Foarte multe femei sufera la un moment dat in viata din cauza crampelor menstruale (termenul medical: dismenoree). In mod obisnuit, crampele se resimt ca o durere surda in partea inferioara a abdomenului, inainte si/sau in timpul menstruatiei. Uneori, durerea radiaza in zona lombara sau in zona coapselor, iar printre alte simptome se numara senzatia de greata, ameteala, transpiratia abundenta sau chiar scaunele moi.
Crampele pot fi usoare sau severe, iar unele dintre cauzele care pot duce la agravarea lor sunt endometrioza, chisturile ovariene, fibroamele uterine sau alte afectiuni medicale. Din fericire insa, exista unele metode care te pot ajuta in aceasta perioada dificila, ameliorand durerea si ajutandu-te sa revii la activitatile tale obisnuite intr-un timp cat mai scurt posibil.
Medicamentele si calmantele eliberate fara prescriptie medicala, cum ar fi ibuprofenul, identifica si actioneaza impotriva durerii, mai ales daca sunt luate de la primul semn al instalarii menstruatiei si a neplacerilor acesteia. Pot fi folosite pe parcursul intregii zile, dar este important sa citesti prospectul si sa respecti intocmai indicatiile precizate.
In cazul anumitor femei, exercitiile fizice simple si regulate, cum ar fi mersul pe jos, ajuta la prevenirea sau, cel putin, la reducerea severitatii durerilor.
O mare parte dintre femei a constatat o atenuare sau chiar "anihilarea" crampelor menstruale datorita utilizarii contraceptivelor orale. Insa, inainte de a apela la aceasta metoda de contraceptie doar pentru rezolvarea dismenoreei, este preferabil sa iei in calcul toate efectele secundare ale anticonceptionalelor.
Zincul, calciul si vitaminele B obtinute din alimente si suplimente alimentare ajuta la atenuarea crampelor, a balonarii si a altor simptome asociate menstruatiei.
Unele plante, cum ar fi Scutellaria spp. (Gura lupului), Valeriana officinalis (Valeriana) si Cimicifuga racemosa (Black Cohosh), au un efect antispasmodic, care poate reduce durerile abdominale cauzate de menstruatie. Remediile naturale din extracte de astfel de plante au efect benefic asupra disconfortului menstrual.
O baie cu apa calda spre fierbinte, in combinatie cu aromoterapia, o sticla cu apa calda sau o patura electrica asezata pe abdomen, in zona lombara si a spatelui, sunt, adesea, remedii extrem de utile pentru anihilarea crampelor.
In cazul in care optezi pentru calmante, pastilele trebuie luate intotdeauna dupa ce ai mancat, pentru a impiedica deranjarea stomacului.
Daca nu ai o patura electrica, poti apela fie la o sticla plina cu apa fierbinte, fie la o soseta umpluta cu orez si tinuta apoi la incalzit in cuptorul cu microunde timp de cateva minute.
In cazul in care aceste ponturi nu dau rezultate si nu par sa te ajute, atunci este posibil sa existe si alte cauze pentru care problema persista. Crampele puternice si acute, senzatia de voma sau febra ridicata pot fi semne ale unei urgente medicale, astfel incat este recomandabil sa te prezinti la un consult de specialitate.
Daca te numeri printre femeile care sufera din aceasta cauza, este preferabil ca doctorul sa iti stabileasca un diagnostic adecvat, pentru a vedea cu ce tip de problema te confrunti. In plus, ai nevoie de ajutor din cat mai multe parti, astfel incat iti prezentam si cateva dintre cele mai populare remedii naturiste pentru durerile menstruale.
Acizii grasi Omega-3 se regasesc in alimente cum ar fi somon, macrou, sardine si ansoa. De asemenea, se regasesc si in capsulele cu ulei de peste, care se pot achizitiona din farmacii, puncte farmaceutice naturiste sau pot fi comandate online.
Capsulele cu ulei de peste pot interfera cu unele medicamente care "subtiaza" sangele, spre exemplu, aspirina. Printre efectele secundare ale consumului de acest supliment alimentar se numara indigestia si sangerarea. Pentru a scapa de gustul de peste, este recomandat sa iei aceste suplimente inainte de masa.
Magneziul este un mineral care se gaseste in mod natural in legumele cu frunze verzi, alune si nuci, diferite seminte si cereale integrale. De asemenea, se poate gasi in comert sub forma unor suplimente alimentare. Magneziul este necesar organismului pentru efectuarea a peste 300 de reactii biochimice.
Ajuta la echilibrarea nivelului de zahar din organism, fiind esential pentru functiile sistemului muscular si ale sistemului nervos. In acelasi timp, are un rol important in ceea ce priveste sanatatea oaselor si ritmul cardiac, ajutand si la intarirea imunitatii organismului.
Dozele mari de magneziu pot cauza diaree, pierderea apetitului, slabiciunea muschilor, dificultati de respiratie, ritm cardiac neregulat si confuzie. Poate interfera cu anumite medicamente, cum ar fi cele recomandate pentru osteoporoza, presiune arteriala ridicata, precum si cu unele antibiotice sau diuretice.
Desi uneori poate fi complet insuportabil sa stai in pat, pentru unele femei acest "remediu" functioneaza - somnul reuseste sa calmeze crampele menstruale, eliminand durerea si disconfortul. Daca te poti odihni in pat si chiar adormi, este posibil sa te trezesti mai putin morocanoasa si fara dureri.
O dieta fara grasimi;
Vitamina E;
Vitamina B1;
Caldura;
Ceai de macese;
Ceai de secarea sau chimen dulce;
Aromoterapie;
Masaj;
Calciu;
Exercitii fizice usoare.