Hepatita. Cum te aperi de ea şi de ce te poate ucide?

Hepatita este o boală infecţioasă localizată la nivelul ficatului care determină distrugerea celulelor hepatice. Pe lângă cauzele toxice şi medicamentoase, există cinci tipuri distincte de virusuri hepatice care pot duce la instalarea acestei boli, infecţia cu virus C fiind cea mai gravă. Hepatita poate duce, în timp, la complicaţii grave, astfel că este esenţial să fie prevenită, tratată ori gestionată în mod corespunzător.

Cea mai periculoasă variantă a sa, hepatita C, afectează în prezent mai bine de 600.000 de români, situaţie care plasează ţara noastră pe locul doi într-un top al incidenţei acestei boli la nivel european, respectiv pe locul 4 la nivel global.

Întrucât hepatita C devine cronică şi cauzează leziuni ireversibile ale ficatului, ducând la instalarea, în stadiu final, a cirozei hepatice sau a cancerului de ficat, prevenirea acesteia este vitală, la fel şi adoptarea tratamentului adecvat, pe termen lung, în cazul îmbolnăvirii.

Cum previi hepatita?

Având cauze distincte, hepatitele A, B, C, D şi E pot fi prevenite în feluri diferite. De pildă, hepatita A poate fi evitată printr-o igienă riguroasă şi prin consumul de apă doar din surse sigure. Pe de altă parte, hepatitele B şi C, care se transmit prin contactul cu sângele sau fluidele unei persoane bolnave, pot fi prevenite prin raporturi sexuale protejate, evitarea folosirii acelor deja utilizate, cât şi a altor obiecte de igienă personală (periuţă de dinţi, aparat de ras, trusă de manichiură/pedichiură etc.) care aparţin bolnavului.

Trebuie spus că un risc considerabil îl reprezintă şi aparatură stomatologică şi de tatuare nesterilizată, prin urmare este esenţială contractarea de astfel de servicii întotdeauna doar de la persoane autorizate şi 100% de încredere.

Împotriva hepatitelor A şi B există vaccinuri, incluse în programa naţională care vizează copiii, în mod special, acestea fiind deosebit de utile în prevenirea îmbolnăvirii ulterioare.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod