Agentia Nationala de Transplant propune ca donarea de organe sa se faca fara a se mai cere acordul familiei persoanei aflate in moarte cerebrala. O astfel de procedura, numita acord prezumat, exista in majoritatea tarilor europene.
Nu se preleveaza organe de la un posibil donator daca acesta si-a exprimat dezacordul in scris, la notar, in timpul vietii. Specialistii in etica nu sunt de acord cu aceasta procedura, considerand-o degradanta, inumana si benefica doar pentru transplantologi. Ordinul prin care va fi pus la punct acordul prezumat va fi gata in luna aprilie, afirma specialistii de la Agentia Nationala de Transplant.
"Omul decedat devine obiect"
"Dincolo de declaratia doctorilor ca vor salva vieti, acordul prezumat este un act care dezumanizeaza si transforma omul decedat din subiect in obiect.
Este vorba despre goana specialistilor de a avea cat mai multe organe", apreciaza Vasile Astarastoaie, presedintele Comisiei de Bioetica din cadrul Colegiului Medicilor din Romania.In schimb, cei care se ocupa de transplant in Romania afirma ca numarul donatorilor a scazut dramatic in ultima perioada. Daca pana anul trecut rata refuzului la romanii ale caror rude ar fi putut dona organe era de 20a, acum se inregistreaza o rata de 60a.
Deocamdata, in Romania este valabil acordul informat (organele celui decedat se pot preleva doar cu acordul familiei). Nici acest lucru nu pare a fi pe placul specialistilor in etica si cu atat mai putin este acceptat de medicii transplantologi.
"Procedura nu tine cont de adevarata dorinta a donatorului, familia poate gresi atunci cand ia o decizie", este de parere profesorul Vasile Astarastoaie.
Transplantologii adauga si ei ca acordul familiei este destul de greu de obtinut imediat dupa deces.
"Cand cineva afla ca i-a murit o persoana draga, nu este omeneste sa o mai pui sa scrie ca este de acord sa-i doneze organele", afirma Victor Zota, director al Agentiei Nationale de Transplant.Americanii au card de donator
O varianta mult mai buna propusa de bioeticienii romani ar fi cardul de donator, care exista in SUA. Oricarui american, in momentul in care isi ridica carnetul de conducere de la sectia de politie, i se aduce la cunostinta posibilitatea donarii de organe dupa moartea sa. Odata acceptul dat, respectivei persoane i se fac analize complete si i se inmaneaza un card de donator.
"Este mult mai dificil si presupune mai multa munca, mai multe acte, dar asa este etic. In Romania, cand ar veni omul sa-si ridice buletinul, i s-ar aduce la cunostinta ca ar salva niste vieti daca ar dona.
Cred ca foarte multi ar accepta", considera profesorul Astarastoaie.Nu acelasi lucru crede directorul Agentiei Nationale de Transplant. Primul dezavantaj al cardului este investitia destul de mare. "Din experienta altor tari, printre care Olanda, s-a dovedit ca acest card nu prinde la europeni. La americani a prins, pentru ca ei sunt o natie cu o psihologie mai aparte. Ei au emisiuni in care familii de donatori se intalnesc si discuta. Europeanul vede donarea de organe ca pe o problema a lui, de stricta intimitate. Nu este genul de activitate pe care o poti promova in randul populatiei", spune directorul executiv al ANT.
Daca acordul prezumat de donare de organe de la cei aflati in moarte cerebrala va intra in vigoare, eticienii vor declansa o campanie sociala de respingere a legii, avertizeaza profesorul Vasile Astarastoaie.
Reglementari
Cum este legislatia in Europa
> Acordul prezumat (organele se preleveaza fara a fi intrebate familiile) exista in majoritatea tarilor europene: Ungaria, Austria, Bulgaria, Spania, Belgia, Olanda, Anglia, Portugalia, Italia, Norvegia.
> Acordul informat, prin care donarea de organe se face doar cu acordul familiei, exista in Slovenia, Romania, Turcia.
In Romania, anul trecut, au existat doar 23 de donatori de organe, majoritatea de rinichi, iar in acest an unul singur. Prin comparatie, in Spania, anual sunt in jur de 1.800-1.900 de donatori de organe, cel mai mare numar din Europa.