Oare copilul meu va accepta un parinte vitreg?

Abordam astazi un subiect delicat si dificil pentru multe persoane si anume cel al copiilor cu parinti divortati, dar care s-au recasatorit ulterior sau au un partener. Multe intrebari sunt legate de relatia copilului cu noul partener al mamei sau al tatalui.
Ma recasatoresc sau nu?

Unii parinti isi pun problema daca sa se recasatoreasca sau nu, cum afecteaza relatia lor cu un nou partener viata copilului. Altii au diferite intrebari sau dificultati in relatia cu noul partener, pe care le leaga de atitudinea copilului. In alte situatii celalalt parinte nu este de acord ca sa existe o relatia a copilului cu noul partener, pana la a interzice asta.

De obicei aceste situatii par foarte incurcate, incarcate de tot felul de afecte si imposibil de lamurit. Si discutiile despre ele par incurcate si adesea sunt evitate sau amanate. Cel mai adesea copiii nu stiu care sunt relatiile dintre parintii lor si nici relatiile cu noii parteneri. Nu stiu pentru ca sunt prea mici pentru a intelege astfel de relatii, pentru ca nu au nicio modalitate de a si le reprezenta, pentru ca nu stiu ce sa evite, pentru ca mereu cineva se supara, este gelos sau furios.


Copiii au o mare capacitate de a simti starile celor din jurul lor. Ei simt cand parintele este multumit sau cand este tensionat si incearca sa faca ceva. Multi copii le spun parintilor ca vor sa-i vada fericiti, au grija de ei, de sentimentele lor, se straduiesc sa nu spuna lucruri care i-ar face sa sufere.


Cum simt si cum gandesc copiii relatiile dintre adulti?

In functie de varsta copilului, dar si de capacitatea lui de a avea o reprezentare, in functie de libertatea de a fantasma, de a umple golurile, de a intreba, fiecare isi formeaza o imagine. Unii copii spun: “Mamei ii place asta, vrea asta, face asta, nu-i place ca eu sa ...”, “Tata are o prietena, mergem impreuna in vacanta, ea este asa”, “In week-end merg la mama, dar acolo e si sotul ei care nu ma lasa sa ma joc la calculator”. E unul din modurile in care ei au reusit sa aiba o imagine, corecta sau nu, conforma cu realitatea sau mai departata si, in plus, isi pot exprima aceasta reprezentare, pot tine seama de cum este fiecare si de cum sunt legaturile lor.


Alti copii se simt insa derutati, nu pot exprima ce vad, ce simt, nici ce e placut, nici ce e suparator, uneori doar accepta, alteori refuza tot ce li se propune. E un fel de a se supune sau a se opune fara posibilitatea de a avea o parere proprie, de a avea anumite lucruri preferate, fara a putea exprima propriile ganduri, opinii, dorinte, planuri, temeri, intrebari, nelamuriri.


Cand unul dintre parinti incearca sa influenteze copilul

Sigur ca este importanta si atitudinea parintilor si ceea ce ei simt. Ne putem intoarce la situatia in care unul dintre parinti este importriva noului partener al celuilat si face tot posibilul ca sa nu intre in contact cu copilul. Adesea unul dintre parinti incearca sa influenteze copilul pentru ca acesta sa nu aiba o relatie buna cu partenerul celuilat parinte. Il considera daunator pentru copilul sau. Copilul este in aceasta situatie la mijloc.
El este pus fie in situatia de a minti, de a ascunde sau de a refuza. Nu se poate simti bine pentru ca apare un sentiment de vinovatie. Daca este cu tatal lui si cu prietena acestuia, simte ca o raneste pe mama sa careia nu ii place asta.

In afara de aceasta situatie, exista relatiile adultilor cu copiii partenerilor lor, incercarea de a-i “adopta”, nemultumirile lor fata de celalat parinte si relatiile fratilor vitregi. Precum in povesti, auzim mereu expresia “copilul meu este …., copilul sotului meu este…”. Ne amintim de “Fata mosului si fata babei”, una harnica si buna, alta lenesa si rea. Ce e de facut in asemenea situatii? Unii dintre parinti cer ajutor, altii isi arata nemultumirea fata de comportamentul copilului partenerului. Copilul ce simte, ce gandeste, cum se raporteaza la atatea obiceiuri, cerinte, atitudini? Adesea nu-l intreaba nimeni sau il impiedica sa exprime, alteori este “tras de limba” cu scopul de afla informatii despre fostul sot sau sotie.


Va propun un dialog pe aceasta tema astfel incat intrebarile, opiniile si experientele voastre ne vor ajuta sa continuam acest sir de intrebari si de situatii generale cu un alt articol, mai aproape de un caz sau o situatie mai concreta. Doar in fiecare caz, ne putem apropia de modul de a fi al copilului, de simtirea si gandirea lui. Dar este important sa ne gandim si sa ne intrebam asupra modului in care el vede, aude, simte, imagineaza tot ceea ce il inconjoara.

Spune-ne tu ce parere ai?

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod