Albirea dintilor

Albirea dinţilor acasă: ce metode funcţionează?

Descoperă cele mai comune trucuri de albire a dinţilor acasă, ce rezultate dau ele şi la ce eventuale efecte adverse pot fi expuşi dinţii.
Fie că este vorba despre tratamente sau alimente cu efecte miraculoase, cu siguranţă că ai încercat deja câteva dintre ele pentru a avea dinţii mai albi.

Dinţii albi reprezintă un semn al sănătăţii şi al unei bune igiene personale şi sunt, de asemenea, esenţiali pentru a avea un zâmbet frumos. Este de înţeles, prin urmare, de ce diferite „trucuri” de albire a dinţilor la domiciliu, cum ar fi preparea a diferite paste cu bicarbonat de sodiu sau, pur şi simplu, consumul anumitor alimente au devenit atât de populare.

„Cei care vor să îşi albească dinţii acasă trebuie să fie conştienţi, însă, că niciuna din metodele care pot fi aplicate la domiciliu nu vor aduce aceleaşi rezultate precum un serviciu de albire profesională, însă uneori poată fi observată o uşoară albire a danturii.
Indiferent de metoda aleasă, este esenţial ca înainte de aplicare aceasta să fie discutată cu medicul dentist, pentru a avea siguranţa că nu vor fi deterioraţi dinţii”,
avertizează dr. Mihaela Dan, medic specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert.


Cele mai comune metode de albire a dinţilor acasă



1.Combinaţia dintre bicarbonatul de sodiu şi lămâie


Aceasta pare a fi una dintre cele mai populare metode de albire a dinţilor la domiciliu, fiind recomandată în diferite articole pe internet. Din păcate, atenţionează medicii, repetat prea des tratamentul poate afecta smalţul dentar.

„În acest caz efectul de albire este, de fapt, unul abraziv, determinat de particulele de bicarbonat de sodiu, care îndepărtează depunerile superficiale de pe suprafaţa dinţilor.
Orice acid, inclusiv acidul citric din lămâie, este dăunător dinţilor, dearece scoate calciul din smalţul dentar, făcându-l mai poros şi mai sensibil la carie, crescând şi sensibilitatea dentinară la persoanele predispuse la aceasta. Aşadar, perierea cu lămâie este nerecomandată de către medicii stomatologi”
, spune medicul specialist.

Cei care sunt îngrijoraţi cu privire la deteriorarea smalţului dinţilor au la dispoziţie, însă, soluţii mai puţin agresive.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Diana pe 28 Mar 2017, 09:57
    Albirea dintilor

    Cea mai buna solutie este albirea in cabinet.

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod