Barbatii trecuti de prima tinerete traiesc mai mult daca sunt educati, insurati si isi mentin silueta, arata un studiu publicat in "The Journal of the American Medical Association", citat de "USA Today".
"O buna educatie, o sotie si un corp bine facut sunt printre factorii esentiali in prelungirea vietii unui barbat. Alte elemente esentiale pentru o sanatate de fier pana la 80 de ani si dupa sunt valorile normale ale tensiunii arteriale si ale colesterolului, un nivel scazut al zaharului in sange, consumul moderat de alcool si renuntarea la tutun", sustin cercetatorii de la Pacific Health Research Institute.
Teoria "minte sanatoasa in corp sanatos" se confirma, spun specialistii, care sugereaza ca un organism bine construit inca din tinerete "dureaza mai mult".
6.000 de barbati, monitorizati timp de 40 de ani
Studiul a durat 40 de ani, timp in care au fost investigati barbati care aveau in jur de 54 de ani la momentul in care a debutat cercetarea.
Din cei aproape 6.000 de participanti la studiu, aproximativ 42% au supravietuit pana la 85 de ani, iar 11% au ajuns la aceasta varsta fara probleme majore de sanatate.
"La cei care indeplineau majoritatea criteriilor, sansa de a fi sanatosi crestea cu 60%. Daca aveau mai mult de sase factori de risc, posibilitatea de a trai sanatosi pana la 80 de ani scadea deja cu 10%", a precizat medicul Bradley Willcox, de la Pacific Health Research Institute din Honolulu. In tarile industrializate, mai spunea studiul, cei trecuti de 85 de ani sunt cei mai mari consumatori de resurse.
Fara chipsuri, bere si sedentarism
Acelasi studiu arata ca femeile ii intrec pe barbati cand vine vorba de a trai mai mult. De trei ori mai multe femei supravietuiesc pana la 90 de ani.
Mostenirea genetica este un alt factor-cheie pentru o viata mai lunga, dar, pentru a le veni genelor in ajutor, barbatii ar trebui sa renunte la chipsuri, bere si telecomanda, in favoarea sportului, mai sugerau autorii studiului.
Toti barbatii care au facut parte din lotul de cercetare erau sanatosi la momentul in care au fost recrutati si nu sufereau de nicio boala cronica. Pentru viitor, cercetatorii si-au propus sa studieze mai mult rolul genelor in prelungirea vietii, dar si pe cel al dietei.
Posteaza comentariu