Gripa in randul copiilor

Gripa este o boala foarte comuna care este produsa de virusul gripal, care produce epidemii mai ales in sezonul rece - toamna si iarna. Motivul pentru care gripa este greu de prevenit consta in faptul ca exista trei tipuri de virusi gripali - de tip A, B si C; fiecare tip se modifica anual astfel incat este imposibil sa dezvolti anticorpi pentru a preveni infectia.

Cu toate ca in randul celor mici gripele cunosc o forma mai blanda decat in cazul adultilor, numarul cazurilor este cu mult mai mare printre copii. Simptomele gripei se dezvolta in 2-3 zile (perioada de incubatie) din momentul in care este contactat virusul.

Cele mai comune simptome sunt:

  • rinoree;
  • congestie nazala;
  • dureri de gat;
  • tuse;
  • febra - poate sa fie fie scazuta, fie foarte ridicata;
  • frisoane;
  • dureri musculare si articulare;
  • stare generala de oboseala;
  • dureri de cap;
  • stare de greata;
  • lipsa apetitului;
  • varsaturi;
  • diaree;
  • dureri abdominale.

Simptomele de obicei se inrautatesc in urmatoarele 3-5 zile, dar apoi se amelioreaza treptat fara tratament.


Care este diferenta dintre raceala si gripa?

In timp ce ambele sunt infectii virale care se manifesta in primul rand prin rinoree, tuse si febra, copiii care au gripa se simt de obicei mult mai rau fata de cei care au raceala, iar starea generala se inrautateste in scurt timp de la contactarea virusului gripal.


Cu toate ca antibioticele nu au efecte in cazul gripei, exista mai multe lucruri pe care le poti face pentru cel mic pentru a se simti mai confortabil si pentru a suporta mai usor starea de boala:

  • Asigura-te ca se odihneste mai mult decat de obicei. Fii atenta! Daca nu-l lasi sa mearga la scoala nu inseamna ca trebuie sa i se mareasca programul de stat in fata televizorului sau a calculatorului. Pune-l sa stea cat mai mult in pat, la caldura, eventual in compania unei reviste.
  • Da-i sa bea cat mai multe lichide - apa plata, ceaiuri fierbinti, sucuri naturale. Evita sucurile care contin cofeina - Cola, Pepsi - si acizi.
  • Daca durerile sunt foarte puternice sau temperatura este prea mare cumpara-i de la farmacie un medicament care sa-i usureze durerile/ sa-i scada temperatura - coldrex, paracetamol (eferalgan, panadol), nurofen.
  • Pentru a-i usura respiratia, ofera-i decongestive nazale - fie dintre cele care sunt aplicate local - spray sau picaturi nazale - fie dintre cele care se administreaza pe cale bucala.

Gripa poate conduce la diferite complicatii, mai ales in randul anteprescolarilor (1-3 ani).
Sunt foarte rare cazurile in care copilul are nevoie sa fie internat din cauza unor dificultati respiratorii sau a deshidratarii.

Alte complicatii includ infectii bacteriale secundare - otita - infectia urechilor, sinuzita, pneumonie bacteriana. Persoanele care se confrunta cu un alt doilea val viral mai intai cunosc o stare de amelioarare a simptomelor produse de gripa, dupa care acestea se inrautatesc din nou.

In situatia in care cel mic nu se confrunta cu un caz complicat de gripa, odata ce simptomele incep sa se imbunatateasca, vindecarea va decurge lent. Daca nu se intampla acest lucru, prezinta-te de urgenta la un control in fata medicului de familie sau a unui pediatru.

Nu uita faptul ca, din moment ce gripa este produsa de un virus, nu trebuie sa administrezi antibiotice copilului. Antibioticele nu ucid virusul gripal; ele sunt utilizate in tratamentul infectiilor determinate de bacterii.
Exista anumite medicamente antivirale care il pot ajuta pe cel mic sa se simta mai bine cu o singura conditie: sa fie administrate in primele 48 de ore de la aparitia primelor semne de boala.

Din moment ce gripa este raspandita prin intermediul secretiilor unei persoane infectate, cel mai bun mod de prevenire a gripei in randul copiilor este spalatul maiinilor cat mai bine si cat mai des cu putinta. Cei mici trebuie sa stie:

  • sa se spele pe maini inainte de masa si dupa folosirea toaletei;
  • sa nu lase un alt coleg sa bea din ceasca sau paharul lor;
  • sa nu foloseasca ceasca sau paharul ce nu le apartin;
  • sa-si acopere gura daca tusesc sau stranuta;

Copiii peste 6 luni isi pot face vaccinul antigripal in fiecare an, mai ales daca au probleme medicale cronice. Pentru copiii cu varsta mai mica de 8 ani care nu au fost vaccinati anterior trebuie administrata o a doua doza la un interval de cel putin 4 saptamani.

Articol scris in colaborare cu Elena Oprea,  medic specialist medicina generala pediatrie