Stimularea punctelor in terapia cu seminte Su Jok

In articolele trecute am vorbit despre Semintoterapia Su Jok. Tocmai de aceea, in materialul de astazi este momentul potrivit sa va explic modul in care trebuie sa actionati pentru a avea rezultatele dorite si pentru a inlatura disconfortul.



Efectul tratamentului prin sistemul corespondentei mainilor si labelor picioarelor este observat preponderent in cazul bolilor localizate la nivelul unor anumite zone mici (spre exemplu, regiunea ficatului, a stomacului, a urechii). Stimularea unui punct de corespondenta corect localizat, in afara de simpla inlaturare a durerii (asemanator analgezicelor), elimina cauza durerii si stabilizeaza curentii energetici in portiunea afectata.

In aplicarea tratamentului trebuie sa fiti precisi, adica sa localizati cu acuratete punctul de corespondenta si sa il stimulati corect.

Pentru a gasi punctul de corespondenta al organului sau segmentului corporal bolnav, trebuie sa stiti cum este proiectat corpul pe mana sau picior. Acest lucru va va ajuta sa localizati aproximativ corect punctul curativ aplicand o presiune constanta, folosind un chibrit, un creion bont sau un betisor diagnostic special.

Acest punct curativ este intotdeauna foarte dureros.

De la inceput, punctul corespunzator trebuie apasat cu o forta egala fara prea multa putere. Astfel, va fi posibil sa diagnosticati unul sau mai multe puncte de durere acuta. Daca nu reusiti sa gasiti nici un punct dureros, trebuie sa cresteti presiunea si sa reluati toate punctele.

Daca veti aplica betisorul diagnostic cu prea mare forta, mai multe puncte vor reactiona dureros, deci nu-l veti putea identifica pe cel mai dureros, care este si cel mai eficient.

Punctul curativ se face singur cunoscut, intotdeauna printr-un raspuns mobil (miscare involuntara determinata de durere atunci cand este apasat). Dupa identificarea corecta a punctului curativ puteti spune ca tratamentul este jumatate facut. Pentru a produce efect curativ, acest punct trebuie stimulat corect, apasand pe el. Puteti folosi orice instrument care nu este ascutit: chibrit, pix sau chiar unghia.

Dupa ce durerea dispare sub betisor, puteti continua masajul prin rotire in sensul orar sau antiorar, in timp ce apasati punctul putin mai tare.
Punctul curativ trebuie masat in totalitate, pana cand durerea reziduala dispare si este inlocuita cu o senzatie de caldura.

In acesta faza, tratamentul poate fi terminat, pentru ca simptomele acute pot disparea in totalitate. Daca ati descoperit mai multe puncte de durere acuta in aria de corespondenta, atunci trebuie sa le tratati pe toate, pe rand, asa cum am descris mai sus.



O boala cronica va necesita mai mult de o sedinta. Punctele identificate corect trebuie masate cu putere timp de 3-5 minute la fiecare 3 sau 4 ore, pana cand starea se imbunatateste. Masajul repetat in aria de corespondenta va imbunatateste starea, uneori foarte rapid. Eforturile nu vor fi in van, veti simti curand o minunata schimbare in sanatatea voastra.

Dupa ce ati identificat punctele, puteti aplica presiune in punctele terapeutice de pe maini si picioare prin intermediul semintelor de orz, ovaz, mar. Semintele sunt aplicate dupa un masaj viguros. Pentru un efect mai bun se recomanda sa fie tinute la locul respectiv pentru 24 de ore.
Masajul trebuie repetat la 3 sau 4 ore, prin apasarea semintelor cu o miscare rotativa.

Mancarimile, intepaturile, durerea sau senzatia de caldura locala sunt semnele energiei naturale a semintelor asupra punctelor terapeutice. Dupa 24 de ore, semintele sunt inlocuite cu altele noi si procedurile se repeta.

Aceasta metoda este eficienta in special in bolile cronice vechi insotite de dureri permanente si asupra bolilor articulare, ca si in tratamentul copiilor, care sunt foarte receptivi la acest tip de tratament. Semintele pot fi plasate fie una cate una deasupra punctului dureros, fie pot acoperi aria corespunzatoare organului afectat. Pentru a putea fi folosite in tratament, semintele trebuie sa fie nealterate, proaspete si capabile de germinatie.



Ma voi referi, ca un prim exemplu, la "Evele" ce au dureri acute in timpul menstruatiilor. Cand apar dureri in abdomenul inferior, este bine sa-si aplice seminte in toate punctele de pe maini si picioare care corespund abdomenului inferior, iar durerile vor ceda treptat.
Aplicarea de seminte usureaza durerile menstruale. Efectul este mai rapid daca semintele aplicate sunt stimulate prin presiune frecventa.

In al doilea exemplu, sa presupunem ca un pacient a facut un salt cu parasuta si s-a accidentat la gat sau s-a accidentat intr-o alta imprejurare. In urma evenimentului, problemele de sanatate legate de gat au necesitat multe tratamente facute pe o perioada lunga de timp. Cu toate stradaniile, durerea continua a dus la torticolis. In acest caz, localizam un punct dureros in zona de corespondenta a gatului, aplicam masajul invatat mai sus si fixam apoi un bob de grau in punctul corespunzator. Curand durerea va ceda, iar pacientul isi va putea tine capul drept.