Diabetul de tip 2: cel mai bun exerciţiu care scade glicemia

Există un exerciţiu care este recomandat persoanelor care suferă de diabet zaharat de tip 2. Este eficient şi scade glicemia!

Slăbitul inexplicabil, senzaţia constantă de sete şi plimbările dese la baie sunt câteva dintre simptomele asociate cu diabetul zaharat de tip 2. Potrivit specialiştilor, există un exerciţiu care este foarte eficient pentru scăderea glicemiei.

Diabetul de tip 2 apare atunci când pacreasul nu produce suficientă insulină sau când corpul nu reacţionează bine la acest hormon. Fără o cantitate normală de insluni, zahărul din sânge nu este transformat în sursă de energie.

Ca să scape de excesul de zahăr, acesta este eliminat prin urină, de aceea urinările frecvente se regăsesc pe lista simptomelor asociate acestei boli.


Ciclismul, cel mai bun exerciţiu care scade glicemia


Cel mai bun exerciţiu care scade glicemia este ciclismul, fie că îl practici în natură sau la sală, scris Express.co.uk

Specialiştii recomandă pacienţilor cu diabet să meargă mai des cu bicicleta, deoarece se reduce presiunea la nivelul picioarelor. "Cycling-ul este ideal pentru persoanele diabetice şi poate să fie integrat cu uşurinţă în viaţa de zi cu zi. Un studiu arata că persoanele cu diabet de tip 2 pot să-şi îmbunătăţească viaţa dacă aleg mersul pe bicicletă mai degrabă decât plimbările uşoare.
Mersul pe bicicletă stimulează circulaţia la nivelul picioarelor şi reduce presiunea",
spune dr. Sarah Jarvis, citată de publicaţia menţionată mai sus.

Mişcarea efectuată cu regularitate este esenţială pentru persoanele care suferă de diabet, deoarece îi ajută să menţină o greutate corporală normală, să regleze nivelul glicemiei în sânge şi să reducă riscurile unor complicaţii generate de diabetul zaharat de tip 2.


Alături de mişcarea făcută cu regularitate, alimentaţia echilibrată este la fel de importantă pentru a preveni complicaţiile cauzate de diabet (pierderea vederii, insuficienţă renală, probleme cardiovasculare).