Tot mai multă lume este atrasă de ideea unui zâmbet perfect și de modurile în care îl pot obține. Pe lângă tratamentele de albire care există pe piaţă, o altă soluţie de durată o reprezintă faţetele dentare.
"Fațetele sunt recomandate pentru modificarea culorii și formei dinților sau pentru alinierea acestora, dacă vorbim de ușoare malpoziții. De asemenea, sunt utilizate pentru închiderea spatiilor interdentare („strungăreaţă”) sau pentru alungirea dinților", ne spune Dr.
În cât timp se realizează faţetele?
Aceste restaurări protetice se realizează foarte repede, în două şedinţe. La prima şedinţă pentru faţete, dinţii sunt pregătiţi, iar la a doua şedinţă se pun faţetele permanente. Șlefuirea milimetrică a suprafețelor dentare se realizează sub anestezie locală, așa că nu doare! Acestea au grosimea unei coji de ou, sunt realizate individualizat din porțelan, fiind translucide și odată lipite pe suprafața dintelui, conferă estetica și fizionomia dorite. Procedura este minim invazivă, fără să necesite îndepărtarea nervului. Mai mult de atât, există tipuri de fațete (așa numitele „no-prep”) care se aplică direct de dinte, fără să fie necesară atingerea acestuia cu freza dentară.