Rolul animalelor in raspandirea gripei aviare



Specialistii Institutului de Diagnostic si Sanatate Animala au efectuat primele investigatii privind definirea rolului pe care il pot avea mamiferele din focarele de gripa aviara in epidemiologia acestei boli. S-au investigat caini, pisici si porci pentru a se releva sensibilitatea acestora la virusul gripei aviare, subtipul H5N1, si anume posibilitatea ca aceste animale sa produca anticorpi fata de acest tip de virus.
Specialistii au analizat modificarile genetice pe care virusul le poate inregistra prin contactul cu aceste animale si capatarea unor caractere de patogenitate pentru om.
Utilizarea biologiei moleculare in medicina veterinara, care include tehnici performante in diagnosticul si trasabilitatea unor boli majore (gripa aviara, pesta porcina clasica, rabia), reprezinta o realizare deosebita, considera Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor.
Pentru protejarea personalului care lucreaza cu material infectios provenit de la pasari bolnave de gripa aviara, in cadrul Institutului de Diagnostic si Sanatate Animala s-a realizat asigurarea unui sistem de securitate (incinta de biosecuritate), precum si asigurarea corespunzatoare a tulpinilor de virus depozitate, printr-o procedura operationala specifica de asigurare a calitatii.