Cat de sensibile iti sunt gingiile?

Daca ai gingiile umflate, sensibile si sangereaza cu usurinta atunci cand te speli pe dinti, inseamna ca ai o afectiune periodontala. Una dintre cele mai comune astfel de afectiuni este gingivita, care se dezvolta atunci cand bacteriile dintre dinti si gingii se inmultesc considerabil, ceea ce duce la aparitia iritatiilor, a inflamatiei si a sangerarii. Daca nu este tratata, poate sa degenereze in afectiuni ale gingiilor mai grave, cum ar fi periodontita si, ulterior, duce la perderea dintilor.
Afectiunile periodontale se dezvolta atunci cand inflamatia si infectia distrug tesutul care sustine dintele, incluzand gingia, ligamentele periodontale si osul alveolar.

Gingivita poate fi prevenita si tratata. Cu toate ca factori cum ar fi medicatia si un sistem imunitar scazut te fac mai susceptibil/a la dezvoltarea acestei afectiuni, cea mai comuna cauza este o igiena orala deficitara. Clatirea cu apa de gura si curatarea cu ata dentara sau curatatul profesionist, de catre un doctor specialist, pot sa reduca in mod semnificativ riscul de dezvoltare a acestei afectiuni. Daca deja ai gingivita, o curatare a dintilor facuta de un doctor poate remedia problema.


Semne si simptome

Deoarece afectiunile gingiei in stare incipienta sunt, in cele mai multe cazuri, nedureroase, poti sa ai gingivita si sa nu stii. Deseori, este posibil sa observi urmatoarele semne:
 
  • Gingii umflate si rosii;
  • Gingii care sangereaza usor, chiar daca nu sunt dureroase. Poti obesrva in primul rand ca perii periutei de dinti sunt roz - semn ca ti-au sangerat gingiile, cu toate ca ai apasat putin-.
  • O schimbare in culoare a gingiei de la o culoare roz la un rosu inchis;
  • Gingii sensibile la atingere.


Cauze

 Gingivita incepe o data cu placa bacteriana. Aceasta pelicula invizibila -biofilm- este compusa in mod obisnuit din bacterii depuse pe dinti atunci cand amidonul si zaharul din alimente interactioneaza cu bacteriile care se gasesc in mod obisnuit in gura noastra.

Periatul indeparteaza placa, dar aceasta se depune din nou in mai putin de 24 de ore. Placa microbiana care ramane pe dintii tai mai mult de doua sau trei zile se intareste, transformandu-se in tartru, o substanta alba care face ca placa sa fie si mai greu de indepartat si care este un adevarat rezervor pentru bacterii.

 Partea rea e ca tartru deja format poate fi cu greutate indepartat prin periere si curatare cu ata dentara.
Cel mai probabil trebuie sa te prezinti la un cabinet stomatologic pentru indepartarea tartrului. Cu cat tartrul sau placa stau mai mult pe suprafata dintilor, cu atat irita mai mult partea superioara a gingiei, aflata la baza dintilor. In timp, gingia se va umfla si va sangera cu usurinta.

Cu toate ca placa microbiana este, de departe, cauza cea mai comuna a gingivitei, pot exista si alti factori:
  • Medicatia. Anumite medicamente contin ingrediente care diminueaza cantitatea de saliva. Deoarece saliva are un efect de curatire si inhiba inmultirea bacteriilor, acest lucru inseamna ca placa si tartru se pot depune cu usurinta;

  • Infectiile virale. Cu toate ca bacteriile sunt responsabile pentru dezvoltarea gingivitei, infectiile virale pot si ele sa iti afecteze gingiile. Gingivostomatita herpetica acuta, de exemplu, este o infectie cauzata de un virus herpetic care duce in general la inflamatii si mici rani in cavitatea bucala;

  • Alte afectiuni si conditii. Unele afectiuni nu neaparat asociate zonei bucale pot sa iti afecteze gingiile. Persoanele afectate de leucemie pot sa dezvolte gingivita in momentul in care celulele leucemice invadeaza tesutul gingiei, de exemplu;

  • Schimbarile hormonale. In timpul sarcinii, gingiile tale vor retine mai usor placa microbiana. Daca ai si greturi matinale, iti va fi si mai dificil sa iti periezi dintii in mod regulat;

  • O nutritie neadecvata. O dieta cu un nivel scazut de calciu, vitamina C si vitamina B, poate duce in timp la afectiuni periodontale. Calciul este important deorece ajuta la intarirea oaselor, inclusiv a oaselor care iti sustin dintii. Doza zilnica recomandata este de 1200 de miligrame /1500 miligrame.
    Vitamina C mentine integritatea tesutului conjunctiv. Este, de asemenea, un antioxidant puternic care inlatura efectul de distrugere a tesuturilor de catre radicalii liberi - substantele produse in momentul in care oxigenul este metabolizat de corpul tau-. Poti avea o deficienta de vitamina C daca fumezi, daca ai o dieta saraca in aceasta vitamina sau daca ai o dereglare de alimentie, cum este anorexia pe sistem nervos.


  • Complicatii

    O gingivita netratata poate sa evolueze intr-o periodontita, o afectiune si mai serioasa a gingiilor. Periodontita poate duce la pierderea dintilor si la cresterea riscurilor de atac de cord. Si mai mult, exista riscul in cazul femeilor care au periodontita ca acestea sa nasca prematur.


    Ce tratament urmam?


    Primul pas in tratarea gingivitei este curatarea integrala a dintilor si indepartarea placii si a tartrului. Procedeul de curatare poate fi inconfortabil, in special daca gingia ta este foarte sensibila. Gingivita dispare dupa o curatare profesionista daca vei continua sa ai igiena orala buna, o data ce ai parasit cabinetul medicului stomatolog.

    La inceput, gingia s-ar putea sa iti sangereze dupe fiecare periaj, dar acest lucru, in mod normal, dureaza cateva zile. Daca vei avea un program riguros de curatire a dintilor, vei observa cum gingile tale revin la culoarea normala.


    Prevenire


    Cel mai bun mod de a preveni inflamarea gingiei este o igiena orala riguroasa. Acest lucru inseamna sa te speli pe dinti cel putin de doua ori pe zi -dimineata si seara, inainte de a te duce la culcare-, sa clatesti cu apa de gura dupa fiecare periaj si sa iti cureti dintii cu ata dentara cel putin o data pe zi.


    Si mai bine, te poti spala pe dinti dupa fiecare masa sau gustare. In mod normal, pentru ca periajul sa fie eficient, trebuie sa dureze de la trei minute pana la cinci minute. Daca "apelezi" la ata dentara, ar fi bine sa o faci dupa periaj, ca sa te asiguri ca indepartezi toate resturile de mancare sau bacteriile.


    Sfaturi pentru o gingie sanatoasa

    • Alege periuta de dinti potrivita. Perii tebuie sa fie moi, ca sa nu iti raneasca gingia. Periuta trebuie sa aiba o dimensiune si forma anume. astfel incat sa iti permita sa iti cureti toata suprafata dintilor. Trebuie precizat ca numai varful perilor curata dintii, asa ca nu este nevoie sa apesi cu forta pe periuta. Inlocuieste-ti periuta o data la 3-4 luni sau chiar mai des. Daca perii sunt rasfirati, e un semn ca ai asteptat prea mult. Unii medici stomatologi recomanda periutele electrice, deoarece sunt mai eficiente in indepartarea resturilor alimentare si a placii microbiene. In plus, periutele electrice sunt de ajutor pentru persoanele care sufera de artrita sau Parkinson. Totusi, nu este necesar sa cheltuiesti o avere pe periute scumpe, cand o simpla periuta manula poate sa fie la fel de eficienta daca o folosesti cum trebuie.

    • Cum periem? Periatul nu este eficient daca nu este facut cum trebuie. Iata cateva sfaturi: pentru a-ti curata partea exterioara a dintilor si a gingiei, fa miscari scurte inainte- inapoi si apoi jos- sus. Pentru curatarea dintilor pe interior, fa miscari verticale. Pentru a-ti curata spatiile dintre dinti, tine periuta la 45 de grade fata de dinti.

    • Foloseste ata dentara. Majoritatea dintre noi obisnuim sa ignoram aceasta parte a curatatului dintilor, pentru ca, recunoastem cu totii, este o activitate plictisitoare.
      Studii recente arata ca se obtine acelasi rezultat daca iti clatesti dintii cu apa de gura antiseptica dupa fiecare periaj. Apa de gura antiseptica este eficienta deoarece contine uleiuri esentiale care ucide microbii pe care periuta ii "scapa". Apa de gura este si mai eficienta daca este combinata cu ata dentara si periatul obisnuit.

    • Mai multa atentie periajului propriu-zis decat tipului de pasta de dinti. Unii producatori pretind ca pasta lor de dinti indeparteaza placa microbiana si tartru sau ca ucid bacteriile care dezvolta placa. Adevarul e ca orice pasta de dinti indeparteaza placa microbiana daca iti cureti dintii cum trebuie. Pastele dedinti anti-tartru au, intr-adecavr, avantajul ca impiedica redepunerea tartrului.
      . Concluzia? Atunci cand este folosita cum trebuie, chiar si pastele de dinti cu fluor relativ ieftine indeparteaza placa la fel de bine ca pastele speciale;

    • Consulta-ti medicul stomatolog. Pe langa periatul zilnic, ata dentara si apa de gura, este important sa te prezinti la doctor regulat.


    Articol realizat in colaborare cu dr. Cosmin Ulman, director asociat Clinica Trident
     

    Comentarii (2)

    POSTEAZA COMENTARIU
    Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

    • Aurelian pe 24 Mar 2008, 19:29
      Cum deosebim?

      Cum deosebim cancerul bucal de gingivita? aurelian.chifu@gmail.com Va multumesc

      0
      0

    • vali pe 28 Iul 2006, 13:38
      geluri de dinti pt.copii

      Buna dle dr.puteti sa-mi recomandati geluri pt.gingivita la copii,sunt din Rep.Moldova

      0
      0

    Posteaza comentariu

    Greu de citit? Regenerare cod