Rinichiul artificial implantabil care elimină necesitatea dializei sau a transplantului este în fazele de testare, susţin cercetătorii de la Universitatea California din San Francisco.
Primul prototip al unui rinichi artificial implantabil include sute de filtre microscopice care curăţă sângele de toxine şi un bioreactor care reproduce rolul unui rinichi sănătos de a regla nivelul de electroliţi, metaboliţi şi apa. "Dispozitivul a fost astfel proiectat încât să se obţină majoritatea beneficiilor asigurate de un transplant de rinichi. El ar reduce dramatic riscul de insuficienţă renală", a precizat Shuvo Roy, coordonatorul proiectului, citat de publicaţia britanică DailyMail.
Rinichiul artificial, cât o ceaşcă de cafea
Cercetătorii încearcă să reducă dimensiunile noului dispozitiv, precizând că în final acesta va ajunge cât o ceaşcă de cafea. Întregul proces se va baza pe presiunea sanguină a organismului de a efectua filtrarea sângelui fără să fie necesară o pompă de alimentare cu energie electrică.
Rinichiul este unul din cele mai complexe organe care, "pe lângă funcţia de epurare a deşeurilor, joacă un rol important în mecanismele de reglare a compoziţiei fluidelor organismului, în reglarea tensiunii arteriale şi în secreţia hormonală", susţine Dr.
Sfaturi utile pentru pacienţii dializaţi
- Trebuie să faci mişcare pentru că sportul îmbunătăţeşte digestia, creşte nivelul de energie, îmbunătăţeşte calitatea somnului; scade nivelul colesterolului, întăreşte musculatura şi oasele, scade riscul apariţiei bolilor cardiovasculare, inima fiind unul din cei mai important muşchi ai organismului şi reduce masa corporală, un efect foarte important pentru pacienţi. Cele mai potrivite exerciţii ar fi cele de menţinere a formei fizice, cum ar fi: plimbările, înotul, mersul pe bicicletă, dansul;
- Nu consuma acelaşi fel de mâncare mai mult timp;
- Alege o dietă bogată în proteine şi scăzută în sodiu, potasiu şi fosfor;
- Sarea fără sodiu care există în farmacii este total contraindicata pacienţilor hemodializati;
- Alege alimentele proaspete! Conservele, alimentele prelucrate conţin mari cantităţi de fosfor şi sare;
- Grăsimile animale (slănină, untură, carnea grasă, smântâna etc.) trebuie evitate pe cât posibil. Este de preferat să înlocuieşti grăsimile animale cu cele de origine vegetală;
- Evită dulciurile consumate în cantităţi mari;
- Recomandările alimentare trebuie să le discuţi cu medicul tău, deoarece necesarul caloric furnizat de alimente diferă de la un pacient la altul în funcţie de vârstă, greutate, mod de viaţă activ sau pasiv.
9 trucuri care păcălesc senzaţia de sete
Pentru a evita complicaţiile dializei este esenţial să-ţi menţii greutatea uscată. Potrivit Dr. Mihaela Baciu, medic medicină generală, greutatea uscată este greutatea ideală a unui pacient dializat obţinută prin eliminarea excesului de lichid. Ea este stabilită de medic şi este similară cu cea a unei persoane sănătoase cântărite după urinare. Dacă înveţi să-ţi controlezi consumul de lichide, tratamentul de dializa va decurge mai uşor, nu vei mai avea crampe musculare sau fluctuaţii ale tensiunii arteriale. Specialistul îţi dezvăluie 9 trucuri la care poţi apela pentru a păcăli senzaţia de sete.
1. Înlocuieşte sarea cu alte condimente pentru a da gust mâncării. Cimbrişorul, busuiocul sau şofranul pot fi folosite cu încredere, oferind preparatelor culinare o savoare deosebită;
2.
3. Încearcă să bei cu răbdare! Şi dacă vezi că nu reuşeşti, ocupă-ţi atenţia cu altceva. De exemplu, atunci când bei, încearcă să faci conversaţie cu cineva, să citeşti sau să te uiţi la televizor. Astfel, atenţia îţi va fi atrasă mai mult de subiectul citit sau auzit decât de senzaţia de sete;
4. Bea în cantităţi mici, câte o gură sau două de lichid, vei reuşi să păcăleşti senzaţia de sete şi să te bucuri de savoarea lichidelor;
5. Foloseşte o cană sau un pahar mic;
6. Consumă bomboane mentolate, de preferinţă fără zahăr. De exemplu, unii pacienţi păcălesc senzaţia de sete ţinând în gură un bob de porumb sau de cafea;
7. Adaugă apei câţiva stropi de suc de lămâie sau mănâncă un castravete murat în oţet (fără sare), deoarece gustul acru alungă senzaţia de sete;
8. Cubuleţele de gheaţă înlătură senzaţia de uscăciune a gurii, de aceea poţi fie să le consumi în loc de bomboane sau să le adaugi în lichide. Răcoarea lichidelor inhibă băutul în exces;
9. Mănâncă ceva când îţi este sete. Mestecatul stimulează secreţia de salivă, doar să ai grijă să nu fie un aliment interzis de medic.
Comentarii (5)
Vrajeala ieftina ptr. creduli... N-a inventat nimeni nimic, nici vorba de rinichi artificial ! Daca exista vointa reala, de atatia ani de zile reusea cineva sa inventeze un astfel de organ artificial...
sunt din romania ma tratez in spania sunt in dializa de 5 ani nu fac dializa la masina eu o fac prin peritoneo am un cateter implantat si ma dializez de 3 ori pe zi duc o viata ffff normala mananc aproape orice elimin sarea si fructele cu fosfor si potasiu am avut un transplant dar dupa 48 de ore a murit dar continui in lista de asteptare la noi in tara nu ai asa ceva si nu stiu de ce ca se traieste mult mai bine cu dializa peritoneala aici rinichii nu se cer si nu se cumpara vin de la cadavre si cu el transplantat poti trai linistit intre 8 si 12 ani ,,,, mi-ar placea sa stiu cate transplante se fac in tara intr-o zi ca aici sunt zile de 4 transplanturi ;;;;;
Am 40 ani si sunt mama a doi copii,fac dializa de un an si jumatate si am nevoie de un donator. Grupa mea sangvina este AB4 si RH pozitiv. Mentionez ca situatia mea financiara nu este chiar buna, poate voi gasi pe cineva cu un suflet mare pentru un transplant tel. 0726938176
Fac dializa de 9 luni , am un singur rinichi ,din nastere, doresc transplant renal , am nevoie de un rinichi , contracost, grupa B-3, Rh pozitiv.
fac dialza de 6 luni si doresc foarte mult sa fac un transplant renal .diagnosticul este boala polichistica hepato renala cine ma poate ajuta cu un rnichi grupao1 rh pozitiv contra cost sau cu recomandarea vreunui tratament ptr incetinirea cresterii acestor chisturi tel 0746561702
Posteaza comentariu