Centrul pentru Politici si Servicii de Sanatate (CPSS) lanseaza o noua campanie de combatere a efectelor consumului de tutun. Campania, organizata in cadrul proiectului "Combaterea fumatului activ si pasiv prin cesterea gradului de informare ak populatiei cu privire la legislatia din domeniu", se axeaza pe promovarea legislatiei romanesti privind prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor de tutun, si este sustinuta de Ministerul Sanatatii Publice. Campania se deruleaza in perioada 15 octombrie-20 noiembrie 2007.
Cu aceasta ocazie vor fi prezentate si rezultale studiului "Cunostintele, Atitudinile si Practicile populatiei generale referitoare la consumul de tutun si la prevederile legislative din domeniu” realizat de CPSS.
Rezultatele studiului arata ca 30% dintre romani, cu varsta cuprinsa intre 15 si 65 de ani, sunt fumatori. Incidenta fumatului este de 33% in randul barbatilor, si 27% in randul femeilor. Cea mai mare prevalanta a fumatului se inregistreaza in randul persoanelor din grupa de varsta 15-24 de ani, unde se incadreaza 35% dintre fumatori.
De asemenea, trebuie remarcat ca 90,8% dintre persoanele, care au participat la studiu, cunosc reglementarile legislative cu privire la fumatul in spatiile publice inchise, dar 68% dintre acestia apreciaza ca in Romania nu se respecta legislatia existenta.
In prezent, legislatia privind prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun din Romania interzice fumatul in spatii publice inchise. Spatii publice sunt spatiile din institutiile publice centrale si locale, institutii si unitati economice, de alimentatie publica, de turism, comerciale, de invatamant, medico-sanitare, culturale de educatie, sportive, toate mijloacelel de transport in comun etc.
Totodata, legea prevede ca barurile, restaurantele, discotecile si alte spatii destinate distractiei sa delimiteze si sa asigure ventilatia spatiilor pentru fumatori, astfel incat, aerul poluat sa nu patrunda in spatiul pentru nefumatori. Cu toate acestea, in urma monitorizarii modului de aplicare a legislatiei in unitatile publice, s-a constatat ca aceasta nu este corect aplicata.
Dana Farcasu, Presedinte Executiv CPSS apreciaza ca "legislatia cu privire la fumat si produlele din tutun din Romania este, la nivel scriptic, similara cu legislatia din alte state europene. Practic insa, aceasta lege nu este implementata corespunzator, iar rolul organizatiilor este acela de a monitoriza modul in care legea este repectata si de a semnala abaterile catre Autoritatile de Sanatate Publica si Oficiile pentru Protectia Consumatorului."