In era transfuziilor sanguine si a transplanturilor de organemajoritatea dintre dumneavoastra sunteti familiarizate cu notiuniprecum compatibilitate, reject de grefa, anticorpi, sistem imun, etc. Cusiguranta trebuie sa cunoasteti faptul ca un organ transplantat nu poatefi acceptat de catre organismul gazda decat daca exista o compatibilitateintre donor si acesta.
Tipizarile tisulare folosite in selectarea donatorilor de organe auaratat ca in general copiii nu sunt compatibili cu parintii, astfel caacestia nu pot dona organe parintilor sai. In lumina acestor lucruri esteremarcabil faptul ca o sarcina poate fi acceptata de catre organismulmatern fara ca aceasta sa declanseze fenomenul de reject, desi eacontine si material genetic strain organismului matern (cel provenitde la tatal copilului). Daca nu v-ati pus pana acum intrebarea aceastacu siguranta multi doctori si oameni de stiinta au facut-o. Pana recentera larg raspandita ideea ca sarcina reprezinta o stare a organismuluimatern caracterizata, printre altele, si de catre o toleranta imunitaraa acestuia vis-a-vis de copilul care se dezvolta in uter. Lucrurile nustau insa asa si, mai mult, nu sunt chiar atat de simple.
Pentru a intelege fenomenele ce stau la baza apararii imunitare am sa faco paralela poate putin simplista. Un organism animal poate fi asemuitnici mai mult nici mai putin cu un stat. Un stat care este condus decatre un guvern care ia deciziile cele mai importante, si care, ca oricestat care se respecta, are si un Minister al Apararii. Intr-un organismanimal, deci si la noi oamenii, acesta armata este reprezentata decatre sistemul imunitar, alcatuita dintr-o serie intreaga de categoriide "soldati" denumiti leucocite (celulele albe). Fiecare categoriede leucocite are un rol bine definit in apararea organismului. Estecred inutil a preciza faptul ca celulele albe au principala functiede a proteja organismul impotriva invaziilor microbiene, virale sauparazitare. Mai putin stiti despre faptul ca ele au un rol primordialsi in indepartarea structurilor alterate ale propriului organism sau indistrugerea tesuturilor neoplazice.
Cum reusesc acesti soldati sa recunoasca cine este prieten si cinenu? Continuand analogia, putem spune ca soldatii nostrii au insemneparticularizate care deosebesc fiecare armata una de alta. Aceste insemnesunt de fapt niste mici lanturi proteice ca niste antene exprimate lasuprafata fiecarei celule din organismul nostru, care sunt deosebitede cele ale altor organisme. Exact ca si echipele sportive sau armatelecare au echipamente deosebite unele de altele. Cu ajutorul acestor mici"antene" leucocitele sunt capabile sa recunoasca o celula self (care esteproprie organismului) de una non-self, straina (virus, bacterie, globularosie, celula neoplazica, etc.). In consecinta daca o astfel de celulaeste detectata ea va fi decodificata din punct de vedere informational(un fel de contraspionaj, nu?) si apoi vor fi fabricate arme (anticorpi)capabili sa distruga tipul respectiv de celula. Antenele de care amamintit, adica insemnele personalizate, poarta numele de antigene HLA(human leukocyte antigen) si fiecare om are un HLA diferit de cel almajoritatii altor oameni (totusi diferentierea nu este chiar atat destricta ca in cazul amprentelor, deci exista oameni cu HLA identic,fapt pozitiv care de altfel permite si transplantul de organe).
Am amintit ca pana recent s-a crezut ca embrionul are o pozitieimunologica privelegiata si ca este tolerat de catre organismul maternpentru ca nu exprima nici un fel de antigene HLA. Fals! Daca o celulanu prezinta nici un fel de insemne este categorisita drept inamica siin consecinta va fi distrusa. Prin urmare s-a descoperit ca embrionulexprima un tip particular de insemne care fac parte din HLA clasa G, farasa exprime antigene HLA clasice. Spre deosebire de antigenele HLA clasice(clasele A,B,C si D, implicate in aparare si reject de transplant) caresunt de ordinul sutelor, antigenele HLA-G sunt doar 5 tipuri in toatalumea, deci este evident ca sansele compatibilitatii intre mama si fatsunt extrem de ridicate.
Antigenele HLA-G sunt exprimate NUMAI la nivelul trofoblastului (din carese va forma placenta), nici o alta celula din organism nu exprima in modnormal acest tip particular de insemn. Cu alte cuvinte in momentul incare embrionul se implanteaza in mucoasa uterina si face cunostinta prinintermediul trofoblastului cu sistemul imunitar matern el va semnalizaintentiile sale prietenoase prin exprimarea antigenelor HLA-G, ca sicand ar spune o parola: "Mama, nu trage, sunt eu, copilul tau!". Sistemulimunitar matern il va recunoaste drept self si nu numai ca il va toleradar il si va ajuta sa creasca prin fabricarea unor anticorpi blocanticare pe de o parte vor inactiva armata de celule NK (care au un numece nu mai necesita explicatii: natural killer) uterine iar pe de altaparte se vor atasa de placenta realizand un fel de camuflaj placentar,aceasta devenind un fel de "lup in blana de oaie" pacalind sistemulimunitar matern, precum vor stimula si dezvoltarea placentei.
Odata acest sofisticat mecanism explicat, ne intrebam cum este posibiltotusi ca anumite sarcini sa nu fie acceptate de catre organismul maternsi sa se produca avorturi repetate. Voi incerca sa trec in revistacauzele cele mai frecvente ale aparitiei acestui fenomen de reject.
1. Compatibilitate HLA intre mama si tata
2. Sindromul antifosfolipidic
3. Boli autoimune
4. Anticorpi antisperma
5. Populatie de celule NK si B agresiva
1. Compatibilitate HLA intre mama si tata
Da, ati citit bine. Compatibilitate si nu incompatibilitate. Stiu capare un paradox si ca, poate, contrazice tot ce am scris mai sus, darlucrurile chiar asa stau. Judecand la scara evolutiei, diversificareaunor trasaturi reprezinta un avantaj pentru specia respectiva, astfelincat Natura favorizeaza la maxim speciile la care aceasta diversificarese produce. In consecinta daca mama are antigene HLA clasice similare cucele ale tatalui, si in special HLA-DQ?, embrionul nu mai este recunoscutdrept ceea ce este (adica un organsism tolerat) si in consecinta nu sevor mai fabrica anticorpii blocanti, fenomen cu consecinte dezastruoasepentru embrion: celulele NK vor avea "mana libera" sa atace trofoblastul,celulele trofoblastice nu vor mai fi stimulate sa se dezvolte, sarcinaoprindu-se in evolutie. In continuare placenta va fi categorisita dreptself alterat si va fi distrusa de catre sistemul imun matern. Vom vedeamai tarziu ca acesta distrugere placentara poate determina aparitia unorprobleme imunologice si mai grave precum sindromul antifosfolipidic.
© Copyright:
Comentarii (1)
Din punct de vedere istoric fetusul a fost privit ca pe un alotransplant de succes, o tumoră sau un parazit. Fetusul nu este în contact direct cu ţesuturile uterine ale mamei. Contactul este mediat de placentă. Celulele trofoblast vin în contact direct cu ţesuturile materne, formând aşa-numita interfaţă materno-fetală. Nu există nici un dubiu în ceea ce priveşte reacţia sistemului imunitar matern la antigenii fetali. Oricum, fetusul este recunoscut în aşa fel încât complexul histocompatibil (MHC), o armă a imunităţii materne, este suprimat. Deoarece interfaţa dintre celulele trofoblaste ale placentei şi leucocitele din membrana deciduală maternă este unică, graviditatea nu poate fi tratată ca o acceptare sau o respingere (ca în cazul unui transplant). Mecanismul imunologic creează un mediu echilibrat în care fetusul este protejat de mamă şi apărat de agenţii patogeni. Celulele uNK, ca şi populaţie imună majoritară din uter, contribuie la menţinerea sarcinii. În timpul sarcinii, celulele hemialogenice invadează membrana deciduală dar rămân imune la sistemul de apărare al mamei. Acesta reprezintă un mare paradox al imunologiei. O caracteristică importantă a femeilor însărcinate este prezenţa unui număr mare de celule NK, care constituie aproximativ 70% din celulele limfocite rezidente. Celulele NK din sângele periferic numără aproximativ 15% din limfocitele sangvine. Această multiplicare sugerează faptul că celulele NK din uter au funcţii diferite şi pot răspunde schimbărilor din uter, în condiţii de sarcină. Funcţia celulelor uNK rămâne încă necunoscută, dar rolul lor direct sau indirect în toleranţa mamă-făt este sugerat de procesul de graviditate/implantare. Celulele uNK influenţează mucoasa maternală şi funcţia arterială şi/sau invazia trofoblastelor placentale. Rolul lor în dezvoltarea placentei şi în remodelarea vasculară a arterelor uterine spiralate a fost evidenţiat la şoareci. În sarcina incipientă, la oameni şi şoareci, celulele NK sunt necesare pentru formarea normală a vascularizaţiei uterine şi a membranei deciduale. Vasele materne care traversează sunt răsucite şi sunt cunoscute sub numele de artere spiralate. În sarcină, arhitectura arterelor spiralate este profund modificată de angiogeneză şi astfel ele menţin ţesutul dezvoltat al membranei deciduale pentru o implantare reuşită. Celulele uNK au fost localizate în apropierea vaselor de sânge exprimând amplificarea factorului de creştere vascular endotelial (VEGF), un factor potent implicat în angiogeneză şi hipermeabilitate microvasculară, sugerând un posibil rol al acestor celule, foarte dinamice, în inducerea angiogenezei în timpul dezvoltării membranei deciduale. Jianhong Zhang, B.Anne Croy, Zhigang Tian – Cellular & Molecular Immunology – vol.2,nr.2/aprilie 2005
Posteaza comentariu