Capcane alimentare pentru noile mamici

Deja te plimbi regulat cu bebelusul - si totusi mai ai ceva kilograme in plus de pe urma sarcinii, care pur si simplu nu vor sa dispara. Ce se intampla? O posibila explicatie este aceea ca iti doresti prea multe, prea repede. Pentru a reveni la greutatea dinaintea sarcinii, dupa nastere, acorda-ti aproximativ un an. Dureaza mult, mai ales daca nu alaptezi copilul la san si daca te-ai ingrasat cu mai mult de cele 11-15 kilograme recomandate.

Daca greutatea se mentine si dupa prima aniversare a copilului, e cazul sa iti examinezi putin stilul de viata si sa-ti dai seama care sunt acele obiceiuri care te impiedica sa iti revii. Un motiv ar putea fi exact faptul ca incerci sa-ti impui restrictii la mancare. Dieta de slabit te poate face sa rontai ceva mai tarziu, aproape fara sa-ti dai seama. Daca incerci sa mananci ce vrei, dar in portii mai mici, s-ar putea sa reusesti sa ajungi chiar mai slaba decat inaintea sarcinii.

Ce te impiedica sa dai jos cele cateva kilograme in plus? Iata sapte "capcane" ale stilului de a manca si cum poti sa le impiedici sa iti faca probleme.


Capcana 1: Sa mananci doar pentru ca ai ceva la indemana

Soacra ta vine zilnic cu ceva delicios, gatit de ea. Celelalte proaspete mamici aduc tot felul de dulciuri la intalnirile de grup. Iei mici inghitituri din mancarea copilului sau ceea ce ramane din pranzul lui. Acest mod de a manca este foarte periculos. Mananci doar pentru ca ai ceva la indemana si nu pentru ca ti-ar fi foame, iar aceste calorii se transforma repede in kilograme.

Solutie:

Pentru a te feri de aceasta capcana, nu tine la indemana mancare. Daca te trezesti cautand prin dulapuri cand vorbesti la telefon, muta-te in alta camera. Cand mergi la intalniri de grup cu mamici si copii sau la zile de nastere, ia cu tine o sticla de apa, din care sa bei cand simti nevoia sa rontai ceva. Apa iti aminteste ca faci ceva sanatos. Iti si umple stomacul. Daca cineva insista sa ii incerci mancarea, evita sa spui "Nu prea ar trebui", care implica faptul ca trebuie si vrei sa fii convinsa. Mai degraba spune, pe un ton hotarat: "Nu, multumesc. Nu mi-e foame."

In ce priveste ramasitele pranzului celui mic, aminteste-ti sa-i pregatesti mai putina mancare data viitoare. Impacheteaza ce nu a mancat micutul si du totul in frigider - sau arunca. De fapt, ar fi bine sa iti inveti copiii sa isi arunce resturile de la masa de cum cresc suficient de mari - cam pe la trei ani.

Si, decat sa rontai ceva plin de calorii, mananca un fruct sau un pahar de iaurt. Sau, mai bine, renunta cu totul la ciugulitul intre mese. Daca micutii iau o gustare, gandeste-te ca ei sunt cei care trebuie sa manance, nu tu.


Capcana 2: Sa mananci cand esti privata de somn

Mancatul provocat de lipsa de somn e un real pericol pentru toate femeile, dar mai ales pentru proaspetele mamici. Statisticile arata ca femeile mananca mai mult decat de obicei in zilele cand nu au apucat sa doarma sufcient. Intr-o asemenea stare, primul impuls este sa mananci, mai ales dulciuri, deoarece ai nevoie de energie. Ai si mai putina vointa si incepi sa mananci pe post de compensatie.

Solutie:

Daca nu poti sa dormi un pic, misca-te: plimba-te in timp ce vorbesti la telefon, du personal o hartie in loc sa trimiti un e-mail, plimba-te pe banda de alergat in timp ce te uiti la televizor, mergi la o plimbare cu bebelusul. Miscarea stimuleaza glicogenul - forma stocata de carbohidrati din ficat si muschi - care te face sa te simti mai dinamica deoarece iti creste nivelul glucozei din sange. Daca vrei sa mananci totusi ceva intre mese, impune-ti ca inainte de orice altceva sa consumi 2-3 alimente cu putine calorii, de exemplu cativa morcovi, un iaurt degresat, un mar. In acest fel, iti vei da probabil seama ca de fapt nu ti-e foame.


Capcana 3: Regim ca pentru copii

Daca regimul alimentar al familiei tale este dictat de preferintele copiilor pentru mancaruri bogate in grasimi si calorii, dar sarace in fibre, cu siguranta vei lua simtitor in greutate, iar copiii tai au toate sansele sa pateasca la fel. Daca nu sunt bune pentru tine, inevitabil nu sunt bune nici pentru ei.

Solutie:

Gateste macaroane cu branza, lapte degresat, branza degresata. Cartofii copti sau piure cu lapte sau chiar cartofii dulci sunt bogati in beta-caroten, substanta care protejeaza organismul de boli.
Frige chiar tu puiul, pentru a te asigura ca mancati, tu si copiii tai, o carne completa si nu plina de conservanti ori inlocuitori. De asemenea, fii atenta la aperitive: piept de pui, file de peste. Incearca sa ai la cina doua tipuri de legume (precum salata si fasole verde) pentru a-ti obisnui si copiii cu aceste alimente. Studiile arata ca femeile sunt cele care formeaza obiceiurile culinare in familie. Daca mama mananca legume, si ceilalti membri ai familiei o vor face la randul lor.


Capcana 4: Mese intrepatrunse cu alte activitati

Fie ca este vorba despre statul in fata computerului, despre vorbitul la telefon sau despre pregatitul biberonului pentru bebelus in bucatarie, rontaitul in timp ce faci altceva este un adevarat risc de a asimila calorii in mod necugetat. Chiar si ascultatul unui program la radio te poate distrage: conform unui studiu, femeile mananca mai mult cu aproximativ 300 de calorii daca asculta o poveste sau ceva asemanator decat daca mananca in liniste. Mai mult chiar, aceste calorii te pot influenta negativ si pe plan emotional: nu ti se pare ca ai mancat, componenta esentiala pentru a te simti satula. Asta te va determina sa mananci si mai tarziu.

Solutie:

Cand esti acasa, programeaza-ti cel putin 20 de minute in care sa mananci fara televizor sau o carte in fata (atat ii trebuie stomacului tau sa-i transmita creierului ca te-ai saturat.) Scopul: te concentrezi pe mancarea din fata ta si savurezi fiecare bucatica. Singura exceptie este micul dejun. Majoritatea oamenilor nu mananca prea mult la aceasta masa, desi un mic dejun consistent iti asigura energie pe o buna bucata din zi. Asa ca pe acesta poti sa-i iei in fata televizorului.

In ceea ce priveste mesele din mers, gandeste-te bine la ele. Spune-ti ca batonul pe care l-ai inghitit in drum spre medicul pediatru reprezinta jumatate din pranzul tau. Daca mananci o felie de pizza in timp ce pregatesti biberonul bebelusului, gandeste-te ca este felul principal.
Observa daca strategia are efect.


Capcana 5: Sa devii mama casnica sau care lucreaza de acasa

Accesul liber la frigider si posibilitatea de a manca oricand reprezinta un adevarat pericol cand esti acasa. Fara un program strict de masa, pierzi sensul conceptului de a manca sanatos. In plus, nu ai colegi care sa-ti observe obiceiurile culinare, ceea ce se poate dovedi un inconvenient. Daca ramai acasa pe perioada post natala si mai si tinzi sa mananci atunci cand te coplesesc emotiile, stresul combinat te poate determina sa mananci incontinuu, ca forma de compensatie.

Solutie:

Inainte sa incepi sa mananci, intreaba-te: "Imi este intr-adevar foame?" Daca nu iti este, fa ceva care nu are legatura cu mancarea pentru a-ti consuma energia - sau supararea - sunand de exemplu o prietena sau facand o plimbare. Daca iti este intr-adevar foame, asigura-ti un stoc de mancaruri sanatoase, de genul fructe conservate, branza degresata si biscuiti, ton conservat, supa, legume, cereale si batoane de cereale sarace in grasimi. Cand lucrezi de acasa, intreaba-te daca, in cadrul unui program de serviciu normal, ai fi putut sa mananci in acel moment. Cel mai adesea, raspunsul este nu, si astfel mai scazi din atractia exercitata de bucatarie, care e plasata mult prea aproape.


Capcana 6: Sa nu mananci toata ziua pentru ca esti prea ocupata...

... Insa la cina iti va fi deja atat de foame incat vei devora tot ce-ti va cadea in mana. A nu manca pe parcursul intregii zile este unul dintre cele mai neinspirate lucruri pe care poti sa le faci. Desi teoretic nu te ingrasi consumand la o singura masa toate caloriile necesare unei zile intregi, se va intampla totusi daca mananci mai mult decat poate metabolismul tau sa arda. Si probabilitatea creste daca nu mananci nimic in cursul zilei. Pentru a compensa lipsa de "combustibil", metabolismul tau va incetini si vei arde mai putine calorii.
In plus, vei fi irascibila si letargica.

Solutie:

Pentru a-ti mentine nivelul energiei si al moralului, este recomandat sa nu sari peste mese, indiferent de motiv. Indicat ar fi chiar sa mananci la fiecare trei ore. Desigur, odata ce ai copii in grija, a manca regulat poate fi o adevarata problema nerezolvabila. O metoda eficienta este a profita de orele de somn de dupa-amiaza. In timp ce copiii dorm, ai mai multa liniste si timp pentru a manca fara sa te grabesti.


Capcana 7: Obiceiul de a manca o singura data si foarte mult

Sucul, baut destul de mult la noi in tara, adauga un plus de 240 de calorii pe zi - adica 11 kilograme pe an. E usor sa exagerezi. Mai ales din cauza portiilor mari. Chiar daca iti plac in mod special sucurile cu arome precum kiwi-mango, acestea contin, in general, zahar. Un studiu realizat pe persoane care beau suc zilnic in paralel cu cele care rontaie bomboane, asimiland astfel aproximativ 450 de calorii, arata ca acelea din primul grup se ingrasa! Asta pentru ca nu iau in calcul zaharul lichid consumat, in timp ce consumatorii de dulciuri solide sunt constienti de ele. Este valabil si pentru cei care consuma frappe-uri sau cappuccino, care chiar in doze mici au 300 de calorii (asta in afara laptelui!).

Solutie:

Cel mai bun lucru pe care poti sa-l faci este sa recurgi la lapte degresat. Si laptele obisnuit e bun, in limite normale. Studiile arata ca laptele te poate ajuta sa-ti controlezi silueta, pe langa faptul ca reduce riscul de osteoporoza. Dar asigura-te in acelasi timp ca si ceea ce bei pe langa el este sarac in grasimi si calorii, de exemplu: apa, sifon, cafea, ceai, suc dietetic.

traducere si adaptare de Roxana Humeniuc