Claudia Pavel a avut emoţii după ce a plecat din Statele Unite şi a revenit în ţară cu băieţelul ei. Familia lui Jeremy Lewis, fostul ei iubit, a acuzat-o că şi-a răpit copilul, iar cântăreaţa a dus o luptă în instanță care a durat mai multe luni pentru a obține, legal, custodia fiului ei.
Deși bărbatul este american, iar micuțul Noah s-a născut în Statele Unite, procesul a avut loc în România, la Judecătoria sectorului 3 și a înregistrat mai multe amânări, relatează Libertatea. În cele din urmă, Claudia poate răsufla ușurată, pentru că sentința instanței îi este favorabilă. Fostul ei iubit are însă dreptul la apel.
”Stabileşte ca exercitarea autorităţii părinteşti în ceea ce priveşte minorul Pavel Lewis Noah Mihail, născut la data de 06.11.2012 să fie făcută exclusiv de către mamă. Obligă pârâtul la plata unei pensii de întreţinere lunare, către reclamanta, în favoarea minorului în cotă de 25%, din venitul minim pe economie, pensie calculată de la data introducerii cererii, 29.01.2015 şi până la majoratul copilului. Obligă pârâtul la plata sumei de 5743 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă”, se arată în pronunțarea dată de magistrați.
Potrivit ziarului citat, fosta componentă a trupei Cream a primit custodia exclusivă, iar tatăl copilului a fost obligat la plata a 5.743 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Acesta va trebui să achite şi o pensie calculată de la data introducerii cererii, 29 ianuarie 2015.
© Copyright: Facebook
Claudia Pavel, victorie în procesul pentru custodia copilului
Fostul ei iubit a fost obligat la plata a 5.743 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, dar și a unei pensii calculate de la data introducerii cererii.
Posteaza comentariu