Vitamine 'murate'

A venit si vremea sa oprim timpul in loc, cel putin pentru legume, sa le punem la borcan, ca si la iarna sa simtim un pic din gustul verii. Dam o fuga pana la piata, umplem sacosele cu de toate, venim repede acasa si incepem "bucatareala". Mai intai sa vedem ce am cumparat: gogonele, castraveti, conopida, bucati de morcov, pastarnac, hrean. Toate legumele trebuie sa fie proaspete, nevatamate si nepatate. Daca vrem sa le punem in saramura, trebuie sa respectam cateva reguli: pe fundul vasului si printre randuri se pun foi de vita, foi de visin si hrean.
Nu va zgarciti la hrean, el mentine legumele tari. Usturoiul, telina, mararul si cimbrul se pun la muraturi ca sa le imbogateasca aroma. LA SOARE. Ordinea in care asezam legumele in borcan este mai putin importanta. Ca muraturile sa arate mai bine, de obicei, gospodinele se ghideaza dupa culoare. Dupa ce s-a umplut vasul, se toarna apa fierbinte impreuna cu sarea (30 de grame de sare la 1 litru de apa). Se acopera cu un capac de celofan si se asaza la soare timp de zece zile. Apoi, borcanul se pune in camara.
Muraturile pot fi consumate abia peste o luna din ziua in care au fost preparate. Varza se pune la murat dupa o reteta asemanatoare. Se alege varza bine indesata si coapta, sa nu fie verde si cu foile crete. Se spala, se scurge si apoi se cresteaza la cotor, in doua sau in patru. Butoiasul ales trebuie sa fie curat, cu gura destul de mare, ca sa incapa capatanile intregi. Pe fundul lui se pune hrean feliat. Pentru culoare, se mai pot adauga boabe de porumb si felii de gutui. Se asaza apoi un rand de varza si iarasi hrean, procedandu-se astfel pana la umplerea vasului.
Pe la jumatate se presara sarea, calculandu-se 250-300 g la 10 litri de apa. Se umple cu apa. Butoiasul trebuie sa fie mereu controlat ca apa sa fie deasupra. Se pritoceste din trei in trei zile. Deasupra se pune un capac. In cazul in care se formeaza floare deasupra verzei, se va aduna cu o spumiera.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod