Sa dai nastere unui copil este o experienta extraordinara pentru orice femeie, dar, dupa nastere, vei descoperi ca micutul tau nu te va scapa de toate kilogramele in plus. Daca iti doresti corpul inapoi trebuie sa muncesti.
Nu te astepta la minuni
Multe dintre noile mamici devin obsedate de corpul lor. Dupa nastere, vedetele au o intreaga echipa de experti care le ajuta sa-si reintre in forma. Adevarul este ca multe dintre metodele pe care acestea le folosesc pentru a slabi nu sunt foarte sanatoase.
Metode simple de slabit
Se pare ca alaptatul devine iar "la moda". Desigur, exista multe motive practice pentru a alapta. Laptele matern este cea mai sanatoasa alegere pentru bebelusi. Iar, pentru mamicile care se gandesc la bugetul familiei, laptele matern este gratis. Beneficiile nu se opresc aici. Alaptandu-ti bebelusul vei reusi sa arzi calorii si, astfel, vei reusi sa scapi mai repede de kilogramele care te deranjeaza atat de mult.
Acorda-i timp suficient corpului tau pentru a se reface
Pentru ca nu a trecut foarte mult timp de la nastere, corpul tau este dat peste cap. Hormonii o iau razna, posibil sa fii pierdut o cantitate semnificativa de sange, iar organismul este obosit din cauza lipsei de somn. In primele 6 luni dupa nastere nu este momentul ideal sa incepi sa renunti la calorii. Corpul tau are nevoie de hrana pentru a se reface, iar caloriile iti vor oferi energia de care ai nevoie pentru a-l ingriji pe noul venit.
Daca chiar iti doresti sa incepi un program de exercitii imediat, nu te forta si alege exercitii usoare. Mananca sanatos si nu face eforturi prea mari. Fii atenta la nevoile corpului tau. Daca simti ca te suprasoliciti, renunta la antrenamente. Nu face rau corpului tau din dorinta de a-ti recapata forma fizica rapid.