Pentru a avea un aspect comercial producatorii adauga aditivi alimentari la fabricarea produselor, dar nu tin seama ca acestia sunt daunatori organismului. Mai mult, acestia susutin ca daca ar elimina E-urile din alimente, pretul acestora ar creste semnificativ.
"Durata de comercializare a produsului ar fi foarte scurta. De aici rezulta costuri mai mari, pierderi mai mari si un pret mai mare. Se vorbeste foarte mult de bio, de ecologice, de alimente foarte bune, dar aceste alimente pana si in Occident nu ocupa mai mult de cateva procente din piata pentru ca sunt produse scumpe pe care populatia nu si le permite", a declarat Mihai Visan, director executiv Asociatia Romana a Carnii.
Mancarea sanatoasa si naturala a devenit un lux pe care nu toata lumea si-l permite, iar alimentele care nu contin E-uri sunt intr-un numar foarte mic.
"Daca in acest container mare de fructe nu avem o anumita vascozitate, in loc sa se comporte ca o dulceata, unde toate visinele stau peste tot in borcan, s-ar comporta ca un compot in care visinele cad toate la fund", a declarat Erika Iordache, manager al calitatii iaurturilor.
Margarina este cea mai nociva
Etichetele de pe ambalaje arata ca in majoritatea produselor, de la paine, mezeluri, bauturi alcoolice si racoritoare, la fructe, cereale si legume modificate genetic, se regasesc aditivi cancerigeni. Potrivit medicilor nutritionisti, margarina este unul dintre cele mai nocive alimente, daca se tine seama ca aceasta nu contine substante naturale, ci este produsa numai din elemente de origine sintetica.