Studiu: un gel care opreste sangerarea ranilor

Cercetatorii sunt pe cale de a descoperi un gel care opreste sangerarea. Deocamdata acesta nu a fost testat decat pe rozatoare si nu se stie daca efectele se vor prezenta si pe subiecti umani. In cazul in care se va dovedi eficient, aceasta descoperire va fi deosebit de importanta atat pentru chirurgi, cat si pentru oamenii obisnuiti

"Daca esti la un picnic si te tai la un deget, este foarte simplu sa ai la indemana acest gel care daca il pui peste rana poate sa opreasca sangerarea", afirma Rutledge Ellis-Behnke, coordonatorul studiului.

Cu toate ca doctorii au incercat diferite modalitati sa opreasca sangerarile, aceasta ramane o problema majora in timpul operatiilor chirurgicale. Expertii nu pot sa se pronunte asupra mecanismului de actionare a gelului, insa nu cred ca este vorba despre coagularea sangelui deoarece timpul de actiune este de doar 1-2 minute. "S-ar putea sa descoperim ca este vorba doar despre o bariera fizica. In operatiile chirurgicale, jumatate din timp este petrecut incercandu-se oprirea sangerarii, iar daca am putea sa folosim acest produs in aceste operatii se reduce semnificativ timpul acordat acestui lucru si, implicit, sangele pierdut", sustin ei.
Urmatorul pas este de a testa eficienta gelului pe animale mai mari (porci, de exemplu) si se estimeaza ca vor mai trece inca vreo 3-5 ani pana sa poate fi testat in siguranta pe oameni.