Ei spun adesea : " Educatoarea nu-mi spune mai nimic despre copilul meu, as vrea sa stiu mai mult din ce face la gradinita ", " Mi-e jena sa intreb educatoarele sau sa vorbesc cu ele despre…. ", " Daca educatoarea ar intelege ca cel mic are o sensibilitate, o problema… ".
Al doilea motiv este legat de ce spun educatoarele. Unele se plang ca parintii nu le baga in seama, ca le considera exagerate, ca sunt mereu nemultumiti, ca nu le respecta sfaturile. Exista si un al treilea motiv si anume constatarea mea ca aceste relatii dintre parinti si gradinita sunt foarte importante si ca atunci cand sunt bune, cand parintii si eductoarele reusesc sa comunice, copilul are mult de castigat.
Este adevarat ca uneori nu avem suficient timp, rabdare sau disponibilitate pentru a ne alege cuvintele cele mai potrivite, alteori ne este jena sau nu stim cum sa ne exprimam. De cele mai multe ori, lucrurile devin si mai dificile atunci cand copilul are o problema de adaptare la colectivitate, de alimentatie sau de somn, cand este mai agitat sau mai violent decat alti copii, cand vorbeste mai tarziu sau refuza sa articipe la anumite activitati.
Asadar parintii ne intreaba cum sa discute cu educatoarea iar educatoarele cum sa spuna parintilor despre copilul lor. Paradoxal - am putea spune, daca nu ne-am gandi la motivele care ii impiedica sa comunice.
Poate primul dintre ele este ca lucrul cu copiii nu este deloc usor. Ei se manifesta in multe si diferite feluri, prin cuvant, plans, joc, desen, uneori cu agresivitate, alteori cu timiditate.
Educatoarele stiu ca cei mici sunt diferiti intre ei si incearca sa le descopere trasaturile. Uneori reusesc, alteori nu.Pe de alta parte, lucrand cu multi copii deodata, apare necesitatea de a-i aduce pe toti la un nivel asemanator. De aici provin o parte din probleme. Toti copii care sunt " mai sensibili ", " mai neastamparati ", " mai violenti ", " mai lenti " vor avea nevoie de adaptari speciale ale activitatilor sau chiar ale comportamentului educatoarei, ceea ce adesea nu este posibil.
Daca privim din perspectiva parintilor, vedem ca unii dintre ei se raporteaza cu teama la intrarea copilului in gradinita si la cel mai mic esec, se grabesc sa-l mute sau sa-l retraga. De multe ori se sperie sau se supara cand educatoarea le spune cu mai mult sau mai putin tact despre " ispravile " micutului.
Multi dintre copiii care nu vorbesc, care se bat cu ceilalti, care musca, plang sau tipa, care nu mananca sau nu dorm la gradinita, care sunt timizi etc. au dificultati la gradinita, sunt mutati dintr-o grupa in alta, de la o gradinita la alta, sunt tinuti acasa cand, de fapt, aceste schimbari nu le fac bine deloc, ei avand nevoie de un mediu stabil, de relatii constante pentru a putea sa se adapteze, sa-si faca prieteni, sa reuseasca sa-si depaseasca temerile.
Asadar relatia parintelui cu gradinita este mai importanta decat credem, comunicarea cu educatoarea, cu restul personalului, prietenii pe care copilul si-i face dintre colegii din grupa.
Psiholog Anca Pietraru
Ii puteti adresa intrebari autorului AICI
Comentarii (1)
Fiind si eu pedagog de profesie, consientizez cat de bine a spus dna Pietraru in articol despre adaptabilitate la regimul de gradinita. Dar din pacate mai sunt si altfel de cazuri. Acum va spun ca parinte: ca multe dintre gradinite accepta orice cadru didactic doar ca nu prea are cine lucra. Salariul fiind foarte mic, educatorii se schimba des. Copilul intre 2 si 3 ani mai este inca atasat de imaginea mamei protectoare si incearca sa o regaseasca pe mama in educator atunci cind nu e cu ea. Noi avem un caz grav! Intr-o luna si jumatate s-au schimbat 4 educatori. Bietii copilasi sunt disperati ca parintii ii parasesc. Nu pot intelege cum isi permit sa vina provizoriu la o gradinita, mai ales la grupa de cresa, unde stiu foarte bine ca nu e varsta potrivita pentru asemenea schimbari!? De aceea zic eu ca acesti educatori nu-si merita slujba si nici macar parinte sa fii nu faci asa ceva unui copil!
Posteaza comentariu