Gelul minune care regenereaza dintii

Vesti bune pentru cei care se tem de dentist: un gel revolutionar ar putea inlocui in curand tratamentele clasice. Pentru dintii "sapati" de carii este nevoie doar de o aplicare a gelului, iar dintele se va regenera in mai putin de o luna, sustin specialistii.
Vesti bune pentru cei care se tem de dentist: un gel revolutionar ar putea inlocui in curand tratamentele clasice. Pentru dintii "sapati" de carii este nevoie doar de o aplicare a gelului, iar dintele se va regenera in mai putin de o luna, sustin specialistii.

Gelul, la care lucreaza oamenii de stiinta din Franta, actioneaza la nivelul celulelor dintelui, provocand multiplicarea acestora. Astfel se formeaza un tesut nou, sanatos care va inlocui pe cel "mancat" de carie. In studiile de laborator, gelul a avut nevoie de doar 4 saptamani pentru a reface dintele afectat, scrie DailyMail. Efectul gelului este dat de hormonul de stimulare a melanocitelor (MSH).

Studiile recente au aratat ca MSH poate stimula regenerarea osoasa. Avand in vedere ca osul si dintele au structuri similare, cercetatorii de la Institutul National Francez de Sanatate si Cercetari Medicale din Paris au analizat efectele acestui hormon asupra dintelui.
Testele au inregistrat rezultate promitatoare, dintele afectat refacandu-se in doar 4 saptamani de la aplicarea gelului.

Spre deosebire de tratamentele clasice, folosirea gelului este total nedureroasa. Cercetatorii considera ca noua metoda de tratament va crea tesut mai puternic si va reprezenta o solutie permanenta, spre deosebire de plombe care trebuie schimbate dupa o anumita perioada.

Cercetatorii au imbinat MSH cu acidul poliglutamic (polimer), iar gelul obtinut a fost aplicat pe zonele afectate ale dintilor. In timpul testelor, s-a observat ca gelul produce regenerarea celulelor si "lipirea" celulelor intre ele. Gelul va putea aparea pe piata in 3-5 ani, sustin specialistii. Aceasta descoperire este extrem de importanta pentru medicina, sustin specialistii, avand in vedere ca una dintre cele mai frecvente probleme de sanatate orala o reprezinta cariile.


Cum se formeaza cariile?


Bacteriile sunt principalele cauze care duc la aparitia cariilor dentare, producand acid care ataca smaltul dintilor si favorizand formarea cariile. Acest proces este unul natural, iar saliva reduce atacul asupra smaltului, indeparteaza bacteriile si resturile alimentare acumulate, neutralizeaza acidul si remineralizeaza smaltul.


Cum iti poti proteja dintii?


Ca si in cazul altor afectiuni, prevenirea joaca un rol foarte important. O ingrijire corecta a danturii te va ajuta sa eviti aparitia cariilor.
Iata cateva reguli importante pentru sanatatea orala care, desi cunoscute, sunt deseori incalcate:

  • Efectueaza periajul gingivo-dental zilnic, dimineata si seara inainte de culcare. De asemenea, trebuie sa schimbi periuta de dinti la 3-4 luni;
  • Foloseste ata dentara macar o data pe zi sau dupa fiecare masa. Ata dentara va reusi sa indeparteze placa dintre dinti inainte ca aceasta sa poata afecta dintii sau gingiile. De asemenea, ata dentara poate curata si linia gingiei, lucru ce nu poate fi facut printr-un simplu periaj;
  • Clateste cu apa de gura de doua ori pe zi, dimineata si seara dupa un periaj corect. Apa de gura te ajuta sa-ti pastrezi respiratia proaspata, protejeaza impotriva formarii placii si a cariilor si reduce riscul aparitiei bolilor gingivale. Este recomandat sa nu se consume nimic in urmatoarea jumatate de ora pentru a permite solutiei sa omoare bacteriile;  
  • Atentie la alimentatie! Produsele si bauturile care contin zahar si carbohidrati reprezinta o sursa permanenta de alimentare pentru bacterii.
    De asemenea, alimentele lipicioase (mierea, caramelul, dulceata) care raman pe dinti, favorizeaza dezvoltarea bacteriilor;
  • Mergi in mod regulat la stomatolog. Vizitele la stomatolog sunt importante atat pentru depistarea si tratarea din timp a diferitelor probleme, cat si pentru obtinerea unor sfaturi de ingrijire profesionale pentru prevenirea afectiunilor orale;
  • Consuma cat mai multe fructe si legume. Nu numai ca sunt importante pentru o alimentatie sanatoasa, dar fructele si legumele ajuta la curatarea dintilor.