Sănătate. 6 mituri despre aparatele dentare. Cât de mult te ajută?

Cel mai frecvent dinții ies înghesuiți, deoarece maxilarele sunt prea mici și trebuie lărgite cât mai devreme. Află de la un expert când e momentul să începi tratamentul
După cum vedeți în viața de zi cu zi, tot mai multe persoane, copii sau chiar adulți, poartă aparat dentar. Află de la dr. Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Orto-Implant Expert care sunt cele mai întâlnite mituri legate de acest subiect și care este adevărul.

Mitul 1. Aparatul dentar se pune după ce se schimbă toți dinții de lapte


Prima consultație ortodonțică trebuie făcută în jurul vârstei de 7 ani, pentru a descoperi și începe să tratăm din timp orice problemă ortodonţică. Cel mai frecvent, dinții ies înghesuiți, deoarece maxilarele sunt prea mici și trebuie lărgite cât mai devreme, când oasele sunt maleabile.
Dacă așteptăm ca dinții să se schimbe, oasele rămân mici, anomalia se agravează și uneori este nevoie să extragem dinți pentru a le face loc celorlalți, iar durata și costul tratamentului cresc.


Mitul 2. La adult, tratamentul ortodontic nu mai dă rezultate


30% din pacienți sunt adulți, procentul lor crescând de la an la an. Aparatul dentar la adult funcționează atât pentru obținerea unei alinieri dentare estetice, cât și a unei mușcături sănătoase, însă tratamentul durează puțin mai mult decât la copii și adolescenți.
La adult este frecventă situația în care în urma parodontozei sau a unor extracții dentare vechi dinții migrează, se înclină, iar pentru a realiza o lucrare protetică sau un implant este necesar să aducem dinții în poziția corectă. Dacă sunt înghesuiri dentare, aparatul dentar are avantajul că folosește spatiul extracției vechi pentru alinierea dentară, pentru a evita realizarea lucrării sau a implantului.


Mitul 3. După ce scoatem bracketurile, rămân urme pe dinți


Aparatul dentar nu pătează dinții. După fiecare masă în jurul bracketurilor se adună multe resturi alimentare, iar pacientul trebuie să se spele pe dinți pentru a le îndepărta.
Lăsate pe dinți vreme îndelungată, ele fermentează și scot calciul din dinți putând forma pete sau carii. Același lucru este valabil însă și dacă nu purtăm aparat ortodontic. “În peste 12 ani de experiență, doar 5 dintre pacienții mei au rămas cu pete pe dinți, deoarece neglijau sistematic igiena dentară. Aceste pete s-au atenuat sau chiar au dispărut după aplicarea unor paste speciale cu calciu”, ne-a spus doctor Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Orto-Implant Expert.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod