Dieta pe viata



A tine dieta nu inseamna a pierde in greutate. O arata pana si originile cuvantului: in latina "diaeta" se traduce prin "stil de viata", iar in greaca, "diaita" insemna "a-ti trai viata". Asadar, subliniaza nutritionistii, dieta nu este ceva ce dureaza o saptamana, o luna, doua sau trei, ci este un regim pentru toata viata. "Daca este redus numarul caloriilor din alimentatie, oricine poate slabi. Dar exista intotdeauna riscul ca, atunci cand renunta la regim, sa revina la greutatea initiala sau chiar sa o depaseasca", explica Susan Burke, nutritionist in SUA si colaborator al site-ului eDiets.com. 95% din oameni se ingrasa dupa ce tin regim Faptul ca majoritatea oamenilor vad dieta ca pe ceva "temporar" si nu inteleg ca trebuie sa isi formeze un stil de a se hrani sanatos face ca aproape 95a din cei care tin regim sa recastige kilogramele pierdute. Astfel, spune Susan Burke, fiecare ar trebui sa tina cont de preferinte si de obiceiurile sale cotidiene, atunci cand ia hotararea sa adopte un regim pe viata.
Primul pas, sugereaza specialista, ar trebui facut intotdeauna cu ajutorul unui nutritionist, dar, de cele mai multe ori, asta presupune costuri destul de mari, de timp si de bani. Iata totusi cateva reguli marunte, care pot insemna mult pentru sanatate. Schimbati-va obiceiurile la cumparaturi. Nu va incarcati frigiderul cu margarina, batoane de ciocolata, sosuri, maioneze, multe tipuri de sunca si salamuri. Alegeti mai degraba untul, fructele, produsele lactate si carnurile slabe. Tineti cont de profesia pe care o aveti. Daca aveti o slujba care v-a transformat in sedentari, mancati alimente de calitate, cu mai putine calorii. "Alegeti mai degraba morcovii, merele si alte vegetale care se rontaie, in locul chipsurilor si snacksurilor", sugereaza Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare, din Bucuresti. Personalizati-va dieta. Excludeti din alimentatie produsele care nu va fac bine. Daca sosurile sau mancarurile picante va deranjeaza stomacul, nu le mai cumparati.

Hraniti-va cat mai variat. Alegeti atat produse de origine vegetala (legume, fructe), cat si produse de origine animala (carne, lapte, oua). Mancati fructele, nu beti sucuri preparate din ele. In stare cruda, contin mai putine calorii. Mancati de trei ori pe zi. Desi suna clasic, a manca de trei ori pe zi este o regula care va poate ajuta sa va mentineti silueta pe termen lung. Daca nu obisnuiti sa luati micul dejun, impuneti-va sa nu mai plecati de acasa fara sa gustati ceva. Usor, usor, va veti obisnui sa va hraniti dimineata. Un ou fiert tare va poate tine de foame pana la amiaza, asigurandu-va in acelasi timp energia. Fara mese dupa ora 20.00. Nu va dati peste cap bioritmul circadian, mancand dupa ora 20.00. "De la aceasta ora ficatul incepe sa lucreze intens pentru detoxifiere. Daca va fi suprasolicitat, nu isi va putea face treaba", mai spune Mencinicopschi. In cazul copiilor, nu vor fi secretati hormonii de crestere in cantitati suficiente, ceea ce va impiedica o ardere eficienta a grasimilor.
Nu va "umflati" cu alimente. Incercati sa nu va ridicati de la masa imbuibati, ci cu o usoara senzatie de foame. Dupa cateva minute, veti observa ca si aceasta senzatie va disparea, deoarece se va stabiliza nivelul de insulina din organism. "Carnea" din legume. Orientati-va nu doar spre proteinele de origine animala, din carne, ci si spre cele din fasole, linte, nuci. Glucidele se gasesc nu doar in prajiturile de la cofetarii, ci si in painea integrala. Limitati-va doar la aceasta. In ceea ce priveste lipidele, acestea trebuie sa constituie doar 25% din alimentatie: 10% trebuie sa fie grasimi saturate, de tipul celor care se gasesc in unt sau slanina, restul de 15% putand fi uleiuri de masline, soia sau floarea-soarelui. Evitati fast-foodul. Mancati cat de rar puteti de la fast-food. De preferat ar fi ca nici macar sa nu va atingeti de acest tip de alimente. "In locul prajelilor, alegeti mai bine alimentele inabusite sau la gratar", recomanda Carmen Toader, specialist in nutritie la Centrul Medical Romar.
Sport prin mers. Daca nu aveti timp sa faceti sport la sala sau acasa, mergeti pe jos. "O jumatate de ora pe zi tot inseamna ceva", mai spune dr. Toader. Apa nu se bea imediat dupa masa Nutritionistii recomanda ca apa sa nu fie bauta imediat dupa ce ati mancat, ci cu o ora inainte sau cu jumatate de ora dupa masa. "Daca va repeziti la cana cu apa, la cinci minute dupa ce ati terminat pranzul, veti dilua sucurile gastrice care ajuta in digestie", specifica Gheorghe Mencinicopschi, specialist in alimentatie. Hidratati-va cu 1,5-2 litri de apa pe zi. Lichidele faciliteaza digestia si ajuta la eliminarea toxinelor. In plus, este preferabil sa nu va antrenati in alte activitati atunci cand mancati: nu cititi ziarul, nu vorbiti, nu priviti la televizor. Mestecati lent, iar senzatia de satietate va aparea mai repede.
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • MOISE FLORINA pe 5 Mai 2006, 09:04
    DIETA

    PAREREA MEA ESTE FOARTE BUNA

    0
    0

  • Roxana pe 4 Mai 2006, 15:06
    multumesc

    articolul acesta mi-a pus cumva cap la cap tot ce stiam si eu despre un stil de viata echilibrat si care sa te ajute sa-ti pastrezi greutatea normala mai ales dupa oun regim de slabire.

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod