietura mâinii, poți găsi câteva tensiometre complet automate, însă acestea s-ar putea să arate citiri mai puțin precise, în comparație cu tensiometrul care se folosește pe braț.

Avantaje

Aceste tipuri de tensiometre sunt ușoare, portabile și compacte.

Dezavantaje

Atunci când tensiometrul acesta monitorizează tensiunea arterială la încheietura mâinii, este foarte sensibil la postura corpului. Trebuie să plasezi manșeta la nivelul inimii, pentru a obține o citire corectă.

Când vrei să alegi cel mai bun tensiometru pentru tine, încearcă să alegi un model recomandat și de alți utilizatori și care are caracteristici care facilitează folosirea acestuia.
De exemplu, unele modele de tensiometre le permit utilizatorilor să salveze citirile pentru mai multe persoane. 

Atunci când vrei să cumperi un tensiometru, asigură-te că verifici mărimea manșetei, astfel încât să se potrivească circumferinței brațului tău. De asemenea, asigură-te că te încadrezi în bugetul pe care îl ai, având în vedere că sunt disponibile mai multe tensiometre, la prețuri diferite. Întotdeauna alege un tensiometru ușor de utilizat - cu butoane intuitive și mari. Ia în considerare și caracteristicile de care ai nevoie pe lângă monitorizarea tensiunii arteriale - cititor de puls, cititor de ritm cardiac, display ușor de citit, capacitate de memorare etc.
iulia-mirica
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • mirela vlacu pe 13 Mai 2020, 12:29
    super multumita

    Buna, eu folosesc tensiometrul m3 comfort de la omron, un tensiometru foarte corect si care ma ajuta foarte mult!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod