Aproximativ 50% dintre persoane sunt predispuse la afecțiuni parodontale indiferent de cât de strict sunt respectate regulile de igienă orală. Retracţia gingivală apare treptat şi poate trece neobservată până la apariţia sensibilităţii dinţilor. În timp, se expune rădăcina dintelui, dinţii apar alungiţi, iar frumuseţea zâmbetului este compromisă.
Acum există şi în România o nouă metodă de tratament a retracției gingivale, cu recuperare aproape imediată, fără durere sau cicatrici.
Cum știi dacă trebuie să apelezi la această tehnică?
Deși se instalează treptat și poate trece neobservată, retracția gingivală începe să devină o problemă atunci când apar primele semne care o indică: inflamarea gingivală, sensibilitatea la rece și la cald, expunerea rădăcinilor dinților și aspectul alungit al acestora. Astfel, netratată la timp, inflamația gingivală nu doar că vă compromite zâmbetul, dar duce în timp la dureri, carii profunde, deteriorarea gingiei sau chiar mai grav, la pierderea dinților.
Principalele cauze ale retracției gingivale sunt: înaintarea în vârstă, periajul agresiv și incorect, depunerile de tartru, abuzul de scobitori, bruxismul, lucrări stomatologice necorespunzătoare sau nefinisate (coroane care pot irita gingia) și chiar deplasarea dinților pe arcadă în urma purtării aparatului ortodontic.