Relatia dintre bunici si nepoti

De cele mai multe ori, intram in contact cu situatii conflictuale, mai ales cu cele in care parintii si bunicii au opinii diferite in privinta copilului, a cresterii si educarii lui. Parintii sunt suparati pe bunici ca sunt prea cicalitori si fac "ca pe vremea lor". Bunicii incearca sa-i invete pe actualii parinti "cum se face". Uneori din aceste conflicte, apar chiar dispute pentru copil.

"Cine il creste mai bine?", "Cu cine mananca mai mult?" sunt doar cateva exemple. Sigur ca ascultandu-I vedem ca fiecare are dreptate doar ca rareori isi dau seama de miza care exista. Este adesea o lupta pentru suprematie, este alteori dorinta de a repara greseli din trecut, este si o dorinta a actualilor parinti de a fi autonomi si as creste copilul asa cum ar fi vrut ei insisi sa fie crescuti. Concurenta dintre parinti si bunic, este pe cat de des intalnita, pe atat de daunatoare copiilor.
    
Stim teoretic cu totii ca bunicii nu sunt parintii nepotilor ci parintii parintilor. Cu toate acestae, parintii pot simti ca proprii lor parinti vor sa le "fure" copilul si sa-l creasca ei asa cum vor. Asta din cauza criticilor si sfaturilor pe care le aud sau din cauza propriei lor neincrederi in capacitatea de a fi un "parinte bun".
    
Aceste conflicte si tensiuni, pot duce la dezorientarea copilului pe care atat cuplul de parinti cat si cuplul de bunici incearca sa-l atraga de partea sa. Pe de alta parte, niciunii dintre ei nu vor avea o relatie autentica cu copilul atat timp cat sunt ocupati sa fie "mai…" decat ceilalti sau sa demonstreze ca "e mai bina ca ei".
    
Alte familii sunt lipsite de bunici, fie pentru ca ei nu mai traiesc, fie pentru ca sunt intr-o localitate indepartata sau in alta tara. Acesti copii nu-si cunosc bunicii si au o legatura slaba cu trecutul lor, nu cunosc intamplari de demult, numele rudelor, obiceiuri vechi, nu stiu mai nimic despr ecand erau parintii lor mici.
    
Cei care au bunici in preajma sau care ii viziteaza in localitatile in care locuiesc pot avea sansa sa beneficieze de experiente unice si de neuitat. "Casa bunicilor", "la tara la bunici", obiceiurile de acolo, sifonierul bunicii sau carile vechi din biblioteca, povestile de demult, felurile de mancare, care si mai cate lucruri complet diferite de cele pe care parintii lor le pot oferi. Daca bunicii si-au iubit proprii copii, inseamna ca au incredere in ei si in capacitatea lor de a fi "parinti buni".

Inseamna ca vor respecta deciziile lor in privinta cresterii copiilor si nu vor incerca sa-si impuna propriul punct de vedere si vor gasi alte lucruri pe care sa le ofere in calitate de bunici nepotilor. In asa fel, ei nu vor intra in conflict si copilul va reusi sa cunoasca ambele generatii cu ce au ele caracteristic si va reusi sa profite atat de parintii lui cat si de bunici.

Psiholog Anca Pietraru

Ii puteti adresa intrebari autorului AICI