De multe ori afecțiunile cardiovasculare sunt asociate cu o vârstă înaintată sau cu trecerea la menopauză. Din păcate ele pot apărea la orice vârstă, mai ales dacă alimentația și stilul de viață pun în pericol sănătatea inimii.
Iată principalele lucruri pe care trebuie să le știi despre afecțiunile cardiovasculare:
1. Sunt principala cauză a deceselor în rândul femeilor
În Canada o femeie moare din cauza unui atac de cord sau a unui accident vascular cerebral la fiecare 17 secunde. Nu numai că femeile pot trece cu vederea simptomele specifice și să nu își dea seama că suferă de aceste afecțiuni, ci majoritatea studiilor sunt focalizate pe bărbați.
„De-a lungul timpului afecțiunile cardiovasculare au fost considerate boli specifice bărbaților și s-a făcut presupunerea eronată că măsurile eficiente pentru bărbați vor fi utile și pentru femei. Caracteristicile fizice și modificările hormonale care au loc în organismul femeilor creează factori de risc foarte diferiți”, explică dr.
Paula Harvey, cardiolog.
2. Pot fi prevenite în proporție de 50-80%
Nu este niciodată prea târziu să-ți modifici stilul de viață pentru a-ți proteja inima. Majoritatea afecțiunilor cardiovasculare pot fi evitate prin controlarea factorilor de risc. De exemplu, este necesar să-ți iei tensiunea în mod regulat pentru că hipertensiunea nu are simptome specifice. Chiar dacă nu ai un istoric familial este bine să discuți cu medicul tău pentru a ști care sunt simptomele atacului de cord sau ale unui accident vascular cerebral.
De asemenea, poți face schimbări și în viața de zi cu zi pentru a fi mereu sănătos. Un meniu echilibrat corelat cu un consum limitat de alcool și evitarea fumatului sunt primii pași pentru protejarea inimii. Este util și să rămâi la o greutate normală deoarece grăsimea în exces, mai ales cea localizată în zona abdomenului, crește riscul de afecțiuni cardiovasculare. Fă mișcare cât mai des și mergi la sală de cel puțin 3 ori pe săptămână. Învață să te relaxezi pentru că stresul poate slăbi întreg organismul.
3. Sarcina și nașterea cresc riscul unui atac de cord
Majoritatea femeilor însărcinate sunt monitorizate atent cu privire la modificările tensiunii arteriale și alte riscuri asociate cu sarcina. Atacurile de cord din timpul sarcinii sunt de obicei rezultatul unei alte probleme de sănătate cum ar fi eclampsia sau malformații arterio-venoase.
În cazul în care crezi că ai putea avea aceste afecțiuni discută cât mai repede cu medicul tău. Se pot lua măsuri înainte să rămâi însărcinată sau în timpul sarcinii. De asemenea, riscul de atac de cord este foarte ridicat în primele 6 săptămâni de după naștere, așa că nu sări peste niciun consult. Diabetul gestațional poate contribui la creșterea riscului de afecțiuni cardiovasculare în timpul sarcinii.
4. Metodele contraceptive hormonale pot crește riscul de boli cardiace
Pilulele contraceptive, plasturele sau inelul contraceptiv sunt în general metode sigure pentru a preveni o sarcină nedorită. În cazul femeilor care fumează și folosesc simultan o metodă de contracepție hormonală, cresc foarte mult riscurile de atac de cord, hipertensiune arterială și formare a cheagurilor de sânge. Dacă fumezi este indicat să discuți cu medicul pentru a găsi o metodă adecvată de contracepție și să încerci să reduc numărul de țigări cât mai curând.
5. Riscul de afecțiuni cardiovasculare crește după trecerea la menopauză
În cadrul procesului de tranziție la menopauză, care are loc în jurul vârstei de 51 de ani, ovarele încetează să mai producă estrogen, hormonul care protejează inima. De asemenea, femeile aflate la menopauză sunt predispuse la creșterea colesterolului de tip LDL (colesterolul „rău”) și scăderea colesterolului HDL (colesterolul „bun”).
O cantitate redusă de estrogen favorizează depunerea grăsimilor în zona abdominală, exacerbând inflamațiile.Modificările hormonale pot afecta viteza de coagulare a sângelui, precum și glicemia, iar în momentul în care organismul nu mai poate prelucra zahărul în mod optim se poate declanșa diabetul. Terapia de substituție hormonală este un remediu util pentru multe femei, dar trebuie să discuți cu medicul pentru a putea evalua corect riscurile și beneficiile.
6. Excesul de alcool crește dramatic riscul de boli cardiace
Un consum frecvent de orice tip de alcool crește tensiunea și riscul de atac de cord sau de accident vascular cerebral. Pentru femei cantitatea maximă pe zi nu trebuie să depășească 2 pahare și 9 băuturi la nivel de săptămână.
Este adevărat că multe studii au arătat beneficiile consumul moderat de alcool pentru protecția inimii, dar acestea au vizat în primul rând persoane care aveau o alimentație corectă și făceau deja multă mișcare. Dacă nu bei, nu este recomandat să începi acum gândindu-te la beneficiile potențiale.
În cazul în care decizi să bei ceva ocazional poți alege un cocteil care conține și antioxidanți din suc de fructe.