Transplantul de fata nu mai este un risc

Transplantul de fata, o procedura mai putin riscanta decat s-a estimat initial

Studiul condus de dr. John H. Barker, de la Univeristatea Louisville din Kentucky, a ajuns la acesta concluzie pozitiva. Dr. Barker sustine ca posibilitatea respingerii transplantului si efectele toxice asupra organismului au fost estimate gresit, iar in mod real ele sunt mai mici decat s-a crezut, deoarece raportarile privind respingerea acestui tip de transplant s-au bazat pe studii la care au participat pacienti, care au luat diverse tipuri de medicatie imuno-supresoare si care nu aveau o stare de sanatate foarte buna.

Acest studiu a comparat date, care se refera la transplantul de rinichi si de mana, despre care se crede ca reflecta foarte bine procesele care intervin, si cazul transplantului de fata. Astfel, pentru a rezolva problema refuzului transplantului pe termen lung, pacientilor li s-au dat medicamente pe baza de steroizi. Daca la inceput, riscul de refuz al transplantului era de 70%, dupa administrarea medicamentelor pe baza de steroizi, riscul de refuz a ajuns sub 10%. De asemenea, studiul a aratat ca si alte probleme pe care le ridica tratamentul cu imuno-supresoare, adica probleme ale rinichilor, diabetul si tensiunea crescuta, au fost rare in cazul folosirii tratamentului cu steroizi.
Pana acum s-au realizat doar trei transplanturi de fata, iar teama ca acestea ar fi respinse dupa operatie este unul dintre motivele pentru care procedura nu se realizeaza mai des.