Meditatia - accesibila tuturor

Studiile au aratat ca meditatia poate creste imunitatea, alunga emotiile negative si reduce efectele stresului. Si unul dintre avantaje il reprezinta faptul ca, spre deosebire de medicamente, este gratuita si nu are efecte secundare.

Expertul Joan Borysenko practica meditatia de 40 de ani si a scris 11 carti avand ca subiect intersectarea dintre medicina, spiritualitate si vindecare. Iata cateva sfaturi date de acesta:


Cand trebuie sa meditezi?

Conform Dr. Borysenko, avem nevoie de cel putin 10 minute de meditatie pe zi, pentru a observa beneficiile. Acesta recomanda ca meditatia sa aiba loc dimineata, imediat dupa trezire.


Cum sa incepi?

Indata ce cobori din pat, indreapta-te spre un scaun cu spatar drept. "Una dintre cele mai intalnite probleme pe care le intalnesc, este aceea ca unele persoane adorm in timpul relaxarii," declara Dr.

Borysenko. Sa stai asezat pe un scaun tare, cu spatele la cativa centimetri distanta de spatar, este o buna metoda de a te pastra treaz.

Pentru inceput inchide ochii. Concetreaza-te pe sunetul respiratiei tale (cea mai usoara forma de meditatie pe care o poate face un incepator, conform Dr. Borysenko). Lasa-ti abdomenul sa se mareasca si sa se micsoreze pe masura ce inspiri si expiri, permitand astfel aerului sa patrunda in plamani si incurajand efectele fiziologice ale relaxarii. De fiecare data cand in minte iti apar alte ganduri (si vor aparea), nu te descuraja si incearca din nou sa te concentrezi asupra sunetul respiratiei.


Pastreaza simplitatea


Doar aceasta actiune de concentrare asupra respiratiei timp de 10 minute pe zi este suficient.
"Majoritatea persoanelor fac din meditatie un lucru foarte complicat. Acestia cred ca trebuie sa te trezesti la 4:30, sa faci 30 de minute yoga si 30 de minute meditatie. Cand devine obositor, renunta la tot," povesteste Dr. Borysenko. Invatand cum sa pastrezi aceasta practica simpla, poti invata cum sa faci, de asemenea, viata mai simpla.