Ce stii despre investigatiile imagistice avansate?

Afla in ce afectiuni se foloseste RMN-ul, tomografia computerizata si tehnologia PET/CT si ce diferenta exista intre aceste trei metode de investigatie imagistica avansata.

Afla in ce afectiuni se foloseste RMN-ul, tomografia computerizata si tehnologia PET/CT si ce diferenta exista intre aceste trei metode de investigatie imagistica avansata.

 

Investigatiile imagistice avansate sunt recomandate in afectiuni cardiovasculare, neurologice, oncologice si ale sistemului respirator, digestiv si musculo-scheletal.

 

 

Ce este RMN-ul sau imagistica prin rezonanta magnetica?


Imagistica prin rezonanta magnetica (IRM sau RMN) este o tehnica performanta neinvaziva si neiradianta care permite medicilor sa vada imagini detaliate ale tuturor regiunilor anatomice si ale organelor pentru a pune un diagnostic corect si a alege un tratament adecvat pentru pacienti, intr-un mod rapid si eficient. In multe cazuri, poate sa ofere imagini care nu pot fi vizualizate prin tomografie computerizata, radiografie sau ultrasonografie in diagnosticul afectiunilor cerebrale, ale coloanei vertebrale si ale articulatiilor.



Principalele beneficii ale metodei:

  • evalueaza atat structura, cat si functiile organelor interne;
  • imaginile tesuturilor moi identifica si caracterizeaza anomalii si leziuni focale mai eficient decat alte metode imagistice;
  • excelent in diagosticarea cancerului, a bolilor cardiovasculare, musculare si anomalii osoase;
  • e posibila identificarea anomaliilor care sunt obturate de oase sau formatiuni tumorale;
  • permite evaluarea neinvaziva a sistemului biliar si fara a injecta substanta de contrast;
  • substantele de contrast utilizate pot sa produca rareori reactii alergice comparativ cu cele utilizate pentru examenele radiologice clasice sau tomografie computerizata.


Investigatii RMN: cerebral; regiune cervicala; coloana vertebrala; abdomen; pelvis; articulatii; segment de membru; uroRM; colangiografie RM; angiografie RM trunchi supraaortice, artere renale, craniu, abdomen, pelvis, crosa aortica; cord; perete toracic si mediastin; tract digestiv; tractografie cerebral; spectroscopie cerebrala, de san si de prostata.



"Un aparat de rezonanta magnetica 3T, cel mai performant din lume permite explorarea multor parti din corp si este superior tomografiei computerizate. El iti permite lucruri mult diferite fata de echipamentele de rezonanta de 1,5T. RMN-ul se poate face pentru preventie pentru ca este neiradiant", ne spune dr.  Tudor Ciprut, coordonator medical al Centrului de Investigatii Imagistice Avansate Remedis.

 

 

Ce este tomografia computerizata?


Acest tip de investigatie combina razele X cu tehnologia computerizata pentru a obtine imagini detaliate ale organelor si tesuturilor corpului uman, dezvaluind localizarea, marimea si forma activitatii celulare. Este o procedura radianta. Computerele tomograf moderne - multislice - au capacitatea de a scana parti intinse ale corpului in timp foarte scurt.

Principalele beneficii ale metodei:

  • e neinvaziva, precisa si dureroasa;
  • e utila in ghidarea radioterapiei, biopsiilor si altor proceduri minim invazive;
  • diagnosticheaza anomaliile sistemelor muscular si osos, cum ar fi tumorile la nivelul oaselor sau fracturi;
  • localizeaza si stadializeaza diferite forme de cancer;
  • detecteaza si monitorizeaza afectiunile cariovasculare;
  • detecteaza afectiuni hepato-biliare;
  • detecteaza leziuni interne si hemoragii interne;
  • angiografia CT e utilizata pentru examinarea vaselor de sange din creier, rinichi, abdomen inferior (pelvis) si artere ce deservesc plamanii.


Investigatii CT: cerebral; regiune cervicala; torace; abdomen; pelvis; articulatii; segment coloana vertebrala; segment de membru; angiografie CT periferic, trunchiuri supraaortice; cerebral, abdomen, pelvis; angiocoronografie; colonoscopieCT si bronhoscopieCT virtual; uroCT; CT genunchi pentru stabilitate rotuliana.

"Tomografia computerizata este investigatia de prima intentie in accidentul vascular cerebral", precizeaza prof.

dr. Ioan Codorean, presedintele Societatii de Medicina Nucleara.

 

 

Ce este investigatia imagistica PET/CT?


Cea mai performanta metoda care combina tomografia computerizata cu tomografia de emisie de pozitroni si este folosita pentru depistarea bolilor oncologice, neurologice si cardiologice. PET/CT-ul este cel mai des folosit in oncologie, furnizand informatii esentiale despre o tumora: daca este maligna sau nu, stadiul cancerului, existenta metastazelor.

Principalele beneficii ale metodei:

  • investigatiile sunt rapide;
  • se obtin imagini de rezolutie inalta;
  • detecteaza leziunile foarte mici;
  • reducerea substantiala a dozei de FDG.


"Investigatia imagistica PET/CT nu este de prima intentie, ci se foloseste in general pentru stadializarea tumorilor. Ea poate sa fie folosita pentru preventie numai la persoanele cu risc",
explica dr. Tudor Ciprut, medic primar radiologie si imagistica medicala.