Poate să sune ca o exagerare, însă statul pe scaun la birou ore în şir te poate ucide în timp. De altfel, acest stil de viaţă modern şi nesănătos îţi creşte şansele de a suferi un infarct cu 64% şi îţi scurtează viaţa cu circa 7 ani, spun cercetătorii are au studiat experimental fenomenul. Mai departe de această veste tristă se află şi una bună: poţi să scapi cu viaţă, daca iei măsurile potrivite.
De ce este atât de periculos statul pe scaun la birou aproape toată ziua poate fi neclar pentru unii, însă este limpede din punct de vedere anatomic. Corpul uman nu a fost conceput pentru a fi inactiv mai mult de 8-10 în timpul somnului. Iar dacă te gândeşti că munca la birou presupune să stai pe un scaun între 8 şi uneori chiar 12 ore (!), de multe ori într-o postură a corpului incorectă, începi să intuieşti de ce modul tău de viaţă ar putea fi un obstacol în calea longevităţii.
Efectele statului prelungit la birou
Este dificil de precizat un set complet şi general de efecte negative pe care statul la birou le are asupra sănătăţii, deoarece ele sunt strict legate şi de alţi factori, precum dieta, viciile, stresul la care cineva este supus etc. În schimb, se pot însuma consecinţele sedentarismului la locul de muncă pentru o persoana sănătoasă, care nu fumează, nu bea alcool în exces şi are o greutate normală.
După ce persoana amintită se aşază, activitatea electrică în muşchi încetineşte, odată cu rata de ardere a caloriilor pe minut. După ce corpul rămâne inactiv pe o perioadă de 24 de ore, se reduce cu 40% capacitatea corpului de a produce insulină pentru absorbţia glucozei, fenomen care conduce treptat la instalarea diabetului de tip 2.
După două săptămâni de stat la birou mai mult de 6 ore pe zi, corpul creşte cantitatea de trigliceride in sânge (moleculele de lipide), nivelul colesterolului rău LDL şi rezistenţa la insulină. Apare imediat îngrăşarea, atrofierea musculară şi privarea creierului de oxigen. Chiar dacă mergi la sală din când în când, deteriorarea stării de sănătate începe odată cu şezutul prelungit.
După 10 ani de stat la birou mai mult de 6 ore pe zi, riscul de obezitate, boli de inimă şi cancer de sân creşte în medie cu până la 30%.
Evitarea efectelor statului prelungit la birou
Din fericire, există multe lucruri pe care le poţi face pentru a evita consecinţele negative ale statului prelungit la birou. Ai grijă să te ridici în picioare la fiecare oră şi să te deplasezi, fie că o faci doar până la toaletă sau vorbind la telefon pe hol.
Fii activă fizic cel putin 30 de minute pe zi, cumulat, în orice formă îţi place. Parchează maşina mai departe de destinaţie, uită de lift şi foloseşte scările, ridică-te de pe scaun pentru a discuta cu un coleg în loc să foloseşti programul de chat intern, vizitează baia pe o rută ocolitoare şi bucură-te de plăcerea mersului de bicicletă în parc cât mai des.
Pentru a te obişnui cu pauzele în care să faci puţină mişcare o dată la fiecare oră când te afli la birou, pune alarma telefonului să sune. Chiar şi două minute în care te ridici şi mergi pe distanţe scurte după 60 de minute de stat jos pot contracara efectele sedentarismului la serviciu.
Nu uita nici de alimentaţia sănătoasă, gestionarea eficientă a stresului şi renunţarea la vicii, extrem de importante în combaterea consecinţelor statului pe scaun la birou ore în şir.