Femeile și bărbații au un risc similar de schizofrenie, dar în cazul bărbaților boala se manifestă de obicei mai devreme. În general bărbații sunt diagnosticați între finalul adolescenței și 22 de ani, în timp ce femeile primesc un diagnostic între 27 și 32 de ani. Se întâmplă foarte rar ca o persoană să sufere de schizofenie înainte de 12 ani sau după 40 de ani.
Punctul critic: adolescența
Potrivit specialiștilor, primele semne ale schizofreniei sunt declanșate de o interacțiune negativă între moștenirea genetică și factorii prezenți în mediul de viață. Expunerea la virusuri sau malnutriția pot avea loc chiar din timpul celor 9 luni de sarcină.
Creierul suferă modificări și se dezvoltă la pubertate, iar aceste schimbări inevitabile pot cauza boala pentru persoanele predispuse. Există și oameni de știință care sunt convinși că sursa problemei se află în ritmul de dezvoltare al cortexului frontal din creier sau că, în cazul persoanelor cu risc crescut, există prea multe conexiuni eliminate între celulele nervoase pe măsură ce creierul ajunge la maturitate.
Și nivelul de hormoni este foarte important în adolescență. Se consideră că femeile suferă de schizofrenie mai târziu decât bărbații pentru că trec la pubertate mai devreme, iar estrogenul le oferă o protecție sporită.
Care sunt primele semne ale schizofreniei?
Schizofrenia poate fi dificil de diagnosticat pentru că persoanele afectate nu își dau seama că sunt bolnave, iar șansa ca ele să apeleze la ajutorul unui specialist este destul de redusă, potrivit webmd.com.
O altă problemă este faptul că modificările care vor avea ca rezultat final afecțiunea pot oglindi alte schimbări normale din viața persoanei respective. De exemplu, un adolescent afectat ar putea să renunțe la grupul actual de prieteni și să-și facă noi amici. De asemenea, este posibil să adoarmă foarte greu sau să înceapă deodată să aibă rezultate foarte slabe la școală.
Iată care sunt cele mai frecvente semne incipiente ale schizofreniei, potrivit schizophrenia.sk.ca:
- izolarea și suspiciunea față de cei din jur;
- neglijarea sau ignorarea igienei personale;
- o privire inexpresivă, lipsită de emoție;
- imposibilitatea de a-și exprima bucuria;
- râsul în momente nepotrivite;
- oboseala excesivă și starea de somnolență pe timp de zi;
- insomnia în timpul nopții;
- schimbări bruște de personalitate;
- depresia intensă și persistentă;
- degradarea relațiilor cu prietenii sau colegii;
- dificultăți de concentrare;
- inabilitatea de a rezolva probleme minore;
- indiferența față de aspectele importante;
- ostilitatea neașteptată;
- renunțarea la activități multiple;
- scrisul excesiv fără o semnificație logică;
- imposibilitatea de a plânge sau plânsul excesiv;
- postura ciudată;
- refuzul de a atinge persoane sau obiecte, izolarea mâinilor cu mănuși ori hârtie;
- privirea fixă, fără clipit sau clipitul excesiv;
- sensibilitate ori irascibilitate când este atins de alte persoane;
- uitarea detaliilor sau pierderea obiectelor personale;
- sensibilitate extremă la zgomote, lumină sau culori;
- modificarea simțului gustului ori mirosului;
- încercarea de a evada prin schimbarea peisajului (mutări frecvente sau practicarea autostopului);
- încăpățânarea rigidă.
Există studii de specialitate care susțin administrarea unei doze reduse de medicație antipsihotică în cazul în care un medic este ferm convins că un pacient se află în stadiul incipient de schizofrenie, dar sunt necesare cercetări suplimentare pentru a se stabili cât de eficiente sunt aceste tratamente.
Pe termen scurt terapia comportamentală, terapia familială și susținerea socializării pozitive au un efect mai rapid, mai ales dacă se aplică de îndată ce se depistează simptomele problematice.