Telefonul mobil si infertilitatea la barbati



Barbatii care folosesc telefoane mobile risca sa ajunga infertili, avertizeaza studiile de ultima ora. Acestea arata ca exista o legatura intre calitatea spermei si numarul de ore de peste zi pe care un barbat le foloseste vorbind la telefon. Barbatii testati care au declarat ca vorbesc la telefon mai mult de patru ore pe zi au avut cea mai slab calitativ sperma, potrivit rezultatelor studiului realizat cu ocazia intalnirii anuale a Societatii Americane in Medicina Reproductiva din SUA. Cercetatorii americani din Cleveland si New Orleans, impreuna cu doctori din Mumbai, India, au verificat fisele a peste 360 de barbati care si-au facut analizele la o clinica de fertilitate.
Pacientii au fost clasificati in trei grupe in functie de numarul spermatozoizilor prezenti in sperma depusa la clinica. Astfel, dependentii de telefon aveau un numar de spermatozoizi mai mic cu 25% decat barbatii care au declarat ca nu au folosit niciodata mobilele. De asemenea, barbatii care foloseau telefonul un numar mare de ore pe zi aveau probleme cu calitatea spermei si cu abilitatea de a inota a spermatozoizilor, un factor crucial in procesul de concepere. Specialistii considera ca sperma este afectata de radiatiile electromagnetice emise de microreceptorul telefonului sau de caldura pe care o genereaza.
Rezultatele arata ca milioane de barbati ar putea gasi dificil pe viitor sa conceapa un copil ca urmare a numarului in crestere a telefoanelor mobile si a utilizatorilor de telefonie mobila.