5 secrete despre albirea dentară. Când trebuie făcută?

Albirea dinţilor este cel mai solicitat tratament în cosmetica dentară. Dacă îţi doreşti o dantură impecabilă, află cum să faci şi ce efecte poţi să obţii!

Albirea dinţilor este cel mai solicitat tratament în cosmetica dentară. Dacă îţi doreşti o dantură impecabilă, află cum să faci şi ce efecte poţi să obţii!

 

Un zâmbet larg cu o dantură perfectă şi curată este unul dintre cele mai sexy accesorii pe care le poate deţine atât o femeie, cât şi un bărbat. Ca să ai dinţii albi şi frumoşi trebuie să ai grijă de sănătatea lor. Acest lucru presupune vizite regulate la medicul stomatolog pentru igienizarea dinţilor, dar şi un ritual zilnic pe care trebuie să-l respecţi:

  • spală-te pe dinţi de cel puţin două ori pe zi
  • foloseşte zilnic aţa dentară
  • foloseşte apa de gură.


Specialiştii atrag atenţia asupra faptului că doar folosind periuţa de dinţi nu reuşim să distrugem decât 25% din bacteriile care coabitează în cavitatea bucală.

Aşadar, mai adăugăm o soluţie salvatoare: aţa dentară pe care trebuie să o folosim o dată pe zi, după un periaj dentar efectuat corect. Aceasta poate elimna 40% din placa bacteriană de pe suprafaţa dinţilor.

Dacă respecţi toate aceste reguli de igienă dentară, dar ai vrea să-ţi albeşti puţin dinţii trebuie să ştii că albirea dentară realizată sub supravegherea medicului stomatolog nu nu prezintă niciun risc şi este foarte sigură. Iată care sunt principalii paşi pe care să-i urmezi pentru a obţine o dantură strălucitoare:

Consultă medicul stomatolog ca să alegi cea mai potrivită metodă de albire dentară

Primul pas pentru a obţine o dantură albă este acela de a consulta medicul stomatolog în legătură cu cea mai potrivită metodă în cazul tău.
Acesta va determina dacă o albire profesională este necesară şi ce procedură va folosi pentru a obţine cele mai bune rezultate.


Albirea se amână dacă ai diverse probleme dentare care trebuie rezolvate înainte

Înainte de a stabili tratamentul de albire adecvat fiecărei persoane în parte, medicul stomatolog va realiza tratamentele dinţilor, precum şi ale gingiilor. Doar aşa se va observa eficacitatea acestei proceduri. "Nu se vor observa diferenţe în cazul coroanelor, a punţilor şi a plombelor dentare. Ele vor rămâne la culoarea lor iniţială. Tocmai din acest motiv, este recomandată schimbarea plombelor vechi cu unele mai deschise la culoare cu cel puţin o nuanţă”, a declarat dr.
Raluca Pascu, medic primar stomatolog la Clinica Stomatologică Multident.


Cele mai frecvente cauze ale îngălbenirii dinţilor

Printre cei mai importanţi factori care contribuie la îngălbenirea dinţilor se numără: cafeaua, ceaiurile, alcoolul şi ţigările.


5 secrete despre albirea dentară făcută în cabinetul stomatologic

1. Uneori pot să apară efecte adverse, precum dureri gingivale sau dureri ale dinţilor. De regulă, acestea persistă câteva zile.
2. Efectele unui tratament profesionist de albire a dinţilor pot dura de la 6 luni până la câţiva ani.
3. În funcţie de gradul de decolorare a dinţilor, se vor realiza între 2 şi 6 şedinţe.
4.
Albirea profesională nu se face copiilor sub 15 ani, femeilor însărcinate sau celor care alăptează.
5. Nu se recomandă atunci când ai o sensibilitate mare a dinţilor sau dacă ai carii netratate.