Se pare ca efectul este dat de continutul de sulforafan, care ataca celulele stem canceroase care contribuie la dezvoltarea tumorii, scrie DailyMail. Astfel, consumul de brocoli poate ajuta femeile atat in prevenirea cat si in tratarea bolii.
"Efectele anti-cancer ale sulforafanului au mai fost studiate, insa acest studiu arata ca aceasta substanta ajuta la stoparea dzvoltarii tumorii," declara autorul studiului, prof. dr. Duxin Sun, Universitatea Michigan.
Studiul a fost efectuat pe soareci de laborator cu cancer de san, carora li s-a injectat extract de broccoli. Cercetatorii au observat o scadere semnificativa a celulelor stem canceroase dupa tratamentul cu sulforafan, efectul asupra celulelor sanatoase fiind unul scazut. La soarecii tratati, extractul de broccoli a reusit sa opreasca dezvoltarea tumorilor. Specialistii spun insa ca sulforafanul folosit in studiu a fost in cantitati mai mari decat cel gasit in broccoli. De asemenea, acestia nu recomanda suplimentele de sulforafan, avand in vedere ca studiul nu a fost efectuat pe oameni.
Studiile anterioare au sugerat o eficienta a consumului de broccoli si in prevenirea altor tipuri de cancer, precum: cancerul de vezica biliara, cancerul ovarian, cancerul de prostata.
Descoperit la timp, cancerul de san e vindecabil
Cancerul de san reprezinta a doua cauza de deces prin cancer la femei, iar in Romania este cea mai frecventa forma de cancer diagnosticata la femei si prima cauza de deces prin cancer in randul acestora.
Ca si celelalte tipuri de cancer, cancerul de san este perfect curabil daca este diagnosticat si tratat in stadii precoce, sustin specialistii. Pentru detectarea precoce a tumorii este nevoie de o autopalpare lunara corecta a sanilor si prezentarea cat mai rapida la medicul specialist in cazul oricarei suspiciuni. De asemenea, examenul ginecologic anual trebuie sa includa si examenul clinic corect al sanilor.
Ca in oricare tip de cancer, simptomele apar, de obicei, cand e prea tarziu, tumoarea fiind intr-o faza avansata. Dintre acestea fac parte: masa palpabila indolora, durere, deformari, scurgeri mamelonare (mai ales cele unilaterale), roseata (eritem) sau ulceratie tegumentara, prurit (mancarime).
Consumul de broccoli mai este recomandat pentru...
Oase puternice. Aceasta leguma contine in cantitati mari calciu si vitamina C, nutrienti importanti pentru sanatatea oaselor.
Sanatatea sistemului digestiv. Potrivit unui studiu, broccoli poate elimina Helicobacter pylori (H.pylori), si asta datorita continutului de sulforafan.
Prevenirea afectiunilor cardiovasculare. Oamenii de stiinta au descoperit ca o dieta bazata pe broccoli, ceai, ceapa, mere (toate bogate in flavonoizi), reduce riscul cu 20% de dezvoltare a afectiunilor cardiovasculare.
Intarirea sistemul imunitar. Nu numai ca este bogat in vitamina C, dar broccoli contine si beta-caroten, zinc, seleniu si alte minerale care ajuta in actiunile defensive ale sistemului imunitar.
O sarcina sanatoasa. Broccoli contine si acid folic, vitamina B, necesara pentru divizarea corespunzatoare a celulelor in sinteza ADN-ului. Cu un deficit de acid folic, celulele sistemului nervos al fatului nu se divid adecvat.
Posteaza comentariu