“Diagnosticarea la timp este obiectivul campaniei Tu știi câți ani au plămânii tăi?, aflată deja la a șasea ediție” spune prof. dr. Florin Mihălțan, președintele Societății Române de Pneumologie.
“Și în acest an facem testări gratuite și îi îndemnăm pe toți românii care fumează, tușesc și nu rezistă la efort să caute pe www.desprebpoc.ro lista cabinetelor medicale unde se pot face spirometrii gratuite”, continuă Mihălțan.
Campania de testări gratuite a început în octombrie în 18 judete din țară și ține până la sfârsitul anului.
În luna octombrie, au fost testate 1920 persoane, iar 540 au fost depistate cu BPOC. Cei mai solicitați medici au fost cei din județele Dolj și Suceava.
BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică) este o boală de plămâni care cauzează anual moartea a 3 milioane de oameni1 la nivel mondial, și aproape jumătate dintre pacienți nu știu că au boala. În România, aproximativ un milion de oameni suferă de BPOC. Simptomele timpurii ale bolii nu sunt recunoscute, mai ales din cauza faptului că tusea, senzația de sufocare, oboseala par a fi consecințe firești ale fumatului sau înaintării în vârstă.
Testarea pentru depistarea BPOC se numește spirometrie, nu doare, durează câteva minute și măsoară cantitatea de aer inspirată și expirată de o persoană, precum și timpul necesar inspirației și expirației.