Dinţii de lapte sunt înlocuiţi de dinţii permanenţi în jurul vârstei de 6 ani. Primii dinţi definitivi care apar sunt molarii şi incisivii inferiori.
Vârsta la care se schimbă dentiţia diferă de la copil la copil. Vârstele de care discutăm sunt orientative şi, chiar dacă cei mai mulţi copii îşi pierd dantura de lapte până la împlinirea vârstei de 12 ani, există şi excepţii care pot depăşi această vârstă, fără a ridica probleme. Este însă important de subliniat că erupţia dentară este mai precoce la fete decât la băieţi, urmând dezvoltarea generală a organismului şi este dependenţă de mulţi factori, dintre care alimentaţia şi genetică ocupă rolurile cele mai importante.
Şi vârstă la care erupe dantura permanentă diferă în funcţie de fiecare copil în parte, dar primul dinţişor începe să “răsară” în guriţă lui la scurt timp după ce l-a pierdut pe primul.
Dentiţia mixtă se menţine între 6 şi 12-14 ani ani. Cu excepţia măselelor de minte, la 12-14 ani toţi dinţii permanenţi ar trebui să fie prezenţi în cavitatea bucală (în număr de 28). În absenţa dinţilor permanenţi, fapt datorat unor tulburări genetice, dinţii de lapte pot rămâne funcţionali pentru mulţi ani, însă în aceste cazuri, recomandăm că cel mic să fie văzut periodic de către medicul stomatolog, care va şti să indice tratamentul potrivit atunci când este cazul.
Primii molari permanenţi încep să erupă de la vârstă de 5 -6 ani, tocmai de aceea fiind denumiţi molarii de 6 ani sau molarii 1. Ei erup în spatele ultimilor dinţi de lapte, iar la erupţie nu înlocuiesc niciun dinte de lapte. Premolarii definitivi vor înlocui molarii de lapte, toţi restul molarilor erupând în spatele dinţilor temporari. Molarii de 6 ani înlesnesc dezvoltarea formei maxilarului şi influenţează poziţia şi sănătatea altor dinţi permanenţi din jur. Aceşti molari sunt uneori crezuţi a fi dinţi de lapte, dar trebuie avută mare grijă de ei pentru că ei trebuie să reziste o viaţă întreagă.
Procesul de creştere a danturii definitive continuă până aproximativ în jurul vârstei de 21 de ani şi se încheie cu erupţia celor 4 molari 3, denumiţi molari de minte. Aceşti ultimi molari pot să nu erupă deloc, să rămână parţial erupti sau să rămână incluşi în os pe tot parcursul vieţii.
Dacă există orice anomalie (înghesuiri, spatieri, etc.), a aştepta până la erupţia tuturor dinţilor definitivi sau până la terminarea creşterii poate conduce la dificultăţi în corectarea anomaliilor, precum: dinţii proeminenţi, supranumerari, discrepanţa mare a maxilarului şi la dezvoltarea unor probleme dentare mult mai grave. De aceea, este recomandat consultul ortodontic în jurul vârstei de 5 ani pentru a putea preveni ulterioarele afecţiuni mai grave.
Subliniem cu această ocazie importanţa menţinerii sănătăţii dinţilor de lapte, întrucât cariile neglijate ale dinţilor de lapte pot influenţa negativ dezvoltarea dinţilor definitivi, rezultând anomalii de formă, volum şi structură. Pierderea precoce a dinţilor de lapte va duce, prin lipsa de spaţiu, la anomalii ale erupţiei dinţilor definitivi (malpoziţiile şi înghesuirile dentare). De asemenea, cariile complicate ale dintiilor temporari pot avea repercusiuni în dezvoltarea generală a copilului prin alterarea funcţiei masticatorii.
Aveţi grijă de dantura copiilor dumneavoastră, căci este cea mai de preţ moştenire pe care le-o puteţi asigura!