De obicei ne gândim că persoanele care au astm nu pot respira ușor și ne focalizăm asupra acestui simptom, însă astmul are o varietate de simptome complexe care diferă în funcție de gravitatea afecțiunii. În unele cazuri simptomele sunt complet ignorate, iar persoanele în cauză nu-și dau seama că suferă de astm decât după câteva luni sau chiar ani. Din acest motiv trebuie să fii informat și, chiar dacă este greu să știi totul despre astm, să reții cel puțin categoriile de simptome pentru a recunoaște mai ușor afecțiunea și a preveni agravarea ei.
Care sunt simptomele astmului?
Este posibil ca simptomele să fie atât de reduse ca intensitate încât pot trece complet neobservate, dar dacă se acutizează pot provoca o criză de astm, punând viața în pericol. Tocmai de aceea contează foarte mult să le poți recunoaște.
Iată care sunt simptomele comune ale astmului:
1. Respirația întretăiată
Este un semnal clar că nu se obține suficient oxigen, iar mușchii din zona căilor respiratorii reacționează negativ în prezența unor factori alergeni.
2. Tusea
Prin tuse organismul acționează pentru eliminarea substanțelor iritante și a secreților din plămâni. Ai putea observa că tusea se acutizează în timpul nopții.
Acest lucru se întâmplă pentru că noaptea producția de cortizol crește, favorizând inflamațiile de la nivelul căilor respiratorii.
3. Wheezingul sau respirația șuierătoare
Apare atunci când căile respiratorii se îngustează și respirația necesită mai mult efort. Sunetul este asemănător celui produs de folosirea unui pai pentru a bea.
4. Presiune la nivelul pieptului
Atunci când ai astm este greu să inspiri, dar și eliminarea dioxidului de carbon prin expirare este la fel de dificilă. Dacă inspiri adânc și imediat după aceea vrei să inspiri din nou va apărea senzația de presiune la nivelul pieptului.
Simptome mai puțin obișnuite
Contează foarte mult să știi totul despre astm și simptomele caracteristice pentru că de multe ori nu se manifestă deloc așa cum te-ai aștepta.
Iată care sunt simptomele mai puțin evidente ale astmului:
1. Tusea persistentă
Deși tusea este menționată și printre simptomele comune, în acest caz este vorba despre tuse ca unic simptom. Este ușor de ignorat mai ales dacă aparent este consecința răcelilor.
Este important să observi în ce momente apare tusea și dacă este determinată de polen, praf, mucegai sau alte substanțe iritante.
2. Trezitul des în timpul nopții
În funcție de gravitatea astmului, poate fi mai greu să adormi, te-ai putea trezi foarte des pentru că nu ai aer sau chiar ai putea tuși toată noaptea. În acest fel îți va fi foarte greu să ai parte de un somn liniștit și profund.
3. Respirația scurtă și rapidă
Dificultatea de a respira adânc apare foarte des în cazul astmului. De obicei persoanele în cauză respiră mult mai des pentru a obține cantitatea necesară de oxigen.
4. Răcelile care se vindecă foarte greu
Persoanele care au astm sunt mai afectate de infecțiile virale, iar perioada în care se vindecă în urma unei răceli sau gripe este mult mai îndelungată. Totuși, chiar dacă răcești des nu trebuie să presupui automat că ai astm, însă este bine să mergi la un control pentru a fi sigur că totul este în regulă.
5. Oboseala permanentă
Cantitatea insuficientă de oxigen poate cauza și o stare de oboseală sau epuizare, inclusiv dacă persoanele respective nu fac un efort intens. În cazul astmului sever, chiar dacă stai întins sau așezat oboseala va persista pentru că, dacă nu ai înlăturat factorii alergeni din apropierea ta, căile respiratorii sunt în continuare inflamate și îngreunează respirația.
Dacă ai simptome de pe această listă este indicat să mergi la un consult și să discuți cu medicul tău pentru a afla dacă ai astm sau sunt doar simptome izolate.
Posteaza comentariu