De fiecare data, mamele sunt disperate, plang, nu vad nicio solutie... Apoi isi amintesc de cand a inceput sa se raceasca relatia lor, de cand comunicarea s-a diminuat pana a ajuns aproape de zero.
Interesele lor au inceput sa difere din ce in ce mai mult, incepand cu hainele pana la filme si muzica, sporturi, distractii, electronica. Mamele sustin ca au incercat sa tina pasul dar nu au reusit sau s-au simti date la o parte. De cele mai multe ori despre tati aflam ca nu se implica sau ca sunt prea autoritari si adolescentii ii evita.
Ca sa intelegem ce se intampla si sa reusim sa gasim impreuna o solutie catre reluarea comnicarii este necesar sa ne intoarcem in timp. La un moment dat, cel mai probabil in intervalul 9-14 ani, copilul a trecut printr-o perioada dificila, fireasca de alfel daca luam in considerare schimbarile fiziologice si psihologice.
Aceste dificultati nu au fost luate in seama, parintii fiind ocupati sa-i asigure "tot ce are nevoie". Pana atunci un copil vioi, istet si comunicativ, a inceput declinul atat din punct de vedere scolar cat si din cel al relationarii. A exprima in cuvinte ce simtea a devenit dificil pentru ca uneori propriile stari il depaseau ca intensitate sau il luau pe nepregatite. Incet-incet s-a produs inchiderea in sine, despre care vorbeste acum mama lui, cu senzatia ca nu este inteles, nu este iubit, nu-si gaseste locul in familia lui...
Dar sa revenim la cererea mamei. Ea este profund afectata de situatia prezenta, in care fie fiul repeta clasa, fie a fugit de acasa, fie a devenit dependent de alcool sau droguri, fie este acuzat de o fapta penala... Si insiruirea poate continua. Ea cere cu disperare un sfat, o solutie pentru a iesi din impas sau pentru a-l scoate pe adolescent. Se simte responsabila pentru cele intamplate, vinovata si afirma necontenit ca ar fi vrut sa nu se ajunga aici, sa nu se fi intamplat respectivul lucru.
In aceasta stare, este foarte greu sa ia o decizie corecta si nu are starea necesara pentru a intelege ce se intampla. Cu toate acestea, descoperirea cauzelor care au generat aceasta situatie, a starii adolescentului, a relatiei lor sunt absolute necesare. Chiar daca se gaseste o rezolvarea pentru situatia actuala daca este una presanta, probleme in sine nu dispare. Unii parinti chiar sesizeaza repetarea diferitelor evenimente si exprima asta spunand: "Am crezut ca va invata ceva din asta dar nu s-a intamplat asa".
Este de vazut atunci ce anume il impinge pe adolescent sa intre in situatii complicate sau conflictuale, cum ajunge la violenta, la consum de substante, la refuzul de a continua scoala. In spatele tuturor acestor simptome sunt suferinte mai vechi si mai noi pe care el nu le-a putut exprima, despre care nu a avut cu cine vorbi sau nu a putut sa o faca.
Insa acest lucru nu este nici el usor pentru ca, ajunsi in acest punct, adolescentul refuza cel mai adesea ajutorul de orice fel sau lucrul cu un psiholog. El isi invinovateste parintii pentru modul in care au evoluat lucrurile si repeta ca nu se simte iubit sau inteles de ei. Altii in schimb promit sa se schimbe, sa nu mai faca, sa se indrepte, sa renunte la calculator sau la anturajul din care fac parte, sa mearga din nou la scoala.
Din punct de vedere psihologic, nu este importanta solutia gasita pe moment ci inceputul unui drum la capatul caruia relatia adolescentului cu mama sau sau cu ambii parinti va cuprinde o comunicare autentica. In acelasi timp, relatiile lui cu cei din jur, colegi, prieteni, profesori, alti adulti sunt probabil si ele probabil serios afectate.
Desi pare greu de acceptat de catre mama care cere ajutor, o revolvare presupune un drum suficient de greu si de lung si cooperarea mai multor membrii ai familiei.
Psiholog Anca Pietraru
Ii puteti adresa intrebari autorului AICI