Atentie la carnea cancerigena!



Dupa 30 de ani de la ultima evaluare si zeci de semnale de alarma, aditivii alimentari sunt din nou verificati. Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentelor (EFSA) a facut zilele acestea o prima propunere de interzicere a colorantilor si a pus pe lista substante noi.

In plus, Parlamentul European a hotarat saptamana aceasta ca aditivii sa nu mai fie folositi in produsele neprocesate. Mai mult, niciun aliment destinat nou-nascutilor sau copiilor nu va mai contine indulcitori sau coloranti artificiali. Totodata, aditivii vor putea fi folositi numai daca sunt siguri pentru sanatate ori daca exista o necesitate tehnologica pentru utilizarea lor si nu induc in eroare consumatorii privind caracteristicile produsului alimentar.

E128 agraveaza astmul

E128, denumit si „Rosu 2G”, va fi primul colorant interzis oficial pe piata europeana. Colorantul se gaseste in produsele de patiserie, in carnea de carnati, burgeri si in carnea tocata cu adaos vegetal. Expertii au ajuns la concluzia ca E128 este cancerigen, intensifica simptomele astmului si genereaza tulburari metabolice persoanelor care nu tolereaza aspirina.

Rezultatele studiului arata ca E128 se transforma in organism intr-un compus uleios, incolor, denumit anilina. In urma testelor pe cobai, s-a demonstrat ca anilina are proprietati cancerigene. Riscul producerii cancerului exista si la oameni, metabolizarea anilinei fiind similara la cobai si la om, a spus un purtator de cuvant al EFSA, citat de publicatia „The Telegraph”.



Mai mult, conducatorii studiului nu au putut stabili pana la ce doza aditivul este sigur pentru om. In combinatie cu benzoati, colorantul este implicat in aparitia hiperactivitatii la copii. In plus, Rosu 2G poate duce la anemii si poate provoca mutatii.

Aditivii cancerigeni ataca ADN-ul

E128 nu este singurul colorant care pune probleme. „Toti colorantii azoici, din familia carora face parte si E128, sunt cancerigeni”, mentioneaza profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare Bucuresti.

Acesta subliniaza ca sunt inca permisi pentru ca se considera inofensivi in cantitati mici. „Nu sunt scosi din alimentatie pentru ca nu exista studii mari care sa confirme aceasta teorie”, adauga Eduard Adamescu, medic specialist diabet zaharat, nutritie si boli metabolice.

Un studiu al Food Standard Agency, din Marea Britanie, a aratat ca mai multi coloranti alimentari pot provoca tulburari de comportament la copii, precum hiperactivitatea, lipsa de concentrare, stari de furie si alergii. Specialistii mai spun ca substantele potential cancerigene produc modificari in ADN.

„Aceste substante modifica genele noastre in faza de inceput a unui cancer. In functie de ce mancam, cancerul poate sa apara sau poate fi inhibat, daca ducem un stil de viata sanatos”, mai explica directorul Institutului de Cercetari Alimentare.

VERIFICARI

E128, urmarit general in Romania

Industria mezelurilor din Romania nu a utilizat colorantul alimentar rosu E128, ne-a declarat, ieri, presedintele Asociatiei Romane a Carnii (ARC), Sorin Minea.



Potrivit acestuia, colorantul este traditional utilizat in industrie pentru doua tipuri de produse - carnati breakfast si hambugeri breakfast, mezeluri care nu sunt produse sau importate pe piata romaneasca.

„Din informatiile pe care le avem, colorantul rosu este folosit pentru a colora cerealele continute in aceste doua produse, si nu carnea”, a spus Minea. In cazuri mai rare, aditivul este folosit si pentru un anumit tip de salam chorizo, care nu exista pe piata autohtona.

Sorin Minea a subliniat ca a recomandat tuturor membrilor ARC sa nu utilizeze colorantul E128, chiar daca, in urma anuntului facut de sanitar-veterinarii europeni, pretul lui ar putea sa scada.

„De regula, cand apar astfel de informatii despre un produs, fabricantii incearca sa il arunce pe alte piete la preturi scazute. Noi am recomandat deja tuturor membrilor ARC sa nu astepte decizia Comisiei Europene referitoare la toxicitatea acestui colorant, ci pur si simplu sa refuze folosirea lui indiferent de pret”, a explicat Minea.

Consumul zilnic de mezeluri depaseste 300 de tone in Romania, iar consumul de carne si preparate din carne se ridica la 500-600 de tone pe zi. Mezelarii vand anual produse in valoare de aproximativ 700 de milioane de euro, potrivit reprezentantilor ARC.

E128 e prezent si la noi, in burgeri si carnaciori, spun medicii

Pe de alta parte, specialistii in sanatate publica sustin ca acest aditiv este prezent in tara noastra. „Colorantul E 128 se foloseste si la noi in tara, dar numai in carnea de tip burger, adica in carnaciori”, explica medicul Bogdan Stolica, de la Institutul de Sanatate Publica din Bucuresti.


Gheorghe Mencinicopschi spune ca proportia cea mai mare a aditivului E128 se gaseste in produsele aduse din strainatate. „Multe persoane aleg un „jambon cocido” sau o sunca pe care scrie „prosciutto”, doar pentru ca suna bine, dar nu se gandesc ca sunt pline de E-uri”, subliniaza Gheorghe Mencinicopschi.

In Romania, aditivii alimentari sunt autorizati de Institutul de Sanatate Publica, iar dozele si felul in care sunt trecuti acestia pe etichete intra in sarcina Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor. (Adelina Vlad)

NU E E- UL!

Etichete mincinoase pe produsele din magazine

Cat timp cele doua institutii arunca pisica moarta de la una la alta, producatorul face ce doreste. Astfel, in majoritatea supermarketurilor din Bucuresti, pe eticheta produselor nu sunt trecute E-urile sau sunt scrise ilizibil. Exista si situatia in care eticheta cu ingredientele este acoperita de o alta, pe care de obicei scrie numele supermarketului.

In Kaufland, carnea tocata figureaza doar cu ingredientele: „carne porc, sare, orez, piper si verdeata”, in conditiile in care aspectul foarte rosu pe care il prezinta nu poate fi obtinut decat cu ajutorul E-urilor. Carnea tocata de vitel Aldis prezinta doar inscriptia „Governement inspected”, eticheta lipsind cu desavarsire, iar pipotele de Avicola Calarasi figureaza doar cu „produs realizat intr-un sistem de management al calitatii”.

„Nu exista o astfel de atestare, toate aceste „scapari” au ca scop inducerea in eroare a consumatorului”, spune profesor doctor Gheorghe Mencinicopschi.

Sunca, salamurile, crenvurstii si toata carnea vidata prezinta E-urile in denumire stiintifica - polifosfati, stabilizatori - fara a preciza ca este E si care e numarul lui.

In Carrefour, tartele si prajiturile nu prezinta niciun E pe eticheta, figurand ca naturale, cu urmatoarea compozitie: „lapte, faina, zahar, oua, margarina, jeleu”. Tocmai ultimul ingredient ascunde de fapt colorantii care s-au utilizat pentru a obtine culorile puternice de rosu, galben, verde ale prajiturii. (Roxana Lupu)

CE URMEAZA

Viata fara aditivi

Specialistii apreciaza ca, odata cu eliminarea aditivilor din produse, consumatorii trebuie sa se adapteze cu gustul mult mai fin si mai slab al produselor in stare naturala. Chiar daca producatorii ar alege aditivii naturali, produsele nu vor avea aceeasi aroma tare ca a alimentelor de acum. "Aditivii artificiali bulverseaza simturile din cauza aromelor si a culorilor mult prea puternice”, sustine profesorul Gheorghe Mencinicopschi.