Concediile medicale vor fi verificate la domiciliu

Facebook Twitter Comenteaza
Concediile medicale vor fi verificate la domiciliu

Incepand de luna viitoare, va fi modificat sistemului de acordare a concediilor medicale, anunta Ministerul Sanatatii. Noul sistem prevede introducerea unor mijloace mai eficiente de verificare a modului de acordare a concediilor medicale si dublarea cuantumului amenzilor pentru eliberarea certificatelor de concediu medical de catre medicii prescriptori, in afara conditiilor legale.

Prin introducerea noilor prevederi, Ministerul Sanatatii urmareste reducerea drastica a numarului celor care fraudeaza sistemul de acordare a concediilor medicale, astfel incat de acestea sa poata beneficia numai cei care au intr-adevar nevoie de ingrijiri medicale.


"Din punctul meu de vedere ceea ce se intampla in Romania astazi in domeniul acordarii concediilor medicale intrece orice masura a bunului simt. Din pacate, cei afectati sunt tot bolnavii, cei pe care lipsa de corectitudine a unora dintre semenii nostri ii priveaza de serviciile medicale de care au nevoie. Orice concediu medical acordat nejustificat si folosit abuziv reduce sumele alocate tratamentului pacientilor intr-adevar bolnavi. Dorim sa reducem abuzurile in acordarea si folosirea concediilor medicale",  a declarat ministrul Cseke Attila.


Astazi, la propunerea ministrului Sanatatii, Guvernul Romaniei a aprobat  Ordonanta care modifica OUG 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate. In premiera, actul normativ prevede masuri care dau posibilitatea autoritatilor sa verifice daca persoana care a solicitat concediul medical necesita, intr-adevar, ingrijiri medicale. Astfel, platitorii de indemnizatii, adica angajatorii sau, dupa caz, casa de asigurari de sanatate pot sa verifice daca pacientul tratat in regim ambulatoriu se afla, bolnav, la domiciliu sau la resedinta aleasa in orele in care nu se afla la unitatea sanitara pentru tratament.
Verificarile la domiciliu se vor face de catre reprezentanti ai platitorilor de indemnizatii si ai politiei, dupa caz.

In situatia in care beneficiarul de concediu medical nu se afla la domiciliu, acesta nu va primi indemnizatia de asigurari sociale aferente concediului medical.

De asemenea, in noul sistem creste cuantumul amenzilor pentru cei care nu respecta prevederile legale in acordarea concediilor medicale. Astfel, refuzul nejustificat de plata a indemnizatiilor, calculul si plata eronate a acestora se vor sanctiona cu amenzi cuprinse intre 2.500 lei si 5.000 lei, dublu fata de cuantumul prezent.
Mai mult, eliberarea certificatelor de concedii medicale cu nerespectarea prevederilor legale in vigoare se va sanctiona cu amenzi cuprinse intre 5.000 lei si 10.000 de lei. Reprezentantii caselor de asigurari de sanatate vor avea obligatia de a verifica modul de eliberare a acestor certificate.

Ai nevoie de un sfat?

Intreaba pe

Afla ultimele noutati

Aboneaza-te la newsletter »
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Cretu pe 21 Apr 2010, 10:42
    Vizita la domiciliul

    De ce oare, la noi totul se face pe dos! Cand eram copil ( 19550-1968) in cartierul unde locuiam exista un dinspensar la care functionau vre-o 4 medici care, cu schimbul, vizitau pe toti care apartinea de zona respectiva; binenteles ca prioritatea aveau bolnavii, casele cu multi copii , batranii. Nu veneau cu masina ci pe jos cu gentuta si accesoriile necesare. Erau foarte iubiti si respectati de toti din urbe. Las' ca si oamenii nu erau asa de obraznici si cu tupeu ca acum. Azi, cand spunem ca am progresat, ce facem? Ce mai exista frumos ? Unde mai exista siguranta sufleteasca?

    0
    0

  • Stefan pe 15 Apr 2010, 16:27
    Verificarea bolnavilor acasa de catre politie

    In loc sa vina medicul sa vada cum te mai simti in perioada in care esti in medical acasa trimit, politia. Cata prostie in capul guvernantilor nostrii. Dumnezeu sa ne salveze de incapacitatea lor de a conduce tara.

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod