Numarul cazurilor cu hepatita C s-a dublat in ultimii doi ani

La noi in tara se afla aproape 10% din cele 12 milioane de persoane care se presupune ca sunt infectate cu virusul Hepatitei C in intreaga Europa.

Romania ocupa locul 1 in Europa ca numar total de cazuri de Hepatita C, conform datelor de prevalenta raportate de Organizatia Mondiala a Sanatatii1 si locul 4 ca rata a mortalitatii cauzate de afectiunile hepatice: 44.5 decese la suta de mii de locuitori, in conditiile in care media europeana este de 15 decese la suta de mii de locuitori.

Asociatia Romana pentru Studiul Ficatului (ARSF), impreuna cu Societatea Romana de Gastroenterologie si Hepatologie (SRGH) marcheaza astazi Ziua Internationala de Lupta impotriva Hepatitei.

Cele 2 asociatii au derulat impreuna in anul 2007 prima campanie nationala de educare, informare si preventie a Hepatitei C, campanie intitulata sugestiv: „Afla de C”.  "Numarul pacientilor diagnosticati cu hepatita cronica C a crescut in ultimii doi ani cu aproximativ 50%, fata de momentul initierii campaniei. Pe site-ul campaniei au fost inregistrati 27.000 vizitatori si 1.000 de persoane au sunat la numarul de telefon gratuit pus la dispozitia publicului in timpul campaniei”, a spus Prof.
Dr. Mihai Voiculescu, Presedintele Asociatiei Romane pentru Studiul Ficatului si unul din initiatorii campaniei Afla de C.

Prof. Dr. Carol Stanciu, Presedinte al Societatii Romane de Gastroenterologie si Hepatologie atrage atentia asupra necesitatii de diagnosticare si tratare precoce a hepatitei cronice C, deoarece in caz contrar conduce la consecinte grave. „Hepatitele cronice au impact asupra starii de sanatate a populatiei in special pe termen mediu si lung, si asta prin consecintele grave pe care le au: ciroza hepatica si cancerul hepatic.
Pentru a preveni aceste redudabile consecinte, este esential sa diagnosticam si sa tratam precoce hepatita cronica C
”.


Varful epidemiei de hepatita C va fi atins in 2020

Estimarile specialistilor arata ca varful epidemiei de hepatita C in Romania va fi atins in jurul anului 2020, datorita cumularii pacientilor infectati inainte de 1989 cu persoanele nou infectate prin utilizarea de droguri intravenoase, piercing sau tatuaje”, a mentionat Prof. Dr. Oliviu Pascu, Presedinte al Comisiei de Gastroenterologie si Hepatologie a Ministerului Sanatatii.