Noutati in tratarea tromboembolismului venos acut

Facebook Twitter Comenteaza
Noutati in tratarea tromboembolismului venos acut

Rezultatele studiului clinic Re-Cover arata ca dabigatran etexilat, noul inhibitor direct de trombina cu administrare orala, este la fel de eficient ca warfarina bine controlata, dar cu mai putine sangerari, in tratamentul tromboembolismului venos acut.


Comparativ cu tratamentul bine controlat cu warfarina, dabigatran etexilat a demonstrat: eficacitate egala in reducerea recurentei tromboembolismului venos (TEV) si a deceselor datorate TEV, mai putine evenimente hemoragice si siguranta hepatica evidenta.

"Rezultatele studiului constituie informatii mult asteptate despre progresul in tratamentul TEV; dabigatran etexilat nu numai ca ofera o terapie eficienta pentru preventia recurentei TEV, dar si mai putine sangerari comparativ cu  warfarina," a declarat dr. Sam Schulman, Investigator Principal, Departmentul Medical, Univesitatea McMaster, Hamilton, Canada.
"Warfarina reprezinta o terapie foarte eficienta atunci cand este bine controlata si fereastra terapeutica este mentinuta in limitele normale, asa cum este in cadrul unui studiu clinic bine monitorizat. In practica curenta, insa, acest control este rareori atins si mentinut, pacientii fiind expusi fie unei preventii inadecvate in fata TEV, fie unui risc de a prezenta sangerari. Cu dabigatran, avem disponibila o terapie care protejeaza pacientii nostri intr-un mod eficient si sigur, fara a necesita monitorizare si modificari de doza frecvente."

TEV, care include tromboza venoasa profunda (TVP) si complicatia sa acuta cu potential letal, embolia pulmonara (EP), ocupa locul 3 in topul celor mai frecvente boli cardiovasculare in lume (dupa boala coronariana si accidentul vascular cerebral).
Anual, TEV afecteaza aproximativ 1,5 milioane de europeni, 3 milioane de americani si provoaca un numar dublu de decese fata de cele provocate in Europa de catre SIDA, cancerul mamar, cancerul de prostata si accidentele de circulatie impreuna.

Ai nevoie de un sfat?

Intreaba pe

Afla ultimele noutati

Aboneaza-te la newsletter »
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod