Singuratatea senina
Singuratatea, atat timp cat nu depinde de noi, poate fi sursa de suferinta si deznadejde sufocanta, dar, daca reprezinta din cand in cand alegerea noastra, poate sa ne aduca fericire si pace sufleteasca.
Este ceea ce numim "singuratate senina", care ne permite sa intram in contact cu noi insine, sa gasim idei noi, sa cream, sa facem bilanturi, sa meditam si sa ne rugam.
Acest tip de singuratate, care nu ne impiedica legaturile cu ceilalti, favorizeaza capacitatea noastra de adaptare si autonomia.
Singuratatea senina ne permite sa traim in ritmul nostru propriu, sa evaluam totul cu calm si sa luam cele mai bune hotarari, fara a ne justifica sau culpabiliza.
Singuratatea senina ne dezvolta capacitatea de a iubi fara sa ne impuna o dependenta afectiva, ne permite sa ramanem noi insine si sa ne indreptam spre ceilalti fara concesii inutile, cu entuziasm si incredere, ne ajuta sa descoperim bucuria de a trai.
Cum iesim din singuratate
Multe persoane in varsta, mai ales femei, traiesc singure - singuratatea fiind, in acest caz, o grea incercare.
Acest gen de singuratate involuntara, trista si inspaimantatoare este o stare cu care se confrunta si alte categorii sociale: bolnavii, persoanele abandonate, persoane singure in urma unui divort sau a decesului partenerului de viata, handicapatii, detinutii, celibatarii.
Acest fenomen este cu atat mai dramatic cand afecteaza persoanele in varsta, care trebuie sa faca fata nu numai procesului inerent de imbatranire fizica si intelectuala, dar si prejudecatile cu care sunt priviti, indiferentei, insensibilitatii si individualismului care caracterizeaza societatea.
Daca suferiti de singuratate si cautati solutii pentru a va elibera din ghearele ei, sfaturile urmatoare v-ar putea fi utile, dar depinde numai de dumneavoastra sa faceti primii pasi.
- Adunati-va resursele fizice si mentale pentru a lupta impotriva depresiei.
- Dezvoltati-va aptitudinile si atitudinile, mai ales capacitatea de adaptare, pretuirea si increderea in sine, pentru a deveni suficient de puternici, incat nimeni si nimic sa nu va poate impiedica sa fiti fericiti.
- Tineti cu tenacitate la imaginea pozitiva pe care v-ati creat-o despre voi insiva si evitati sa va conformati sablonului de persoana in varsta.
- Acordati-va mult timp pentru dumneavoastra, pentru exercitii fizice, pentru toaleta, chiar pentru putina cochetarie.
- Nu ezitati sa va lasati din cand in cand prada tristetii si deznadejdii si nu evitati sa plangeti cand simtiti nevoia.
- Nu va refulati emotiile numai pentru a-i multumi pe cei din jur.
- Ripostati oricarui sentiment de induiosare fata de dumneavoastra, mai ales in public, ramaneti demni pana la sfarsit.
- Deveniti sau continuati sa fiti o persoana agreabila, vesela, interesanta, cultivata, a carei companie sa fie apreciata de ceilalti. Amintiti-va ca persoanele care se lamenteaza mereu si din orice sunt evitate de anturaj.
- Ramaneti curiosi si deschisi; fiti mereu la curent cu ce tot ce este actual pe plan social, politic, artistic si cultural.
- Faceti mereu cate ceva care sa va scoata din singuratate: telefonati apropiatilor, scrieti scrisori, participati la intruniri sportive sau sociale, la diverse cursuri care vi se pare interesante, faceti invitatii, chiar daca traiti in conditii modeste.
- Stabiliti o legatura stransa cu alte persoane care traiesc aceleasi dificultati si care au aceleasi gusturi si interese.
- Faceti inventarul tuturor lucrurilor pe care nu ati avut timp sa le faceti in tinerete (dansati rock and roll sau invatati limbi straine), chiar daca par nepotrivite cu varsta dumneavoastra.
- Oferiti ajutorul si experienta dumneavostra celor mai tineri, participati la activitatile lor, fara a incerca sa le impuneti ideile sau conceptia dumneavoastra despre viata.
- Ajutati-i pe cei aflati in suferinta si care sunt adesea mai singuri si mai nefericiti decat dumneavoastra.
- Daca iubiti animalele, ingrijiti un caine sau o pisica: sunt niste tovarasi veseli si fideli, mereu gata sa va rasplateasca tandretea. Mai mult, va veti simti protejat, veti avea responsabilitati legate de ingrijirea lor si veti fi mereu insotit in plimbarile dumneavoastra.
- Evitati sa va inchideti in dumneavoastra insiva pentru perioade lungi de timp, acest lucru v-ar afecta sanatatea fizica si mentala. Conversati cu dumneavoastra pentru a va exersa memoria si a va pune in ordine gandurile.
- Cand singuratatea devine prea greu de suportat, nu evitati sa cereti ajutor. Multe persoane din anturajul dumneavoastra s-ar putea sa nu realizeze pe deplin cat suferiti si nici ceea ce va lipseste.
Informatiile au fost preluate din cartea "Sa traim bine! Sa imbatranim frumos!" - Marie-Paule Dessaint - tradusa de Rodica Paraschiv, Editura Niculescu, Bucuresti:1999
Comentarii (50)
Uneori simt nevoia sa fiu singura si sa reflectez asupra unor lucruri insa odata ce intru in aceasta stadie nu pot iesi din ea nu ma pot dazbarasa .
Si eu ma simt extrem de singura!Am 27 de ani..iar singuratatea e prietena mea cea mai buna...ma inunda!
logodnicul meu e in puscarie pt accident de nmasina....a trecut un an...mai e un an si simt ca timpul nu mai trece,ma doare inima si m-am saturat sa maninc singura ,sa nu am cu cine vb si cel mai greue cind se lasa seara....ma doare sufletul,sunt in anglia singura,muncesc de dimineata pina seara dar inima mea nu mai poate de dor si de singuratate....
am 27 de ani si nu am fost niciodata maritata. Am avut prieteni dar se pare ca nu am noroc in dragoste. uneori imi pun intrebarea ,,oare e vina mea,, incep sa cred ca am sa ramin singura toata viata
Esti singur si gata!Oricat de amabil te-ai arata,oricat de cultivat ai fi si oricat de vesel,se gaseste cineva sa te ironizeze,sa-ti "planga de mila"(in cel mai bun caz),sa te judece:"de ce nu ti-ai gasit un rost".De parca cei casatoriti ar avea mai mult rost. E un mare paradox:cei care sunt familisti ba te ironizeaza ca esti singur,ba te invidiaza pentru"lipsa ta de griji". Ce e de facut?Cred ca singur trebuie sa-ti rezolvi problema.Sau mai bine zis sa nu o lasi sa te domine .
Singuratatea poate fi mai rea decat o boala, eu trec adesea prin astfel de "crize". De cand am iesit la pensie nu prea imi gasesc locul, singuratatea e o amenintare grava mai ales aici, la tara. Totusi, imi dau seama ca omul poate fi singur si in multime... In primul rand de noi depinde cum gandim, articolul din cartea doamnei Dessaint are perfecta dreptate. Dar pentru a trece peste greutati trebuie sa avem mare putere. E drept ca victoria cea mai mare este daca ne putem invinge pe noi insine.
Sunt casatorita, sotul este o persoana minunata si intre noi exista o dragoste reciproca dar mereu el fiind ocupat imi petrec timpul mai mult singura, nici nu prea am multe prietene fiind de curand in Romania. Am incercat mereu sa-i explic sotului starea mea dar... singuratatea uneori imi provoaca o stare de nervi greu de controlat, cate odata am impresia ca nu mai suport... ca inebunesc... ca nu-i trebuiesc la nimeni...
Am 31 de ani, sunt divortata si am 2 copii, care imi ocupa foarte mult timp, lucrez cu foarte multi oamenii, dar cu toate astea... nu e seara sa nu ma "doara al dracu de tare" faptul ca sunt singura... si nu stiu cum sa fac fata unei asemenea "dureri" pe care timpul in loc sa o simplifice... o amplifica. Este greu de descris tot ceea ce simt in cuvinte dar esentialul asta e pentru mine singuratatea este un HANDICAP!
Am 29 de ani, un sot care ma iubeste enorm si un copilas destul de mare. Chiar daca am echilibrul familiar, multa iubire din partea lor si nu numai, ma simt foarte, foarte singura. Am un caracter puternic in general, dar chiar si asa de cate ori am un moment in care raman singura ma cuprinde o stare stranie de singuratate si tristete imensa... Cat de mult as vrea sa-mi pot raspunde de ce... In ultimul timp am insomnii, ma trezesc in timpul noptii si nu mai pot dormi. Ajung in fata calculatorului si incep sa scriu sau sa fac ceva, orice ca sa imi ocup timpul. Nu inteleg ce se intampla cu mine, dar nici nu incerc sa vorbesc cu cineva despre asta... Cert e ca simt un efect din ce in ce mai apasator...
Noi suntem facuti din cenusa cladita de gandurile noastre si de aceea deseori ne trezim bonavi de boli fizice dar mai ales mentale. Nu avem curajul sa cautam in viata ceea ce ne dorim si cu timpul ajungem niste bieti infirmi ai vietii.Pierdem sentimentul de ,,bine''.O prietena m-a sfatuit sa ma resemnez.E cumplit...
intradevar singuratatea e un lucru sinistru..eu nu mai rezist in singuratate...n am prieteni, sau iubita.sau cu cine esi...singuratatea e cea mai dura inchisoare din lume din care nu se poate evada...de ce soarta e asa de cruda???
singuratatea nu vine singura, ci tu o chemi.Ea este undeva in eter si daca te lasi prada vine cu viteza luminii.Nu-i da atentie.
daca apar prieteni dispare singuratatea dar peste cit va timp poate sa apara dorinta de reintoarcere la starea din care ati plecatca in cazul meu asa a fost.
nu degeaba se spune singuratate boala grea atunci cand esti singur si nu ai pe nimeni aproape simpti ca ajungi la capatul puterilor...incerci sa treci peste dar se pare ca nu poti pana nu ai pe cineva drag aproape mai ales atunci cand ai suferit din dragoste ..dragostea este cea mai mare durere si de aici pleac totul in special singureatatea
deci am avut un accident in 2001 de masina si am ramas fara ambele pecioare....acuma merg in proteze ..si iau pensie de handicap cu insotitor...sant si insurat ..maicamea ia pensia de insotitor..problema este in felul urmator..ia si pensia de insotitor si 1 mil jumate din pensia mea..deci eu cu nevasta ramanem cu 1 mil...si imi spune ce de ce nu imi convine ca daca mai pun si tigarile la socoteala ca fumea eu si sotia un pachet la zi amandoi...deci chiar nu mai intele ei nu ii ajunge 5 milioane toatl cu totu ...cer si eu un sfat...daca vreti sa imi dati si mie un sfat scrietimi pe adresa casiann@edumail.co.za.... multumesc
Am 39 ani,sunt agent imobiliar,am un baiat de 20 ani pentru care traiesc.Sunt singura de ani de zile,sunt optimista din fire,insa acuma nu mai suport singuratatea.Sunt divortata de multi ani,si nu am stiut decat munca,stiu doar sa fac bine,sa zambesc, sa ajut,.....dar cel mai rau este cand nu esti apreciat de cei din jur,si tot astept sa primesc o vorba buna....dar degeaba....Alexandrina
Am 55 ani, sunt pensionata medical, si desi am familie, traiesc drama singuratatii in doi. Pentru a putea fi in primul rand sanatosi, avem nevoie de comunicare pentru a sti cum si ce sa daruim semenilor nostrii, ca la randul nostru sa primim ceea ce sufletul nostru tanjeste. Camelia
am treizeci si trei de ani si eu traiesc singur. pot sa spun ca este groaznic. nu este in natura noastra de a fi singuri.
cel mai rau e sa te simti singura, frustrata sa fii constienta ca faci greseli din cauza acestor sentimente, din nevoia de afectiune.... si sa nu faci nimic, si stii ce ar trebui sa faci si fara sa vrei sa mergi din greseala in greseala si sa continui sa iti faci rau singura. Eu sper ca incetul cu incetul am sa am destula vointa cat sa nu mai gresesc si sa nu ma schimb in rau. Culmea e ca reusesc sa ma analizez singura foarte amanuntit sa imi dau seama si de ce si cum as putea scapa.... si totusi .... fac ceea ce stiu ca nu ar trebui sa fac ... probabil ca daca nu as fi fost atat de constienta mi-ar fi fost mai bine, dar sunt si de aici o problema enorma. Oricum o concluzie e, ca oamenii care sunt invatati si sunt fericiti sa traiasca singuri sau nu se simt singuri sunt mult mai fericiti decat ceilalti, oricum ar fi in viata pana la urma esti singur, a te simti singur e o slabiciune si slabiciunile de genul asta nu sunt bune. Probabil ca asa a vrut Dumnezeu sa fie oameni mai sensibili, mai sentimentali si oameni care sa fie mai duri si sa aibe grija de ceilalti, si dupa cum fiecare isi gaseste perechea probabil fiecare din cei ce se simt singuri intr-o zi va gasi pe cineva care sa il faca sa se simta in siguranta.
recent am trecut printr-un divort dupa 9 ani de casatorie, mai mult decit atat, am 32 de ani si sint singur si marginalizat, iar starea depresiva o am de mai multi ani insa acum pare ca sa agravat, simt ca nu mai fac fata situatiei si ma gindesc din ce in ce mai mult la suicid.cred ca sint un las dar sau adunat atat de multe ca romanele sint minciuna fata de ce viata am dus eu si cita suferinta sa creeat in jur
Remarcati faptul ca noi suntem cele care mai si gandim; trist este - nu sa fi singura fizic, trist si umilitor este sa fi singura cu el langa tine ; trist este sa nu ai puterea de a alege ce fel de singuratate te-ar avantaja. As putea spune ca nu de singuratate trebuie sa ne fie teama, ci de noi pt. ca nu stim sa o folosim ca sa ne devina draga, pentru ca este singura care ne permite sa facem orice si orcand neconditionat. Va iubesc
am 38 sint casatorira de 10 ani ma simt foarte singura si cu multe probleme am plecat de acasa si nu am spus la nimeni numai mam trezit in taxi sotul a alarmat tot orasul ma dat la politie disparute am venit inapoi dupa nici 24 ore la care toata lumea imi spune sa am grija de copii dar vreau sa va intreb de mine cine are grija daca eu nu sint sanatoasa ma fost o persoana si mai sint exemplu in cresterea copiilor cred in dumnezeu am fost foarte tare nu miam putut imagina niciodata ca pot sa ma inbolnevesc
singuratatea erodeaza trupul si sufletul;cel mai rau doare singuratatea in doi
pur si simplu nu mai stiu ce se intampla cu viata mea?pot sa spun ca nimic nu imi lipseste din punct de vedere material,am un serviciu bunicel,am un prieten de 6 ani,si totusi nu sunt multumita de ceea ce mi se intampla.in fiecare zi am o stare de nervozitate,pe care greu mi-o controlez cand sunt in societate.eu nu ma mai inteleg...nici nu stiu foarte bine cum sa ma exprim,nu stiu cu cine sa vorbesc,aici la noi la tara nu sunt psihologi,nu stiu ce va fi de viata mea daca voi mai continua asa...
Acuma sincer - pentru ce ne speriem atata se dinguratate? N-am zis ca ar trebui sa sarim in sus de bucurie, dar nici atata disperare pentru un timp de singuratate nu cred ca e normala. Personal, consider ca fara singuratate nu ar fi posibile multe lucruri, oricum n-ar fi posibila creatia a nimic frumos pe lumea asta
Devine umilitor sa tot astepti ca un om sa se intoarca la tine...Ai obligatorie nevoie sa-ti regasesti demnitatea. Spui ca in teorie stii perfect de bine ce ai de facut, dar practica te omoara...Ce-ar fi sa descoperi printr-o analiza atenta asupra ta insati, de ce tot il vezi pe el refugiu impotriva singuratatii tale? Ce-ar fi sa descoperi nu adevarata lui fata, ci adevarata ta fata? Ce-ar fi sa descoperi nu de ce are el nevoie, ci de ce ai tu nevoie? Cand te trezesti ca e de-a dreptul jalnic ce faci? Iarta-ma daca am pus prea dur problema...uneori insa putina duritate e necesara
Ieri a fost ziua mea...amdivortat aproape cu un an in urma, dar sunt singura de mult mai mult timp. Sotul meu venea acasa numai ca sa se schimbe si apoi disparea. Dorinta lui de a divorta era aceea a unui copil care isi asteapta darul de ziua lui innebunit de nerabdare. Era indragostit pina peste cap si inca mai este,dar asta nu ilimpiedica sa vrea sa stie tot ce fac, intr-un fel sa se asigure ca ar avea unde reveni in caz de esec. Imi doresc enorm sa inaintez, sa ma rup de ginduri si sperante irealiste(mai ales ca am suferit enorm si inca mai sufar, mai ales ca am fost umilita ingrozitor si batjocorita), si totusi mi-e greu. Pretind ca sunt sigura pe mine, stapina pe viata mea, dar sunt departe de asta. Un lucru stiu sigur, acest om, care a fost sotul meu, nu a ezitat sa ne intoarca spatele, mie si copiilor, fara cel mai mic gind despre raul si suferinta pe care le-a provocat. O data ce voi asimila si constientiza deplin ca nimic nu se va schimba in psihologia lui, in caracterullui, atunci sperantele mele desarte nu vor mai exista. Stiu in teorie ce as avea de facut, e mult mai greu sa pun in practica. Pentru ca singuratatea in care ma zbat si gindul ca voi fi mereu singura ma innebuneste si atunci fac concesii care imi dau putina liniste acum si pe termen scurt, dar care nu duc nicaieri in viitor. SI STIU CA ACUM E MOMENTUL SA ACTIONEZ DACA VREAU SA NU FIU SINGURA CIND BATRINETEA MA VA AJUNGE SI TOTUSI NU O FAC...
am doar 15 ani si desi am familie si "prieteni"ma simt singura de cele mai multe ori....oare de ce......si ce as putea face sa schimb asta?
Sint singura de la 32 ani cind m-am despartit .Eram la inceputul vietii cind am devenit singura , ma-m luptat si inca ma lupt cu singuratatea . Am trecut prin multe faze ale singuratatii.Acum vad de nepotul meu sunt cu fiica si cu ginerele meu si tot singura ma simt. Am sperat in tinerete ca se va intoarce sotul meu ca ma va ajuta sa-mi cresc fetele, am 2 fete . Lucru ce nu s-a intimplat nici pina la 57 de ani si nu cred ca se va mai intimpla. Am fost de curind la o pshiolog care mi-a spus sa las trecutul unde e ca nu se mai poate face nimic cu el . Cred ca are dreptate . Sotul meu este recasatorit si a infiat trei copii ai noi sotii.Toate puntile sunt rupte.Trebuie sa ma schimb si sa-mi iau pisicile inapoi .Le-am lasat la fata cea mica . Sunt obsedata ca nu am facut cu viata mea ceva , ca trebuia sa am un sot nu gospodaria fetei mele . Dar cind trebuia sa-mi vad de tinerete nu m-au lasat sa-mi refac viata .
am trecut peste un divort.am 27 ani.am fost batuta de sot .traumatizata fizic,dar mai ales psihic. sunt divortata de 3 luni.am fost distrusa, depresiva, bolnava . am reusit sa trec peste toate.cautati-va prieteni, familie, un animalut(eu mi-am luat un bonsai si vorbeam cu el).multe plimbari in aer liber,multe .faceti lucruri care va bucura.de cate ori ma simtea rau ziceam "Doamne fereste-ma de rau" asa de mult credeam ca ma va ajuta Dumnezeu ca imi reveneam.cand aveti starile acelea de rau incurajati-va cu voce tare neaparat"imi va trece ,nu am nimic" asta ajuta.eu am reusit desi am fost foarte rau,am apelat la psiholog ,psihiatru,ajuta,dar singuri trebuie sa iesim din asta,si nu e chiar asa greu. multa incredere.succes. se poate ! trebuie credinta
Am citit sfaturile dumneavoastra in ceea ce priveste depresia si pot spune ca sunt una dintre persoanele care sufera de depresie.Chiar si faptul ca ma aflu la aceasta rubrica a site-ului denota acest lucru.Problema mea este alta:ce facem atunci cand deja am incercat aceste sfaturi in ceea ce priveste combaterea depresiei?Am citit foarte multe chestii de specialitate,am fost o persoana foarte energica inainte,dadeam energie celor din jurul meu si se alimentau cu veselie de la mine.Inca mai fac lucrul acesta dar nu o mai fac din suflet ci pt ca asa s-au invatat ceilalti cu mine si ca asa trebuie.Problemele familiale si cele din dragoste din ultimul timp m-au adus in starea care sunt.Mai stiu ca in momentul de fata cel mai indicat ar fi sa consult pe cineva de specialitate,respectiv un psiholog.Sunt o fire f puternica si inca nu vreau sa accept faptul ca am nevoie de cineva de specialitate.Zi de zi incerc sa-mi impun ca nu sunt depresiva si ca pot trece peste toate.Credeti ca daca nu apelez la un psiholog curand si mai incerc singura sa-mi revin prin diferite activitati noi,punand in practica chiar sfaturile de pe acest site,depresia poate ajunge intr-o stare mai avansata?Chiar am nevoie de un specialist?
sunt singura de la 36 ani acum am 51 ani norocul meu ca am un copil, in rest am facut sport(ciclism), am dansat, dupa orice muzica, sigur ca am avut si momente grele cu ajutorul lui dumnezeu si multa rugaciune am reusit sa ies
Este un raspuns framantarilor si intrebarilor mele. Pana acum un an eram o persoana cu activitate intensa intelectuala si profesionala. In urma unei operatii pe cord deschis, viata mea s-a schimbat, instalandu-se singuratatea. Consider ca este un ghid sumar al singuratatii.De noi si numai de noi depinde sa umplem golul.
Daca oameni desi stau la bloc prefera mai bine un caine,va dati seama ca relatiile intre oameni s'au degradat de tot,am ajuns sa nu mai avem incredere unii in alti,desi fiecare crede ca are suflet bun.E grea singuratatea dar daca se gasesc oameni care mai pun si paie pe foc se face si mai grea.
Eu cred ca trebuie sa mai iesim in lume, sa intram in contact cu oamenii. Nu este bine sa intrati in starea asta. Mai bine va luati un catel. Oamenii care au catei ii plimba in parc, iar acolo cunosc si alti oameni care au catei si asa incep sa vorbeasca. Este un pas pt inceput.
chiar daca am numai 22 de ani dar sunt singura de 7 ani...nimic nu am.....decat singuratatea....o apreciez ca asa nu ma mai apropii de nimeni ca dupa aceea sa sufar iar cand e prea multa singuratate beau.asta e viata! unii au parte de ce vor dar nu pretuiesc
Se pare ca e rea si bolnavicioasa! Cel mai rau e noaptea. Nici cele mai placute ganduri n-o alunga pa d-na asta cotropitoare. Ne stapaneste si ne subjuga. Tare minunat ar fi sa putem s-o tratam cu indiferenta!
Dumnezeu a lasat sa fim doi tocmai pentru a ne ajuta.In zilele noastre oameni sant insingurati din ce in ce mai mult.De fapt nu santem complet singuri ci cu cel ce ne-a creat si ostirile Sale in jurul nostru.Dar oameni realizeaza greu aceasta.Dumnezeu precizeza in Cuvantul Sau ca:,,oameni vor ajunge mai rari ca aurul de ofir".Deci vor veni vremuri in care oameni vor fi din ce in ce mai singuri.Trbuie sa ne obisnuim cu singuratate,care sa fim sinceri iti da si libertate in loc de diferite constrangeri.
Am tot timpul ce citi pe acest site, dar mi-ar placea sa putem sa ne facem si teste. Pe diferite teme cum sunt cele pt care votam.
Eu nu sunt singura dar asa ma simt de cele mai multe ori. Cred ca sunt depresiva.
Nu reusesc sa gasesc solutii ptr. depasirea singuratatii.In practica am urmarit ,,pas cu pas" sfaturile date de psiholog, prezenta mea aici se inscrie tot in cadrul aceluiasi scop, dar rezultatele sunt minime, aproape inexistente. Cred ca totul tine de temperamentul tau, de stilul tau de a relationa cu ceilalti...Ptr. mine simt ca este prea tarziu dar trebuie totusi sa gasesc formule de a trai singura ptr. ca asta e situatia...I
Sfaturile sunt excelente.Problema mai greu de depasit este depresia.Este o stare in care se comunica greu.E adevarat ca in cele mai importante momente ale vietii {nasterea si moartea}suntem singuri.
Atunci cand nu esti gol pe dinauntru,de ce sa-ti fie greu sa fi singur?Ai atatea lucruri de facut tu cu tine,si apoi poti fi in contact,citind lucruri interesante scrise de oameni care au avut ceva de spus pe cand cei de langa noi pot fi complet neinteresanti.Sau e mai bine sa ne plangem sau sa ascultam lamentarile celorlati?
Ce fericre maxima ma cuprinde citind acest material! Deci nu am motive sa ma ingrijorez pentru ca uneori imi doresc sa fiu singura !Va doresc singuratate senina si voua !
Momentan am o luna de cand sunt singur. Am 46 de ani, si momentan sunt singur, dup
Pentru Valerica Nicolescu, consider ca intre singuratate si libertate, este o diferenta foarte mare. Eu nu as mai alege niciodata libertatea combinata cu singuratatea, inschimbul celor dragi, cu toate partile lor rele si bune. Singuratatea distruge si libertatea dupa o anumita perioada.
Desi am 22 ani,nu am avut nici o prietena sau prieten apropiat,singuratatea te face sa te gandesti uneori la ganduri rele,si mai trist ca toti din jurul tau te condamna doar pe tine,ca si cum ai fi singurul vinovat.Singuratatea este un obstacol greu de trecut,iar conform unui celebru proverb,cei tari rezista-ceai slabi "clacheaza".Este trist ca la varsta asta sa nu ai pe nimeni...TRIST...
Cred ca fiecare moment de singuratate poate fi schimbat. In fiecare clipa putem acorda ajutorul cuiva, putem da un telefon, putem trimite o scrisoare cuiva drag. Nu exista singuratate. Ne-o creem noi insine, poate din prea multa tristete. Intotdeauna va exista ceva bun de facut pentru cei din jur. Nu trebuie sa acuzam ca nu suntem intelesi, ci ca nu ii intelegem noi pe ceilalti. Asa, nu vom mai fi singuri. Eu asta cred...desi, atragandu-mi atentia acest articol, ar trebui sa recunosc ca, uneori, ma simt singura...
Desi Dumnezeu ne-a lasat sa fim 2 (ma refer la viata de cuplu), exista un moment destul de crucial (dupa parerea mea) in aceasta viata.Este acel moment pe care tpti il uram sau ma rog ne e teama de el.Cand cel de langa noi moare(sotia sau sotul) noi ramanem singuri.Desi avem langa noi, familia simtim ca se rupe ceva din noi.Este foarte greu pentru noi, dar asta e .Asa a fost sau mai bine asa ne-a fost dat de la Dumnezeu.Singuratatea este din puncul meu de vedere un moment din care greu mai iesi.Este ca o groapa adanca si greu mai iesi.Sper ca nimeni sa nu sufere de singuratate.Shtiu ca este foarte greu kand suferi de singuratate.Dar asa a fost sa fie.MAKTUB.
Sunt plecata din tara de 2 ani si ma simt ingrozitor de singura,dar in acelasi timp pot sa spun ca nu am tragere de inima sa ma duc acasa!Nici eu nu mai inteleg ce se intampla cu mine!Oricum asa am reusit si eu sa-mi dau seama ca prietenii te uita cand esti departe....daca-i mai pot numi prieteni!Singuratatea face parte din viata noastra,mai mereu suntem singuri,desi aparent poate nu pare asa!Dar ne nastem singuri,ne descurcam in viata singuri,murim singuri!Cele mai "interesante" momente ale vietii le traim singuri!
Posteaza comentariu