În ultimii 30 de ani, bolile alergice sunt din ce în ce mai frecvente în rândul populației. În timp ce specialiștii iau în discuție o serie întreagă de teorii care explică această creștere, tratamentele evoluează tot mai mult, cu scopul de a îmbunătăți calitatea vieții pacienților.
Potrivit Academiei Europene de Alergologie și Imunologie Clinică, una din patru persoane suferă de o boală alergică. Iar dacă tendința de creștere a incidenței alergiilor se menține, până în 2050, jumătate din întreaga populație a Europei va fi afectată de boli alergice.
Bolile alergice au un impact sever asupra calității vieții pacienților
Avertismentele specialiștilor trebuie luate în serios, întrucât alergia este o afecțiune cronică, deloc banală. Deși se manifestă în mod obișnuit prin simptome precum: strănut, nas înfundat, lăcrimare, urticarie, acestea devin chinuitoare pe termen lung și își pun amprenta asupra activităților de zi cu zi.
Un adult cu rinită alergică sau urticarie cronică nu se poate concentra la locul de muncă, are un randament scăzut sau este nevoit să-și ia concediu medical. Adesea, pacienții cu suferințe alergice prezintă tulburări de genul depresiei și anxietății, fiindcă din cauza manifestărilor bolii au tendința de a se izola, se consideră „o povară” pentru familie și prieteni. Cât despre reacțiile alergice severe, acestea pot deveni fatale. Să nu uităm de înțepăturile de viespe, de alergiile la anumite alimente sau de reacțiile grave după administrarea unor medicamente, care nu de puține ori se soldează cu șoc anafilactic.În cazul copiilor, alergia reprezintă o problemă cu multiple consecințe.
Cele mai frecvente forme sunt: rinita alergică și urticaria. Un copil cu nasul înfundat din cauza rinitei alergice sau cu mâncărimi din cauza urticariei nu doarme bine, nu se poate concentra în procesul de învățare, lipsește des de la școală. Copilul alergic este predispus la răceli repetate care se complică adesea cu otită, sinuzită sau chiar pneumonie. Și nu în ultimul rând, copilul cu rinită alergică este expus unui risc major de a suferi de astm bronșic. De altfel, astmul este cea mai frecventă boală cronică a copiilor, fiind în majoritatea cazurilor o boală cu componentă alergică. În Ghidul ARIA elaborat de Organizația Mondială a Sănătății se apreciază că rinita alergică este un precursor al astmului, iar pacienții cu rinită alergică au cu 25% mai multe riscuri de a dezvolta astm bronșic.