De ziua zâmbetului descoperă 5 trucuri pentru un zâmbet sănătos

Astăzi lăsăm grijile deoparte și privim lumea cu mai mult entuziasm și optimism pentru că sărbătorim Ziua Internațională a Zâmbetului.
Celebrată în fiecare an în prima vineri din luna octombrie, această tradiție veselă a fost inventată de Harvey Ball, creatorul celebrului “smiley face" atât de cunoscut în toată lumea ca simbol al veseliei.

Acesta a decis că cel puțin o dată pe an să ne amintim cât de important este un zâmbet și o faptă bună, iar această tradiție se păstrează vie de 15 ani, pentru că fiecare dintre noi se bucură atunci când are un motiv în plus pentru a zâmbi din suflet.

Tu cât de des zâmbești?

Zâmbetul este unul dintre cele mai importante aspect ale comunicării non-verbale și are un impact foarte mare asupra oamenilor din jurul tău dar și asupra ta.
Acest simplu gest este printre primele lucruri pe care le observăm atunci când cunoaștem oameni noi și oferă celor din jur o stare de siguranță, căldură și comfort.

Un zâmbet poate de asemenea să te relaxeze și să îți reducă nivelul de stres, pentru că simplul gest facial îi transmite semnale creierului că ești fericit (chiar și în momentele în care nu este așa). În plus, un motiv bun pentru un zâmbet este că acesta duce de multe ori la o porție bună de râs, și cine nu se bucură de așa ceva?

Noi vrem să te vedem zâmbind în fiecare zi astfel că ți-am pregătit 5 trucuri pentru un zâmbet sănătos, oferite de doctor Dr. Oleg Gorea medic primar somatolog în cadrul Dentland:

1. Ai grijă de igiena dentară:  este important să îți îngrijești zâmbetul cu mare atenție.
Este recomandat să te speli pe dinți cel puțin de două ori pe zi și să folosești ața dentară pentru a îndepărta orice rest de mâncare.

Folosește o pasta de dinți bună și vorbește cu dentistul tău despre tehnica corectă de periaj dentar. Vei observa în scurt timp diferența!

2. Evită băuturile care pot păta dinții: ca regulă generală, orice băutură care poate păta cămașa ta preferată, poate păta și dantura. Vinovații principali ar fi: cafeaua, ceaiul, vinul roșu, sucurile închise la culoare (fie ele acidulate sau nu).

Acestea nu trebuiesc înlăturate complet, dar e bine să le consumi cu moderație pentru a te bucura în continuare de un zâmbet strălucitor.


3. Renunță la fumat: dincolo de multele pericole pentru sănătate la care te supui atunci cand fumezi, fumul de la țigări produce o colorare a dinților.

Nicotina, cât și alte substanțe din compoziția acestora, vor cauza pete maronii pe suprafața dinților și de asemenea vor reduce producția de salivă (care acționează ca un agent de curățare natural)

4. Clatește după ce mănânci: chiar și atunci când iei o mică gustare, cu fructe și legume, este bine să îți clătești gura atunci când ai terminat de mâncat.

Acest lucru este cu atât mai important atunci când gustarea a fost formată din fructe sau legume închise la culoare (cum sunt fructele de pădure, prunele, strugurii roșii etc.)

5. Nu îți folosi dinții decât pentru mâncat: chiar dacă pare un gest nevinovat, atunci când dechizi un ambalaj de plastic sau rupi o etichetă cu dinții, presiunea pe care o pui asupra acestora este foarte mare și poți avea surpriza de a-ți ciobi, crăpa sau chiar disloca un dinte, dacă acesta era deja slăbit.

Mai bine folosești în continuare uneltele tradiționale și te bucuri de un zâmbet sănătos!
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod