Ce faci cu pietrele din rinichi?

Litiaza renala e foarte dureroasa. Se spune ca e singura comparabila in intensitate cu durerea suferita de femeie  la nasterea unui copil.

Pietrele au dimensiuni variate. Pot masura cat un graunte de nisip sau pot ajunge atat de mari incat sa blocheze rinichiul.

Nu intodeauna sunt dureroase si atunci detinatorul le descopera la o ecografie sau radiografie de rutina.
Detinatorul, la genul masculin, fiindca din 5 persoane care sufera de pietre la rinichi 4 sunt barbati si doar una de sex feminin. Varsta probabila se incadreaza intre 30 si 50 de ani.

Nu se stie precis din ce cauza se formeaza. E suspicionata concentratia mare de Calciu in sange, deshidratarile, infectiile, obstructiile urinare si bolile de rinichi care favorizeaza aglomerarea sarurilor minerale intr-o anumita zona.




Simptomele


  • Durerea intensa care apare brusc, de obicei intr-una din partile laterale ale zonei lombara(a salelor). Poate migra in sus, spre stomac, sau in jos, accentuandu-se sau scazand in intensitate. Multi pacienti spun ca o simt ca si cum i-ar fi injunghiat cineva, atat de puternic incat medicii o compara cu durerea provocata de nasterea unui copil.

  • Pe langa durere cateodata apar greata si voma.

  • Sangele care apare in urina provine din zgarieturile pe care piatra le face in mucoasa ureterului.

  • Uneori doar infectiile urinare repetate pot conduce spre un diagnostic de litiaza renala(termenul medical pentru piatra la rinichi).




Cand piatra se mobilizeaza din rinichi produce o durere proportionala cu marimea si forma ei pana la eliminarea in urina...E una din situatiile in care e preferabil sa fii femeie. La barbat traiectul urinar e mai lung si sinuos, de aceea piatra se elimina mai greu, cu dureri mai mari. E nevoie de ajutor medical pentru a usura durerea si a accelera eliminarea.


La o dimensiune de maxim 0,5 cm criza dureaza aproximativ o ora. Accentele dramatice apar cand piatra se blocheaza pe ureter si pacientul sufera cateva zile pana la eliminare. Dupa excretie incearca sa pastrezi piatra. Compozitia ei ii va furniza doctorului informatii despre cauza bolii tale.

E recomandat sa mergi la spital imediat cum incepe durerea. Doar prin radiografie si ecografie poti afla daca piatra e prea mare ca sa se poata excreta, caz in care ai nevoie de o interventie pe ureter pentru faramitarea pietrei si dilatarea ureterului, sau de litotripsie.



Litotripsia

Litotripsia e o metoda moderna care utilizeaza ultrasunete pentru a sparge piatra in bucati mai mici deci mai usor de eliminat.

Articol util:
Cistita iti strica viata?